Posts

Showing posts from May, 2018

ASDF JKLș

Aşa era tastatura la maşinile de scris, alea clasice, pentru săraci, cu coli de indigo între cele albe, E-ul se bate cu mijociul de la mâna stângă, Șî-ul mic se bătea cu degetul ăla micu' de la dreapta. Asdf, jklş. Asde, aş de... Aş! Deschide de poţi. Ca Mihaela Mihai, odinioară: - Deschideţi poarta soarelui…
Să intru sau nu? Lăsaţi lumina poveştilor.
- Hai, spune-ne o poveste. Ştiam faza cu “spune-ne” de la alţii. Jar mâncai dacă le citeai seara la culcare! Mai picoteai, îţi mai pica cartea din mână… - Şi, şi!? Mami, dormi? Să le spui ca la examen, la oral? Văleu… - Păi ai sărit când fata împăratului… Bre, le ştiu ăştia micii pe dinafară! (Ups! Legat au ba dinafarăle ăsta? Na că nemerii, legat. DEX-ul ajută.) Ştiu tot, bre, copchiii ăştia! Cuvânt cu cuvânt, cu virguli şi crătimi. Zic: ia să încercăm noi ceva nou, o variantă participativă, un brainstorming moţăit. Porneşti de undeva şi speri, în sinea ta, să adoarmă, na…, ă..., cumva, mai repede. Că mai mersese şi cu tura de nepoţi de dina…