U, Ú, Ü, Ű

NIMIK DESZPRE ÁRICS SZÁU ORNITORINCS

Zice, cu un ușor accent de peste Carpați:
- Arici.
- Mi/ ce?
- Arici, bre.
Mă uit mai bine primprejur și…

Toamnă timpurie, caldă, frumoasă, septembrie. Plecasem c-un prieten (o să-l numim în continuare Maître că Sire nu-i mai place) în voiaj prin Kartofland, prin Krumpliország, pe la frații noștri întru pálinkă éș kürtőș.
- La secui, bre, la curbură!
Chiurteoș d’ăla bunu, originalu, cu ü și ő, ca la săraci, cu puncte și liniuțe cățărate sus, numai Google.translate știe cum.
Căutam nește lăptuci că era criză la București.
Și, cum ne feream noi pe coclaurii ăia, ba de urși, bade, ba de lupi, măi șógore, de mistreți și râși, amușinând după lăptuci, ba de veverițe și sconcși, cârtițe și pârși, bașca de amețiții de ornitorinci, că năvăliseră și năpădiseră ăștia toate văgăunile… ajungem, obosiți, însetați și înfometați, plini de ciulini, ghimpi, spini, scaieți și mărăcini, la un fel de moșie.
Pe o șipcă la poartă scria, “Harapoș kutya*”. Probabil conform datinii, da’ cu “poș” scris cu litere mari.
Wtf… POȘ!? POS, uăi!?

- Bre, mă leși, zice Maître. Cutia lui Harap Alb!?
- Etete, fleoșc, zic eu. O fi a milei.
Da’, când ne uitarăm mai bine, canci (= nincs) cutie! Doar un POS, un model mai nou, cu pedale, ecologic probabil și o pușculiță în formă de ceapă roșie.
- Bre, săracii, zice Maître, ăștea nici caiet n’are.
Și cum studiam, ne holbam noi la tăblița aia (ar fi mers o bilingvă, zic), tâgâdâm, tâgâdam, apare în goană și lătrând de zor (pe ungurește, cred) un câine lup.
- Maître, zic, hai dreacu’ la lăptucile noastre că eu am viteză mai mare ca tine.
Și o luăm la fugă. Târșa, târșa…
- Stați, bre, auzim un glas din spate.
Ne întoarcem… nimeni! Ce mama dreacu, mă gândesc eu, doar nu vorbește câinele. Și românește!
- Da, eu, zice el.
Pfuai… avem vedenii și auzenii de la lăptucile ălea!?

Hai c-am glumit cu potaia vorbitoare. D’abia dacă rupea un pic pe ceangăiește.
Back to action.
Măricică parceaua aia, aș zice, sub dooj dă hectare, cu tooot felul de chicken food, roșii, vinete, avocado și curmale, fasole, mazăre, kiwi, mango, rodii și smochine, zmeură, fragi și mure, salăăăți… ca alea din grădina ursului! Și cu un mărar frumos de nu se vedea ariciul și coropișnița din el. Doar corcoduși și zarzări n-am văzut, recunosc.
Acolo, în lanul de pogăci, ă… asta, bre… plante din zonă, rezemată în card, ups… hogy mondjak románul, bre? în kázmá… o doamnă. Mno, ce să facem acum? Dăm, ca drumeții, binețe.
Bre, nu zici că ne-a luat bunătatea de binețe!?

Back to the aricii noștri.
Phiii, mă dumiresc eu, în sfârșit: cazma, arici...
- Ari aici?
- Ighen, ar ici.
- Căzmălești, hârlețești, sapi, zic eu.
- Nem tot uno?
Cse sza fács, Gyuri bács, ncsf.

Bre, zic, cum ne înțelegem cu dânsa? Mai rup eu oleacă de “ozo seip”, cu lángyoș, Bölöni, Tușnad, ceardaș, alea alea, da’ coleá, în creierii munților....
- Cum Dumnezeu o scoatem la capăt cu creștina?
Nu zici că parcă ne ghici gândul că zice:
- Eu ateu.
Îu….Ne-am scos, zic. Zic, tot în gând, și “senkiu Gizăs” și îl scot la înaintare pe prietenul Maître, ex Sire. Că nici el nu e prea dus la biserică.
- Și el îi.
- Ă?
- Și el, da.
- Și el ce?
- Îi și el.
- Îi!?
Of, of, of éș măi, măi, măi.
- El, áteu, îngaim eu.
- Harașo.
Uată fák… Lipoveni pe aici!? Où sont les séqouis d’antan…
- Treașcătă-pleașcătă, votka, pivo, Drenkova, Cernavoda, zic eu repede.
- Glumii, bre, zice dânsa.
- Uf…
- Gönyű.
Eh, suntem, baremi, la cotele apelor. O da ceva de băut…

Mno, și nu zici că încep ăștia doi, ateii, să se salute cu formule curioase:
- Avogadro fie cu tine!
- Fibonacci să ne judece!
- Ave, Nütone!
- Szervusz, Pișto!
Bre, mă leși…
Plecăciuni, reverențe, ea cu cazmaua, el cu petu’ de Bergenbier, pas-de-deux, de-trois, executau cu destulă grație un fel de balet metalo - casnic.
- Ai fost la reactorul de la Măgurele?
- Oh, da…
- Am și niște poze superbe de la Cernavodă…
- O, tempora, o, mores…
OTV omores pe toți.

- Bre, surzilor! zic eu.
- Eram la bozon, mă lămurește, cică, doamna.
- La… hîc! ăsta… Higgs, suspină Maître melancolic, cam ca la vecernie.
- Ce bizon, doamnă, zic eu, că nu mai sunt nici zimbri p’aici.
- Bizony /(desigur)
- Bizoni, zimbri, girafe…
- Așa…
- Ne e o foame de lup!

Intrăm, ne arată livada și lighioanele.
- Da’ ornitorincii i-ați văzut?

Dăm, că eram darnici, să plecăm.
- Ce vorbă e asta la voi, bre? zice dumneaei.
- Ă? Care, stimată doamnă? bâiguim noi, chinuindu-ne elegant să ne ținem dârz de ulucile gardului.
- Când ziceți voi “Ori nit, ori inci”!


La mulți ani! <3

* Câine rău. Kutya e câinele.

https://m.youtube.com/watch?v=zCCtPr-0rbM

Comments

Popular posts from this blog

ÁPOSZTOLORUM

ȚÍKLA

GAUDEAMUS. 2. Intermezzo cu bască