AL PRIMULEA

Brrum, vrrum…

- Bre, zice căruțașu’, mă 'nervează teribil când citește cineva lângă mine.

Lângă mine, lângă ocne și saline, cum ar veni.

Ăla cu cititul (ceva ziar cu litere), care mai și ședea pe onorantul loc al...

- Ptiu, ptiu, ptiu!

... de-a dreapta conducătorului de atelaj, de bună seamă că era Mándea. Cum ar fi zis, și cum a zbârcit-o un prof de mate în liceu, "Al primulea termen al ecuaţiei...", de ne-am râs vreo doi ani. Mergea și “întâiulea”, părerea mea.

- Su casa, mi masa, su droașca, mi jornal…

Asta e, respectăm datina, plm.

- Zice gazda să scoți bașcheții sau teneșii la intrare?

Îi scoți, na.

Booon…

Ăsta cu “e pericoloso sporgersi, ne jamais lire/ nu citi niciodata” în timpul șofatului era un amic, băiat bun, dar cu lipsuri, deh… Umbla, când mergea cu mașina, într-un halat verde de spital și cu stetoscopul de gât, credeam că e vreun medic mai..., asta… mai excentric. Noi umblam la cumpărături:

- După coroane.

 Murise cineva. Am fost la vreo 2-3 gherete patronate de minorităţi în rochii de seară, multicolore, ne-am uitat… zice:

- Hai că îi știu eu pe unii!

Cu coroane, cu jerbe, adică.

- Ce plm, poți avea pile la pompe funebre!?

Ne-am dus. Cam juma de oraș.

- Magazin de magazin, neică!

La parterul unui bloc.

- De două ori mai scump!

Back to action.

Ajungem la tristul eveniment cu coroana, undeva in mediul rural, mergem la cimitir...

- Vă mai întoarceți? vorba lui my best friend cu răposata vecernie.

Ne-am întors.

După înmormântare, la pomană, fiului răposatului, RIP amândoi, i se face rău, dă ochii peste cap, face o criză d’aia cu spasme, bale, încleștat de dinți, tot tacâmul. Eu îl apuc de fălci, să nu-și înghită limba…

- Ce, frate, parcă avea gura menghină!

… o vecină, apropo de tacâmuri, îi bagă o lingură între maxilare (de lemn!eco, da?), dă-i palme…

- Zbang! Jart!

Pumni, picioare…

- Mai știi, mă, zic, când te râdeai de mine când mi-au furat chiloții la gârlă?

Hai c-am glumit: cu pumnii și picioarele, doar.

Altfel, cred c-ar fi intrat în foc pentru noi. Nu s-ar fi dat în lături nici de la butoiul cu vin.

… stropește-l cu apă, masează-l pe la tâmple, pe mâini...

- Bre, ce să zic…

... tot felul de activităţi d'astea cu care te îndeletnicești în vremuri de răstriște și jale, bașca lipsa procedurilor, a experienței.

- Mă, zic într-un moment de maximă înțelepciune caracteristică-mi, chemați-l p’ăla, pe doctoru’!

- Hăi, băi, măi, nea, îl strigă unii.

Ăsta, vizitiul cu stetoscopul, iese din casă, nu știu ce se tot moșmondea, dar se tot împleticea în niște papuci.

- Dă-i dreacu de botfori, zic, moare omu'!

Mă rog, a venit, nu mai rețiu precis ce mă-sa mare de prognostic a dat…

- Ceva cu glicemia?

Cert e că tratamentul propus a fost ca, pe lângă smetiile deja aplicate, să-i dăm apă cu mult zahăr. La cum îl știam pe pacient, ar fi preferat pe reţetă o vișinată. O litră dimineaţa, alta la prânz.

- Scoate, fa, lingura aia, zic.

Asistenta cu lingura s-a uitat lung la mine.

- Cum vreai, tu, să bea?
Bre, oamenii ăștea de la țară… nu-s neam pregătiți să acorde primul ajutor.
- Mai înghițea, săracu', și vreo așchie...
Bio-bio, da' orișicât...

Acuma, revenind la încălţarea condurilor de către vraci: mi s-a părut mie, am văzut cu coada ochiului că mi-a aruncat niște ocheade mai languroase. à la tuzgura mătii, da' zic:

- Deh, mi s-o fi părut, așa e la momente d'astea mai deosebite.

Bref: totul s-a termenat cu bine, masa, pomana cu pricina, fără victime colaterale. 

Dacă scap de-al primulea covor, că bat la el și icnesc mai ceva ca Shutupova, o să reviu la pingelele fetei de împărat.