TABÚ

Înainte de ‘90, prin ‘78-80, apăruse moda cu video-ul, mașinăria cu casete cu filme, muzică, desene, strămoașa, mă-sa sau mă-sa marea, la DVD player, ca să înțeleagă și unii din mai tinerii noștri cititori.
Mergeai la unu d’ăsta, proprietar de agregat, și, după chindie, de pe la 10 seara și până dimineața, pe la 6, beleai ochii la vreo 5-6 filme, care mai de care, toate străine: cu bătăi, cu Bruce Lee, Chuck Norris sau Claude van Damme, concerte diverse sau de aventuri, cu Indiana Jones, filme de Oscar dar și multe tâmpenii, documentare interesante sau aiureli diverse, unele mai sexy, altele mai porno. Ideea e că plecai cu capul calendar după o noapte d’asta, mai drojdeai ceva, se fuma în draci, iar fumul de țigară îl tăiai cu cuțitul, cu satârul, cu joagărul sau cu bomfaierul că drujbe nu prea erau.
- Nici traforaj?

Care avea video, se putea umple de bani. Adunai 8-10 mormoloci, hămesiți după putreda cultură capitalistă, și le luai cam 100 de franci de căciulă.
- Am bască, șefu’!
- Da?
- Da!
- S-o văd.
- Uite-o.
- Mda.
- Te-aș minți io pă matá?
- Ia coleá un fes și marcă banu’.
- Șăpci n-aveți?

Un agregat d’ăsta era scump rău, 20, apoi 30, ba chiar 40 de mii de mangoți, o juma de apartament, tataie! unii schimbau Dacia pe video, o nebunie. Te duceai, mai des sau din an în Paști, să-ți mai clătești dioptriile, mai vedeai o țâță de gagică, mai un băiat mușchiulos, care cum îi poftea inima. Față de programul TV de c@cat, de 2 ore (două, vere!), mai amușinai oleacă de aer de occident prin geamul televizorului.

Daaa… și cum ziceam.
La filmele deocheate era un pic stresant că nu prea aveai idee ce mizda păsii urmează, o fi mai văzubil, mai decent, ba poate chiar educativ că mai învățai câte ceva, ba poziția rădăștii, ba 33 bis, ba, poate, a ornitorincului sau pangolinului, plo&p, a mojdreanului, alea alea.
-Uaaau, te mai minunai tu, cum dreaqu să stai așa rășchirat ca cercopitecu’!?
Erau și tot felul de filme chiar scârbavnice, cu băloșenii, bleah, ți se făcea rău, vere, dacă erai cu toate țiglele pe casă.
- Da’ șindrilă nu puneați?
- Doar carton sau tablă.
Passons.

Erau și d’alea de coșmar, complexante, venea câte un negru și, când începea ăsta, neicușorule, să umble la heblu… bre, te lua cu răcori pe la subțiori, lăcrămai pe furiș, ți-aminteai subit de Azorică și Țângulică, de Micul Prinț sau de Rățușca cea urâtă, de Bisisica și Sfârfâlică, de tot felul de povești cu moșcăiți sau peltici.
Bre, ai dreacu’, la unu nu i se punea un cârcel o dată, sau să i se bată pleoapa, sau să achite o factură, plf, la gunoi sau cablu’.

Ca în bancul ăla cu exploratorii în Africa. Merg ei, și merg, și merg, și bat jungla și alți coclauri, și ajung, beți de soare și pârliți îngrozitor, undeva, unde nu există berărie, nici regie, doar un râu. De acolo iese un băștinuș, negru, mic, muiat în tuș, și, total întâmplător,cu un stick prin preajmă, la îndemână.
- Șpangă?
- Lance, na.
- O fi fost halebardă, maică!
Hallelujah…
- Bre, mă lași…
- Își făcea selfie?

Ăștia, albii, când văd asemenea toroipan pricopsit, așa mândrețe de ciomag, ditamai ghioaga, minunăția de măciucă, par, bâtă (ulucă?), în dotare, încep incantațiile:
- Mon Dieu!
- Gizăs…
- Jaj, ioi, Iștenem…
- Ψυχή μου, psihi mou…
- Băi, să-mi bag…
La care, ăla cârnu’ zice:
- Da’ ce, bre, voi nu știați că la apă se chircește?
Cs zici, ncs mai z.

- Măi, băiete, da’ de ce băgași tu, ce te tot fălești, ce tot descarci roaba cu sinonime?
- Poftim?
- Îhî.
- Zisei că să mai îmblânzesc povestea.

Revenons la filmele alea.
Neică, și eroul nostru, greierușu’ cu tușu’, troznea și alicéa în stânga și-n dreapta, în pat, sub pat, în pod, în pivniță, în antreu, în marchiză și pe balcon, pe hol și în debara, pe scări, pe preșu’ de la intrare, în baie, în dulap, pe pervaz, pe masă, pe chiuvetă și pe mop, nu ierta nimic, omenea juma de galaxie: alience îmbujorate, ozeniste hippy, venusience de la munte, klingonience cu fruntea lirică ca Oprea, jupiterience cu mini-jupe, romulance (strămoașele, bre?), ET-iste cu sau fără majuscule, bașca lunaticele întâlnite la solar. De marțiencele cu țâțele la spate ce să mai zici!?
- Da, da’ la tangou…
Până și ursele alea două… dreacu’ le-a pus să se gândească la ménage à trois? vai de oiștile lor… Baremi cele din Alfa Centauri… bre, crăoneau alea, săracele, de se ardeau lămpile la observatoarele astronomice! Am auzit că, cică, nici sonda Voyager nu ar fi scăpat chiar întreagă și nevătămată.
Nene, păi și cu găleata aia cu antene? Trist, jenant, embarassing, zic.
Răs-passons.

Back to the story.
Facem noi, pe vremile ălea sinistre, de c@cat, o vizionare în 3, toți trii fiind caucazieni și vaccinați: gazda cu utilaju’ cinematografic, singur acasă 1 la părinți, noi, ăștialalții doi, cu cel puțin o sorelă în dotare.
Și… începe happeningul. Filmul părea decent, plus că nu dădea semne să fie cu nesimțiți d’ăia cu agregate de neam prost.
O familie de 4, părinți și copchii, băiat și fată. Una alta, mai vorbeau, mai plecau și se întoarceau, care de unde, ca acasă.
Nu zici că am văzut, vorba lui Topârceanu, ”niște fapte,
care m-au scandalizat.“
Ne-au luat maul, ne-au lăsat mască, bouche bée, ce să ne scandalizeze…

Mai întâi, țața cu fața, țâța cu fâța, ptiu, ale dreacu’ diacritice, ce iese când le pui…
Tata cu fata. La așa întâmplare, hm, nu prea eram noi conectați, flăcăi, deh, neînsurați.
Mai mănâncă ei “o varză călită cu cârnați, făcută de nevastă-mea”, vorba aia a gușterului ăla și p’ormă…
Fata cu fra-su.
Aici, e drept, noi, musafirii, nu prea am achiesat, am început a năduși ușor, a scoate, ca melcii, coarne bourești, bașca ceva uatăfácuri printre dinți.
“Și, am băut și un pa’ar de vin alb, ba chiar două…”, mai socializează ei, mai dau cu cârpa pe întrerupătoare, prize și clanțe…
Ăla micu’ cu mă-sa.
Pfuaaai…
- Oeleeei… văleeeu…
- Cu…?
- Da, bre. Noaptea minții!
Cu…
Gizăse mare! Ne-am blocat, am înțepenit toți 3, am încremenit în proiect.

Bref, pe scurt, l-am mai pus o dată.

Cam cum era bancul ăla:
- Mă, Bulă, tu fugi mai bine ca tata.
- Știu, mi-a zis și mama.

Comments

Popular posts from this blog

ȚÍKLA

PARLEZ-VOUS ROUMAIN?

DAMIGENE, DAMIGENE