SCUFIȚA ROŞIE 2.0

Eu, bucureşteanul rătăcit la terminarea facultăţii taman la mama dreacu', la Miercurea Ciuc (unde a-nţărcat secuiu' kürtőșu'), primesc vizita unui bun prieten, RIP, de sorginte tot din ''satul mare de români'', clasicul Nagy-oláh-falu. Apropo, am aflat că aşa îi zice pre limba kürtöş orăşelului…

- Vlăhiţa!
Eram deja de un an acolo, îi tot povestisem ce bine este pe meleagurile cu pálinka şi cartofi şi ceapă roşie(chiar că a fost o stagiatură de boieri) şi el zice:
- Vin în concediu la tine!
Neică, ăsta vrea să-mi fure calu', vorba bancului.
- Vino, bre, îi zic.

Şi vine.
Relaţia era cam ca de la boier la sărac:
- El în concediu, eu… la servici!
Ȋi fac instructajul minimal
-: Ío nópot/ bună ziua, chéoseoneom/ mulţumesc.
Nu am uitat de clasicul, de renumitul ''tessék/ téşic''. De bază!
- Toate cuvintele cu accent pe prima silabă, da?

- Âhî, achiesează el ca míticii mitíci.

Nu mai m-am complicat şi cu Hódmezövásárhely, alea-alea că sudiştii ăştia…
- Neică, zic, 'téşic'' e de bine, înseamnă ''poftiţi''.
- Aha, zice el.
- Ei o să zică ''tessék'', tu faci ochii un pic mari, nu chiar XXL, ei se prind că nu eşti băştinaş şi o să-ţi vorbească pe româneşte.
- Ȋmi dă pâine? zice el.

N-a zis de pâine că noi eram cu gândurile la băutură.
- Păi de ce nu vorbesc direct româneşte? se miră el ca regăţeanul.
- 80-90% dintre cei de aici sunt unguri.
- Da, corect, logic.
L-am verificat să văd dacă a înţeles toate procedurile:
- Gașcă miră-te!
- ...

 - Ia clipeşte a mirare!
- Ce?
- Miră-te, bre!

- Ah…

Hm… dubios… ce să zic..
- Clipea exact ca secuii!

Buuun… Ne vedem după-amiază când am terminat eu la serviciu.
- Cum a fost? întreb eu, un pic curios.
- Super, zice. M-am plimbat, am găsit cafea.
Era cu criza aia teribilă, prin anii '80.
- Şi? Nimic deosebit?
- Stai să-ţi zic.
Am stat. Aveam de ales?
Se dusese să facă shopping, ajunsese şi la mercerie (ace, fermoare, elastice, brice, arice, ornitorince…).
- Jó napot kivánok, zice vânzătoarea.

El… nimic! Aștepta cuvântul magic ca să clipească a mirare.

- Tessék, se aude de dincolo de tejghea.
- Ă… face el ochii mari regulamentar, conform instructajului de protecţia muncii.
- Bună ziua, poftiţi, continuă imediat doamna de la magazin.

- Vreau un ibrişin roşu.

- Un ce? îl întreb eu mirat.
- Ibrişin!
- Ce mă-sa mare mai e şi asta? zic eu total nedumerit.
- Stai să vezi!
Stau, deh…

Vânzătoarea, când a auzit de 'ibrişin', a făcut ea ochii mari şi a început să se uite derutată prin marfa din magazin, încercând să ghicească ce vrea clientul. O vrea ace, o vrea brice…
- Aha, deci ceva roşu, se frământa femeia.
Clientul nu zicea nimic, aştepta liniştit. Vânzătoarea a început să şuşotească cu colega ei, arătând discret spre prietenul meu. Ȋncerc să-mi imaginez dialogul dintre ele:
- Micsado/ WHAT!?
- Ibrişin, tu!
- Mi/ ce?

- I-bri-șin, szurdo!

 - Ă? 'ai!?
- Aşa a zis, tu, ibrişin.
Cred că şi acuma se mai aude pe acolo ecoul bosomegilor rostiţi discret de cele două unguroaice.

- Mi-a dat, zice el.
- CE? întreb eu, la fel de derutat ca unguroaicele.
- Ce i-am cerut.
- Pentru limba română… auzeam eu robotul.
- Ibrişin, mamaie, zice el.
Acuma cred că eu aveam figură de unguroaică mirată.
- Ce dreacu mai e şi asta?
Cuvântul îmi suna cunoscut dar habar n-aveam ce-o fi.
- Papiotă!

Cum era cu Scufiţa Roşie?
- Bunicuţo, dar de ce ai ochii aşa mari?
- Mă mir.