VRĂJITORUL DIN AZ

Proaspăt repartizat la terminarea facultății la… hăăăt, departe, la Miercurea Ciuc (Csikszereda pour les connaisseurs) și cum nu prea aveam ce face la birou, m-am apucat să învăț umpic pre limba kürtőș că prea nu înțelegeam neam ce sporovăiau băștinașii și aveam impresia că vorbesc numai despre mine. Despre ocne și saline nu.

Știam eu câte ceva, că "a" e un fel de "o", iar "á" = a, sau că sz = s, iar "s" simplu e… "ș"! Ba chiar m-am prins că au, la fel ca englezii cu al lor "the", un fel de articol în faţa substantivului: "a" sau "az/ oz".

Bref, vocabularul s-a îmbogățit cu hái norok, bere, vin, câteva cuvinte perechi (bun - rău, frumos - urât etc) și expresii curente…

- Compartimentul acesta este pentru fumători?

… numerele, 1, 2, 3, 61… 69... Da și nu ( igen éș nem), știam deja.

Și, la câteva săptămâni de la aterizarea-mi forțată pe meleagurile cu gulyáș & pálinka, merg cu un coleg, Ernö, la București, la Bucur Obor, după marfă, prin iarna dintre '84-85.

Ernö… Eu eram convins că-l cheamă… Arnö! așa îl și trecusem în agenda telefonică că așa pronunțau secuii.

Luăm marfa de la Bucuru' cu pricina, apoi ne încingem zdravăn la o beută la o cârciumă, se face vreo 12 noaptea…

- Cum dreacu mai ajung acasă!?

La mămuca…

- Mergem amândoi la hotel, zice hotărât Ernică al meu.

Ámündöi, draghe…

- Bre, păi eu sunt din București!

- Și? zice “Arnö”.

- Nem știi kă n-ai voie la hotel în localitatea unde locuiești!?

Așa era p’atunci, înainte de '90. Dacă voiai să purcezi cu fata la ceva fapte didaktice, goszpodărești…

Să rezumăm pentru tinerii cetitori: eu, fiind din București, nu puteam pentru ca să iau cameră.

- Ai legitimația de serviciu? zice el.

- Am.

- Vezi?

Ă!? Wtf…

- Zici că ai uitat buletinul, continuă el. Eu te întreb pe ungurește…

Mno, zi așa, Arnö-bácsi. La drăcsii eram bun. Mai szunt, aș zice.

Booon.

Ajungem noi la hotel, la Dorobanți, vizavi de ASE și mergem la recepție.

- Bună seara, glăsuim noi, dând bineţe.

- Bună seara, zice cetățeanul cu ecuson de la ghişeu .

- Kényer van/ pâine aveți? întrebăm noi, anticipând faza de la Odorheiu Secuiesc, bașca aia de la Detroit.

Or fi având sau nu, ce mi-aminteszk e că nu ne-a dat. Zău!

- Vrem o cameră, zice Ernö.

- Buletinele, bă, #sărakii! zice ăla.

Na, belea, zic în sinea-mi, să vezi circ acuma că trebuia să fim și serioși.

- Fuck, zic eu, scotocind de zor prin buzunare.

Nu am zis chiar așa, mai repede ceva cu bosomegi, cu Ișten… să priceapă valahul ăla că și eu aș fi aborigen dinspre Kürtőșland.

- Micsado/ what? zice secuiul meu.

- Nincs/ n-am az buletinot, zic eu.

Trebuia muszáj cu “oz” ca să sune cât mai a ungurește.

- N-are buletinu’, traduce Ernö.

El mustăcea a râs, eu mă abțineam cu greu.

- N-are alt act, ceva? E sărac? zice recepționerul.

Eu clipeam mărunt spre creștinul de la tejghea.

- Az ledzsitimácio van? face pe tălmaciul către mine Ernö.

Tot cu “oz”, la vie en rose.

- Persze, hogy nem/ desigur, cum nu? răspund eu.

- Are legitimația de serviciu, traduce székely-bács.

- E bine, zice recepţionerul.

Uuuf… Az uf…

Și se apucă Ernö să completeze formularul meu:

- Teodorescu, Manole.

Clar nume de secui, nu? O fi scris Teodoreszku, plm… nu mai știu.

- Igen, ighen, eu.

- Milyen “szerie” az buletinot/ ce serie?

Hongrois facile, ungureasca pentru începători…

- TX.

- A számot/ Numărul?

De “számot” știam. Era ceva gen 235798. Am stat un pic pe gânduri și am zis.

Adică, stați așa că am zis cu d’ale noastre, ca la maică-mea-n Teleorman:

- Huszonhárom/ 23, ötvenhét/ 57, kilencvennyolc/ 98.

Morala? Bre, erau și avantaje să fii ungur în București.

Da' repet, pâine tot nu ne-a dat.