ADEVĂRUL DESPRE MARCO POLO. 2, kéttö, zwei.

2. EPISOD CU POGĂCI

Rezumat: vă leatu 1300, Marcu, paharnicul Ulea, e trimis de vodă za delegație spre răsărit.

- Mă, tăntălăule, îl luă în primire Tünde, nevastă-sa unguroaică, de cum ajunse acasă și spuse ce-a pățit la ‘cea ședință.
Mö, töntölöule, i-a zis, ca să fim mai preciși.
- Tu nu știi că ăia n-au wi-fi p’acolo!? continuă dânsa.
- Uăi… făi… Ce bălmăjești tu aicișa!?
Cse bölmözsesti, ar fi zis ea. Cam bălmăjea, e drept. Dar era rândul paharnicului la replică, așa că…
- Iar am avut o viziune d’aia.
- Îu.
Unguroaica avea viziuni.
- Iar ai văzut oameni mergând în căruțe fără cai și cu două șei?
Aici, la cai și șei, e de menționat că paharnicul trebuia să fie cu mare băgare de seamă. Odată îi turna unguroaica, că era iute la mânie, o supă dulce de cireșe sau caise, de bolea bietu’ om câte o săptămână.
- Nu, oameni vorbind singuri la o cutie mică, pe căruțo-drum prost.
Aici, la căruțo-drumuri proaste, e de menționat că unguroaica trebuia să fie cu mare băgare de seamă. Odată îi cerea paharnicul, că era iute la mânie, să facă o mămăligă cu mujdei, de bolea biata femeie câte o săptămână. Că era alergică.
- Da’ cine mă-sa mare să știe de alergie pe atunci?
Și la usturoi… Nu știau ei nici de ornitorincofobie…
- Așa, și?
- Așa mi-a venit să zic, wi-fi.
- La cutie, uăi, sau la kutya ( câine)?

- Da’ ce dreacu să căutăm spre răsărit? întrebă, total nedumerită, nevasta.
Röszörit, pour la bonne bouche.
- Să vindem curechi.
- Cui, mă!?
- Cui mă, cui mă… La ăia d’acolo.

- Și cum o să ne înţelegem noi cu ăia?
- N-ai zis tu că știi și… cum îi zice? Ușă!? Leșă!?
- Welsh-ă, lămuri Tünde.
- Așa, așa. Da’… chiar, de unde ziceai că știi?
- Aoleu, mare uituc mai ești. De la bunicu’ Dylan.
- Și el?
- De la un moș de-al lui, Lloyd.
- Dylan, Lloyd…
- Gyuri Dylan, Gyuri Lloyd.
- Gyuri…
- Știu doar câteva cuvinte: bard, flannel, penguin…
- Și cum au ajuns vleșii ăștia p’aicilea?
- Cu Legio XIII Gemina. Căutau, cică (csikö), ceva râu, cu mult aur, Alupigus.
- Alupigus… Și?
- S-au rătăcit!
- Bine, bine. Adică în afară de ceangăiește nu mai știi nimica?
- Canci, ciuciu, nexam!
- Văleu… Am beli…, asta…, ce facem?
- Facem niște pogăci!
- Nu, uăi!
- Să-i luăm și pe tatar și pe pirandă!
Îi primiseră în dar, la nuntă. Un rob c-o roabă.
- Pe Ogotai și pe Vandana...
- Că doară ăștia n-au venit dinspre apus…
- Doar când s-au întors, pare-mi-se.
- Îhî. .. or ști ceva pre limbile ălea de la răsărit.
- Mda, ar fi o idee.

- Binecuvântează, Doamne, drum drept și fără de gropi și necazuri drept - credincioșilor tăi, a-ncheiat popa sfințirea misiunii eroilor noștri.
- Și a rădvanelor pline cu coșuri cu varză, adăugă paharnicul Ulea, aka…
Sfințirea se făcu fără trafalet că nu se inventase. P’atunci era cu șomoiogu’.
- Să nu uităm de pogăci, ar fi zis, înainte să plece, Tünde.
- Și muszáj/ musai niște alivenci cu batal, ar fi zis tatarul.
- Ghiocul, unde mama dreacu e ghiocul? se văicărea Vandana, pregătindu-și trolleru’.

Fragmente din mesajele și însemnările din jurnalul de călătorie al lui Marcu, paharnicul Ulea:
Ziua 3. Trecut Milcov cu grăbire. Stop. Nu sorbit nimicuța. Stop. Mult curechi și p’aci.
Ziua 6. Curechi peste tot. Wtf…
Ziua 7. Ajuns Dunăre. Stop.Schimbat curechi ofilite cu proaspete ot Muntenia. Stop.
Ziua 8. ‘ai de plm. Răsturnat barcă cu curechi.
- Pogăcile mele, se jelea Tünde.
- Alivencile mele, se tânguia tatarul.
- Ghiocul meu, unde dreacu e ghiocul meu? se văicărea Vandanka.
Ziua 9. Nicopole!? Adică… Nicu, paharnicul Ulea!?
Tünde: Jajj/ ioi, ce d’a varză au și ăștia!
Ziua 10. Multe cefe late. Șezum și plânsem.
Ziua 11. Cam înțeleg ce zic ăștia. Hm, limba vechilor Cazanii… iote-te, ăștea scriu ca noi! Or fi și ei neam cu agatârșii!?
Ziua 13. Am ajuns la țarul lor. A zis, citez:
- Bă, ce plm e cu voi p’acilea?
Am încheiat citatul.
- Vindem curechi.
- Cui, nenică?
- La păgâni.
- Aha. Aveți certificat de producător?
- Ă…
- Dosar cu șină aveți?
- Păi…
- Hai c-am glumit. Na, colea, adeverință să le dați și castraveți de la noi.
- OK.
- Și gogoșari. Nu uitați de gogoșari!

Pâșa, pâșa, au ajuns la Constantinopol.
- Constantin, paharnicul Ulea!? se întrebă melancolic Marcu, paharnicul Ulea.

Va urma. Sau “cum s-au cunoscut Márko éș/ and, et, mit Tünde”.

Comments

Post a Comment

Popular posts from this blog

ÁPOSZTOLORUM

Să tot fie ceva vreme, era prin '90-91 când mă invită cineva, RIP, pe la dânsa. Zice: - Ce faci dupe servici? Kant, Ulysses, Aventurile lui Cepelică, ca baștanii. - Hai pe la mine că a adus bărbată-miu o pálinkă. Aha, deci nu să filozofăm sau să punem țara la cale, ci să pupăm ceva trăscău, mă gândesc eu ușor dezamăgit. Să-i țiu de urât, cum ar veni. Soarele n-ajunsese la chindie, să fi fost vreo 10-11 dimineață ceasurile când a zis ce-a zis. Ofcors, n-am mai fost bun de nimic cu gândul la orele suplimentare. Și mă pune tata mare să mă duc. Plecăm noi împreună, ajungem, intru demn, dârz și chitit pe treabă, nu mai rețin dacă încălțat sau desculț ca săracii. Alea, alea, o gustărică, un mizilic, să se așeze bine licoarea cu pricina. Și gâl, gâl, gâl, beau vreo 2-3 oca de elixir... Tăricel!  Mai roz ceva din gustările ălea și, deodată, tam - nisam, simt cum mă ia de cap. - Ce mă-sa mare!? îmi zic, încă demn și dârz. De la 2-3 păhărele? Amușinez prin jur... gazdele erau prezente și tre
Read more

ȚÍKLA

Despre mine, despre pixuri și creioane Zice: - Du-te cu avionul că e mai sigur. - Etete fleoşc, zic, am mai fost. La greci. Mai fusesem, în 2002, tot cu trenul, când se ridicaseră vizele, puteai sta 3 luni dar, te puteau opri, pe diverse motive, să intri. Am prins şi când era cu umilinţa aia imensă, până în 2002, înainte să-şi facă pomana cu noi, cu alea 3 luni: cozi interminabile, interviu la ambasadă sau consulat, actele! şi scoteai ca milogul din traistă, paşaportu', actu' de casă, de la servici, adeverinţe de venit, tot felul de legalizate, traduse şi apostilizate, invitaţia de dincolo, asigurare medicală, bilet dus-întors, te mai freca, mai ştergea cu tine pe jos (Şi faianţa? Şi! Şi clanţa? Şi!), totul pentru amărâta aia de viză, să mergi dincolo, în Uie. Avusesem şi un rateu onorabil la ambasadă, în 2001 nu am primit viza de Grecia. Dar mai fusesem afară, prin '99, în Jărmănia, başca, aveam pe paşaport şi viza de Austria şi Elveţia. Conta? Conta un cur, erai fiul
Read more

Adevărul despre punctul D. 1, egy, one

DECÆBAL CĂTRÆ BOBOR Acțiunea se petrece în era noastră, într-o marți pe seară mai precis, ca să contextualizăm. Lady Do, asta..., Baba Dochia, conform tradiției strămoșești (sau străbăbești?), ofcors, lega de ulucile de corcoduș sau sequoia, șfara cu motocei, de crăpau barza, mânzul și viezurele jucându-se cu dânșii. Dacii și amicii lor costoboci se întâlneau, tot conform datinii, în fiecare vineri seara la vecernie cu geții, cinstindu-se cu tradiționala pálinka, asta… Πeψi, Piepsi, uăi! și, toastând cu bărdacele tăria de pufoaică, că tăiase Burebista viile, se salutau cu vorbe misterioase: - Avæ, Cezar! - Szervusz, Pișto! Mișto, nu? Burebiștii vorbeau cu bræ, costobocii, plc, cu cræ, dacii cu dræ, geții cu græ… - De aici vine strămoșescul ‘bre’! Agatârșii, pla, care erau cam în dezacord cu ăștia, ziceau ca începătorii: - Aræ. Fiind și mai cuvioși, erau ocupați mai mereu cu parangheliile cu moaștele lui alde Zamolxe, iar pe dânșii nu-i prea băga nimeni în seamă, d
Read more