AL 8-LEA PITIC. 1

PROLEGOMENE


A fost odată ca niciodată, o dată ca nici o dată, un fel de 30 februarie.

PITICUL CU COIU' DE AUR.
CAPITOLUL UNU

Bre, și trăia pe la data aia un împărat bun, puternic, vestit și, conform informațiilor care ne-au parvenit, cu 30% mai dat dreacu ca ceilalți a toate cele cârmuitori.
Șî dânsu’ avé uo fatî frumuasîîî… șî deștiaptîîî… tari di tăt, uăi, spărjé concuriența.
Numa’ că nu se mărita.
Nu că nu ar fi vrut, nooo… Oho… Și nici nu era vreo împiedicată, peltică, sau vreo păduchioasă cu gusturi bizare. Da’ avé dânsa o ciudatățenie, o manie la scăfârlie, pe care puțini o știau.
Era o ludico-mucalită ceva de speriat.

Mare păcat că, pe vremea și pe tărâmul ‘cela, activitatea politică era, nu doar strict interzisă, dar și total necunoscută. Îi durea fix la bască de așa ceva. Pe atunci, boierii erau boieri, iar țăranii… boieri! dădeau cu sapa la primii și la ceilalți amintiți.
Și... ce ziceam?
Neică, vă dați seama ce ar fi însemnat să fi avut-o pe prințesa aia ludico-mucalită la noi, la partidul PLM? Spărgeam tot! Plus că rezolvam și cu postul de casieră.
Așa e viața… complexă.

Ăștia de tot veneau de-o pețeau, o pățeau, o bel… le princesse, că nu știau șpilu’.

Veneau mulțime de prinți en vogue s-o ceară și, ca orice pețitor respectabil, erau chitiți pe treabă, serioși și scorțoși, cu daruri vestite, lu’ asta menite, cu promisiuni, cu lugu - lugu, și ea se râdea de ei.
Au încercat în tot felul s-o momească, s-o facă să-i accepte, cu castéle, ca la cástele vremii, cu alea alea, unu avea chiar și cadastrul făcut, alții cu bijuterii, cu cristale Îen.swarowski, că doară acțiunea e de dinainte de era noastră, altu, mai vizionar, avea chiar BC.swarowski, da’ fata, dată datului, în loc de da, o ținea pe nu și nu.

Acuma, s-o zicem p-a dreaptă: fata, n-ar fi zis nu, ba nici chiar nem sau non, că era și poliglotă, ar mai fi… omenit și ea, că om era, da’ tăntălăii ăia erau triști rău. Bre, n-aveau pic de umor - mai rău ca orădenii.
Cum dreacu’ să te duci la o fată, și de-mpărat, cum s-au dus ăia din Regatul Coaxial, Wireland parcă, cu alivenci, cu pârjoale și perje…
- Fiți, bre, mai… destinși, oleacă, mai originali, mai… netriști, să jelea fata în sinea dânsei.
Dar să nu anticipăm.

A venit, la un moment dat, pe la cântători, unu de departe tare, de peste mări și țări, de peste marți și harți, nu din acele părți și hărți.
Bref, de la mama dreacu’, că era și cam bronzat.
Ce de peripeții avusese pe drum…
Într-o zi, ăsta se oprise-ntr-un sat și se apucase, tam-nisam, să bage napi-n gard - conform tradiției de pe la ei, pesemne. Cu un stick.
O babă, văzându-l, intră în vorbă cu el. La asemenea făptură și fapte, băștinașa s-ar fi închinat mai întâi, conform datinii, da’ nu știa de ce și cum, că doar ce zisei că întâmplarea este de î.e.n., așa că, discret, dânsa plusă cu un semn artimetic, cu “și cu”, și… ce ziceam?
Bre, și pentru că nu mai văzuse oameni de abanos, și n-auzise nici de cabanos, doar de parizer, tuci și funingine știa, îl întreabă direct, .
Au babele astea un fler…

- De unde vii, stréingere?
- Viu tocmai de la Plevna.
- Îu!
- Îhî.
- Bulgar?
- Mais, non, madame, zice ăla.
Neică, nu zici că se luminează baba.
- Kürtős, pálinka, Bölöni?
- Nem tudom románul.
- Ă… Găgăuz?
- Nău, óhi, nem.
- Ceangău, bată-te norocu’!
- Non, nicht, niet.
- Auzi, maică…
- Oui…
- Ui, mămăligă-n cui.
- J’ai ouï/ jé uí, am auzit, zice marele blond.
Auziși, ‘te-n cur de surd, zice baba-n gând. Sau, cel puțin, la această idee a achiesat.

- Cour!? zice ăla făcând ochii mari.
- Notre poule dans votre cour, uăi!
- I really don’t get it…
- Passons, lămurește baba.
- S‘il vous plaît…
- De unde ești tălică?
- Din Gabon.
- Băi… de la Geoagiu?
- Nu, mai la sud.
- Ah… Tekirghiol.
- Non, non, plus au Sud.
- Zisăși că nu ești bulgar, plb.
- Oui, madame.
- Mad-am… Are you mad?
- Holy shit, niet.
- Să trecem, dară, la meandrele concretului.
- Kakáya kankríet?
- Din Gabon, zici, zice baba.
- Oui, oui.
- Da’ al cui din Gabon?

Back to pétition, pețire.
Nene, și ăsta, nici una, nici două, pas de une, pas de deux, îi arată fetii oareșce lucru nemaivăzut pe meleagurile ‘celea, ukulélele, că pe asta a apucat-o râsu-plânsu cu sughițuri, iar ăluia i s-a pus un așa cârcel, de bietul pețitor n-a mai plecat învârtoșindu-se, așa cum venise.
Next…

Într-un moment de acalmie, de schimbat decorurile, și-a încercat norocul și o doamnă mai în vârstă, îmbrăcată retro, care însoțea un candidat mai sfios, altfel, muncitor de fel.
- Și domnul? întrebă fata împăratului.
Atunci, doamna aceea l-a chemat, îndemnându-l blând:
- Ghii, Batore…
Next…

Din zona rurală a venit și unu mai fudul, mai cocoș de fel, cam slobod de gură și care începu să turuie:
- Bă, voi știți…
Cam urât vorbește cetățeanul acesta, se întristă prințesa: cu bă, cu voi, în loc de Alteță… Păcat, nu pare băiat rău. Această aserțiune l-ar putea duce la pierderea oportunității.
- M-am gândit aseară, până să adorm…
- La ce?
- M-am gândit…
- Mă, surdule !
- Am făcut la țigări, iar m-am gândit…
- La ce, uăi?
- Mă, tu auzi?
Uite cine vorbește, își zise fata-mpăratului.
- Am băut la tutun…
- Țuică n-aveai, mă, creștine?
- Stam și mă gândeam și am băut tutun!
- Pálinka, oúzo?
- Mă, am băut tutun!!!
- Ce tot repeți, am înțeles.
- Ce să-ți mai spun, până m-a luat dracu și-am adormit.
Și, nici una, nici două, sforrr…
Next…

- Nom, prénom, profession.
- Bastus, ot Dacia.
- Profesia, nene.
- Acuma zici tu.
- Ă? se minunează fata.
- Zici aia cu “Spune, Bastus!”.
- Ce zici, bre, matale?
- Păi tu erai Gerula.
- Eu…
- Da’ cine? Tac-to?
- Ge… ce?
- ... rula.
- Io…
- Tu, tu, doar nu Ilarion Ciobanu.
- Ce cioban, neică?
- Lasă. Zi: spune, Bastus!
- Nu e Bastusae? La vocativ, brae.
- Las-o fără!
- Bine, bine, zic.
- Păi zi odată!
- Spune, Bastus!
- În nemernicia mea…
- Apropo… Ce job ziceai?
- … ca un câine turbat…
- Hingher?
- … am mușcat mâna…
- Lecter? Hanibale!
- ... care m-a crescut…
- Te-a crescut o mână…
- … și care m-a hrănit.
- Mână, mă, d’acilea cu mâna ta!
Next…

Bre, și într-o zi, vine unu și, trașca - pleașca, pe nepișatelea, cum ar veni, se apucă să cânte o manea.
- Manea, slutu și urâtu…
Wtf dezacord mai e și ăsta, se gândi fata.
- Manea, grosu și-arțăgosu…
Next…

Nene, și apare unu într-o bună dimineață care cât p’aci să îi ia fetii piuitu’.
- Píu, Píu, unde ești?
Cum stăteau ei mai retrași, ăla scoate o pită, slană și ceva ceapă.
- Mno, domnișorucă…
Asta, fată de-mpărat, bre! plfî, îl refuză grațios.
- Nț, zice ea.
După ceva timp, scoate ăla din troller uiága cu pálinka.
- Póache vreț a gusta.
- Moa?
- Toa!
- Jamé dö ma vi. Né-văr!
După așa ospăț solitar, scoáche pețitorul ăla ș’o mahoarcă.
- Duhănim?
- Nu fumez, domne, că mă bate tata!
- Apăi, domnișorucă… zice gospodarul.
- Mno, așe…
- Bag sama că ghe f#tut nici gând.
Next…
- Hai, mă, tati…

Taman când ajunsese să zică întâmplarea cu piticu’ ăla, apărură și zorile, așa că, sfioasă, Șeherezada, care mai mult stătum în picioare în timpul narării, șezum, dar nu plânsem, doar tăcum.

Va urma, va urma! 

Comments

Popular posts from this blog

ÁPOSZTOLORUM

ȚÍKLA

Adevărul despre punctul D. 1, egy, one