GAUDEAMUS. 3. LA SCRIITORI
WEEKEND DE COȘMAR. 1.
Pitică atomică, 3-4 ani, urcând panta spre intrarea la Gaudeamus.
- Mai lépede!
- Păi la deal? zice, zâmbind, ta-su.
- La deal, da.
Bre, o căldură la Gaudeamus… Bagă ăia lemne-n sobă… mai ceva ca la săraci! Nădușești chiar și fără să bei un vin fiert la 5 lei pa’aru’. Bine, e și lume multă.
SÂMBĂTĂ. SAMEDI. SZOMBAT
- Bună ziua, domnule Teodorescu!
Eu știam cu:
“Iubito, bună seaaara,
Te aștept să-mi aduci...”
… mere, pere, în panere, mălăieș…
Ajung la stand, la editura aia cu nume neamțo - viticol, Herg Benet, căreia îmi tot vine să-i zic Hans Cabernet, pentru masa nr. 1 de autografe. Dau elegant din coate…
- Faceți loc, bre! Un peu de respect, s’il vous plaît!
N-ai cu cine, vere, n-ai cu cine…
Fac 2-3 poze, găsesc cartea pentru care venisem, o plătesc… sau… ? cred că da. Dau, că sâmbăta mi’s darnic, să plec…
- Ptrrru, Batore, că venirăm cu treabă.
Mă dau într-un colț să-mi trag sufletul, pui cartea în straiță, eram și nervos că a trebuit să zic pas, la prânz, la mujdei…
- Ghii, Batore!
… mă aranjez un pic, deh. Cald rău, neică, nădușisem.Plus că eram înhăimurat și cu sarsanale. Scoț florile. Să scot și bomboane? Ă… ia să invoc spiritele, zic:
“An tanté,
Dize máne pe…”
OK, OK… E și sfânta sâmbătă, să mai facem și fapte bune, zic, lăcrămând ușor în sinea mea.
- Bună ziua, domnule Teodorescu!
Sau seara? Bre, să leșin.
Doamna Ana Barton ! Zâmbește cu zâmbetul dumneaei minunat.
- Mă știți!?
Wtf… pe mine!?
- Nu ați mai venit cu tricoul ăla de săraci, cu Pepsi.
Mai poți să zici ceva? Ce să mai zici…
- M-a recunoscut, uăi?
- Te-a!
Țoc, țoc, ne pupăm. Boieru’... țăran! uită, ofcors, să pupe mâna întinsă care scrie povestea. Dau florile, mă scotocesc după bomboane… D’alea străine, babane, cu staniol, de pom.
Calculez rapid câte să scot, logaritm din radical din limită de sumă… care vasăzică… hm… una? Hai, două: una roșie, una albastră, că sâmbăta îs generos, zisei doar. Da’ poate nu’ le-o lua pe ambele două. Sau poate, minune! there is God! mai știi… de unde așa noroc sâmbăta… de unde!?
- Am 2 copii chiar aici!
Îu! Gizăs…
- Mai am! zic eu dârz, cu inima cât un purice, de să se strice EKG-ul.
- Nu servesc, zice…
Sau așa ceva. Bogdaproste, zic eu în gând.
- ... cu Steaua. Verzi n-aveți?
Bre, să-mi stea inima-n loc.
- Hai, c-am glumit!
Ptiu, ptiu, ptiu, uite-așa ne mor cititorii.
- V-am văzut de 2-3 ori și-n piață, zic eu, animat de impulsuri civice.
- Da, zice, mai trec pe la Obor, după una, alta.
Ă?
- Și de ce n-ați venit să vorbim? continuă dumneaei.
- Păi știți… eu… nu am vrut să vă deranjez.
- Că doar nu veneați cu mâna goală!
S-a dus dreacu’ civismul meu.
- Măcar o insignă cu #rezist.
I-auzi, domne!?
- Ați adus pana?
Eu am zis asta, da’ nu doar ca să schimb subiectul. Că are doamna un stilou frumos… și are, așa, un gest majestuos, când deșurubează căpăcelul… poezie curată! Și pe urmă când întoarce foile, să scrie…
- Adus, adus!
Cotrobăi în paporniță, întinz dârz cartea…
- Nu semnez așa ceva! zice autoarea cărții.
Gizăs…
- Ce e asta?
Ce-o vrea, domne? Dădui și 2 bomboane…
- Păi ce-are? io, total confuzat.
- Păi nu e cartea mea!
Wtf… De emoție mi s-au aburit geamurile la bicicloanță.
- Cum nu e!?
- Nu e!
- Nu e aia cu buline?
- Ce copertă e asta!?
Mă uit… avea dreptate, nu era aia cu buline.
- De ce e cu grași la frigider?
Bre, încurcasem cărțile în straiță! Pfuai…
- Știți… Să vedeți…
- Ce să văd, domne?
- Păi…
- Next!
Plec, ce să fac. Și stai iar la coadă. De unde fusesem în față… Ajung…
- Bonu’!
Iștenem… Dă și răscolește și golește buzunarele după nenorocitul ăla de bon, scoate bani, brichete, buletinu’, briceagu’, batiste… toate cu bâ? bix…
- Am glumit!
Pfiu… răsuflu ușurat. Eram lac de apă de la atâtea emoții.
Scrie, îmi dă cartea înapoi, țoc, țoc, țoc, pup, ca boierii, mâna care a scris autograful.
- Bogdaproste.
- Da’ data viitoare musai și bonu’.
Csf, ncsf.
Pitică atomică, 3-4 ani, urcând panta spre intrarea la Gaudeamus.
- Mai lépede!
- Păi la deal? zice, zâmbind, ta-su.
- La deal, da.
Bre, o căldură la Gaudeamus… Bagă ăia lemne-n sobă… mai ceva ca la săraci! Nădușești chiar și fără să bei un vin fiert la 5 lei pa’aru’. Bine, e și lume multă.
SÂMBĂTĂ. SAMEDI. SZOMBAT
- Bună ziua, domnule Teodorescu!
Eu știam cu:
“Iubito, bună seaaara,
Te aștept să-mi aduci...”
… mere, pere, în panere, mălăieș…
Ajung la stand, la editura aia cu nume neamțo - viticol, Herg Benet, căreia îmi tot vine să-i zic Hans Cabernet, pentru masa nr. 1 de autografe. Dau elegant din coate…
- Faceți loc, bre! Un peu de respect, s’il vous plaît!
N-ai cu cine, vere, n-ai cu cine…
Fac 2-3 poze, găsesc cartea pentru care venisem, o plătesc… sau… ? cred că da. Dau, că sâmbăta mi’s darnic, să plec…
- Ptrrru, Batore, că venirăm cu treabă.
Mă dau într-un colț să-mi trag sufletul, pui cartea în straiță, eram și nervos că a trebuit să zic pas, la prânz, la mujdei…
- Ghii, Batore!
… mă aranjez un pic, deh. Cald rău, neică, nădușisem.Plus că eram înhăimurat și cu sarsanale. Scoț florile. Să scot și bomboane? Ă… ia să invoc spiritele, zic:
“An tanté,
Dize máne pe…”
OK, OK… E și sfânta sâmbătă, să mai facem și fapte bune, zic, lăcrămând ușor în sinea mea.
- Bună ziua, domnule Teodorescu!
Sau seara? Bre, să leșin.
Doamna Ana Barton ! Zâmbește cu zâmbetul dumneaei minunat.
- Mă știți!?
Wtf… pe mine!?
- Nu ați mai venit cu tricoul ăla de săraci, cu Pepsi.
Mai poți să zici ceva? Ce să mai zici…
- M-a recunoscut, uăi?
- Te-a!
Țoc, țoc, ne pupăm. Boieru’... țăran! uită, ofcors, să pupe mâna întinsă care scrie povestea. Dau florile, mă scotocesc după bomboane… D’alea străine, babane, cu staniol, de pom.
Calculez rapid câte să scot, logaritm din radical din limită de sumă… care vasăzică… hm… una? Hai, două: una roșie, una albastră, că sâmbăta îs generos, zisei doar. Da’ poate nu’ le-o lua pe ambele două. Sau poate, minune! there is God! mai știi… de unde așa noroc sâmbăta… de unde!?
- Am 2 copii chiar aici!
Îu! Gizăs…
- Mai am! zic eu dârz, cu inima cât un purice, de să se strice EKG-ul.
- Nu servesc, zice…
Sau așa ceva. Bogdaproste, zic eu în gând.
- ... cu Steaua. Verzi n-aveți?
Bre, să-mi stea inima-n loc.
- Hai, c-am glumit!
Ptiu, ptiu, ptiu, uite-așa ne mor cititorii.
- V-am văzut de 2-3 ori și-n piață, zic eu, animat de impulsuri civice.
- Da, zice, mai trec pe la Obor, după una, alta.
Ă?
- Și de ce n-ați venit să vorbim? continuă dumneaei.
- Păi știți… eu… nu am vrut să vă deranjez.
- Că doar nu veneați cu mâna goală!
S-a dus dreacu’ civismul meu.
- Măcar o insignă cu #rezist.
I-auzi, domne!?
- Ați adus pana?
Eu am zis asta, da’ nu doar ca să schimb subiectul. Că are doamna un stilou frumos… și are, așa, un gest majestuos, când deșurubează căpăcelul… poezie curată! Și pe urmă când întoarce foile, să scrie…
- Adus, adus!
Cotrobăi în paporniță, întinz dârz cartea…
- Nu semnez așa ceva! zice autoarea cărții.
Gizăs…
- Ce e asta?
Ce-o vrea, domne? Dădui și 2 bomboane…
- Păi ce-are? io, total confuzat.
- Păi nu e cartea mea!
Wtf… De emoție mi s-au aburit geamurile la bicicloanță.
- Cum nu e!?
- Nu e!
- Nu e aia cu buline?
- Ce copertă e asta!?
Mă uit… avea dreptate, nu era aia cu buline.
- De ce e cu grași la frigider?
Bre, încurcasem cărțile în straiță! Pfuai…
- Știți… Să vedeți…
- Ce să văd, domne?
- Păi…
- Next!
Plec, ce să fac. Și stai iar la coadă. De unde fusesem în față… Ajung…
- Bonu’!
Iștenem… Dă și răscolește și golește buzunarele după nenorocitul ăla de bon, scoate bani, brichete, buletinu’, briceagu’, batiste… toate cu bâ? bix…
- Am glumit!
Pfiu… răsuflu ușurat. Eram lac de apă de la atâtea emoții.
Scrie, îmi dă cartea înapoi, țoc, țoc, țoc, pup, ca boierii, mâna care a scris autograful.
- Bogdaproste.
- Da’ data viitoare musai și bonu’.
Csf, ncsf.
Comments
Post a Comment