AL 8-LEA PITIC. 2

QUOD CUM AURUM TESTICULUM NERVUMQUE PUMILIO


CAPITULUM SECUNDUM

După ce tăcum peste zi, Șehereza dădum continuarea.

Mai pe la chindie, aude fata cântare lirică în fața ceardacului:
De ce oare eu te-am cunoscut,
Pfuai… S-a întors ăla cu maneaua!
Și de ce pe brațe te-am ținut?
- Fugi, bre, d’aci. Dacă aude alde tata…
Gura tu de ce mi-o sărutai?
- Ai, hai, că deja exagerezi, zău.
Dac’ai vrut uitării să mă dai…
- M-am uitat. M-am lămurit de atunci.
Gura tu…
- GU-RA!
Next !

Și, într-o bună zi, de marți parcă, vine un fecior țanțoș, îmbrăcat tot în aur, încărcat ca o albinuță, cocoșat de sarsanalele pline de cărți.
- Și tata e împărat.
- Uau… really, uăi?
- Sau rege, să moară familia mea.
I-auzi ce de titluri, își zise prințesa.
- Sunt, bulibașă,
 Neam de potcovim… ”
Hai, de rangul de pașă, am mai auzit, parcă. Ce e bulibășeala asta!?
- Unde?
- În Shutraland.
- Cum e pe-acolo?
- Nasol.
- Ă?
- Nașpa.
- N’est-ce pas/ nes pa!?
- Ca și alba - neagra. Da’ altfel e mișto.
- Micheteaux!?
- Portofele, alea alea…
- Pe unde e țara asta?
- Ubi bene, ibi patria.
- Ă?
- Cum v-o fi norocu’.
- Și ai venit…
- Am, să moară mama. Sunt dotat, nu să vede?
- ... singur?
- Decât cu cei 9 frați ai mei care este.
- Care este…
- Care, căruțe…
- Da’ ce-i cu cărțile alea?
- Tu știi carte?
- Știu.
- Nu văz niciuna.
- Citesc pe tabletă.
- Ca sumerienii?
- Ca.
- Și cum dreacu faci cornete?
Next…

Veni și unu care vorbea un pic mai stâlcit. Dar cum doar caracterul contează, și cum al lui era de la dreapta spre stânga…
- Approche-toi/ apróș toa! Apropie-te.
- Ă… broșă? Moa?
- Nom…
- Non?
- Nume…
- Bamfil.
- Bamfil…
- Bam-fil.
- Prénom…
- Breton?
- Pre-nu-me.
- Din Bașcani.
- Aoleo…
- Baș-cani.
- Profession?
- Bre, bro… ce?
- Fără bre, că nu ești în codru.
- Gare godru?
- ‘ai?
- De lângă oază.
- Linge acasă la tine.
Next…

Cioc, cioc, cioc, mai pe seară.
- Bobor brieten.
- Îu!
- Mbaratu vostru buternic.
Reveniși, vasăzică…
- Ce mai vrei, neică?
- Tu brințes la îmbărat?
- La împăiat, da…
- Place gamela?
- Să mănânci tu din gamelă!
- Gamela, bre! Tâgâdâm, tâgâdâm.
- Gata, a ta sunt dacă zici….
- Blace la tine?
- Oho…! Que viva la muerte de la pasión!
- Da, da, basión. Tu bătimaș.
- Zi…
- Mâine, boimâine…
- Eu pup poala popii, popa…
- Uo, mă!
- Păi di șie, uăi?
- Eu bub cabra, nu…
Next…

Și cum aștebda piata fată, apare unu c-o legătură de arbagic. Brințesa, pățită, i-o retează scurt.
- Totul pân’ la duhănit, nene!
- Treașcătă, pleașcătă, zice ăla.
Pfuai… se miră fata, au descoperitătă deja America ?
- Navajo?
- Na, vac… ă…
Și cetățeanu îi întindetătă niscaiva ofrande verzi.
- Sioux? întreabă pețíta.
- Șiru’? Nu, la legătură.
- Cheyenne?
- Și yeni? Doar leva primimtătă.
- Apache…
- A… pas…
Neică… și pleacă!
Și biata fată rămâne pouche pée.
- Bouche bée, bre.
Next…

Domne, ce să vă mai zic…
Împărăția era cam în fierbere, toți erau cu ochii la calcanul, la pazia, la hornul castelului, așteptând confirmarea că s-a ivit prințul mult așteptat, să iasă fumul… alb, bleu, siclam, fum să fie, iar împăratu’, marele crai, începuse să dea semne de nervozitate.
- Medelnicere !
- Oui, șef.
- Tu ai?
- Ce?
- Ai semn?
- Am.
- Unde e ?
- Colea, pe umăr.
Se uită împăratu’...
- Nu d’ăla, bre.
- Ăsta ce-are?
- E de poftă, nu de nervozitate.
- A…
- Iaca ícea unu.
Luă omu’, ce să facă...
- Postelnice!
- Am fost un dobitoc, Măria Ta.
- Rămâne-ntre noi.
- Mulțumescu-ți, Doamne!
- Știe toată lumea.
- Deh…
- Postelnice, zi: ai?
Postelnicul, cam rapace de felul lui, nu refuza nimic.
- N-am.
- Ia și ție.
- Bogdapreste, că d’ăsta chiar n’aveam.
- Vistiernice!
Și tot așa. Boierii… luau, deh, mulțumiți că, baremi, nu împărțea slăvitul domnitor cocoașe.

Mai pe-nserat, se-ntoarce medelniceru’.
- Luminăția Ta…
- Zi, vere.
Erau neamuri, chiar era văr-su’.
- De calmare n-ai?
- Ce?
- Semne d’alea.
- De cal mare?
- Ai și d’alea?
- Gizăs…
- Mărite Văr, suntem în î.e.n.
- Shiiit, mereu uit.
- Ai sau nu?
- De care?
- Orice, cu cal să fie.
- N-am.
- Vroiam pentru soacră-mea.
- Ah… Stai așa.
Stătu. Dreacu l-a pus...
- Na o cocoașă!

Fata, ehei… fata noastră începuse să-și reproșeze, că poate e prea exigentă, că câr, că hâr, că mâr, că poate are pretenții prea mari. Se jelea și se confesa în cămăruța ei, uneia dintre domnișoarele de onoare.
- Cămăruță la așa împărăție?
- Țară mică, mese puține.
Passons.
- Mă căiesc, zice fata.
- Cum așa?
- Mac, mac.
- He, he…
- Ce mă fac!?
- Ce? Ca calicii? Fă-te și tu, fată, D sau F.
- E ce-are?
- E vocală.
- Și?
- Nu s-au inventat încă.
- Văleu…
- Canci vocale.
- O ideogramă, ceva…
- Ciuciu, nici astea n-au.
- Hieroglifă?
- Nexam.
- Ce mă fac…

Bre, și cum stătea fata și aștepta,aude deodată:
- Muică…
Uatăfac, își zice ea.
Se aude iar glas.
- Muică…
- Muícă lu’ mă-ta!
- Suntem neam de piatră!
- ‘ți-ai dreacu cu prazu’ și cataroaiele voastre!
Next…

Vine unu-ntr-o zi c-un joagăr la subțioară. Hm, se gândi prințesa noastră: dacă avea drujbă, aș fi zis că e secui. Da’ joagăr? Uatăfac, uăi… Olandez!?
- Servus, zice ăla.
- Îu, zice fata.
Na, că îl nemerii. Ungur!
- Ave!
Stai că nu e.
- In nostra patriæ multæ silvæ sunt.
- Dæ unde, bræ..
- Din codru rupi o rămurea…
- Cu joagăru’…
- Așé sæ zice pæ la noi.
- Du-te, nenæ, d’ací.
- Dacii? Decebalus per Socrilo?  
- Per curu’…
- Per Gorilo?
- Olelei…
- Per Gerula?
Pfuai de capu’ mieu…
- He, hæ, he… Țeapă, neică!
- Tapæ?
- Fugi, bræ...
- Fugi nu fugi, vræmea fugii trece.
- Văleu, veræ…
Næxtum…

Bre, până și Șeherezada se plictisise de povestea asta, abia aștepta să se ițească zorile.
Și, chiar când se gândea ea la asta, așteptând lumina izbăvitoare…
- Zbang ! zorile se ivim, mijim.
Iar povestitoarea tăcum, ce mă-sa mare să mai zicăm.

Comments

Popular posts from this blog

TABÚ

ADEVĂRUL DESPRE PUNCTUL C. 2, kettő, two

GÂJGANIA