UNU MAI LENEȘ MUNCITORESC

Un an de măreațe împlinirii!

Acu un an, la sfârșitul lui aprilie, dau cu "sărci", ca #săraci, pentru un "giob". Nemeresc peste un anunț cu ceva gen "angajăm d'ăștea de bunghesc pre limbi străine", français & english, ceva compiutār, zic:

- Acilea e de mándea!

Pui mâna, gura și urechea pe telefon și zic ca creștinu:

- Alo?

- Știți?

- Știu.

- Veniți?

- Viu.

Cum dreacu să nu... M-am dus la interviu.

- Da' cu ce vă ocupaţi alde matale? zic.

- Vidioceat.

Îu…

- Sperăm că n-aveţi vreo alergie la elementele din grupa a patra a IV-a din tabelul lui Mendeleev.

- Poftim?

- La staniu, domne!

- 'ai!?

- Păi bara e cositorită, nene!

Așa da.

Clădire d'aia de corporatiști, modelul "La Geamuri Multe" SRL. Intru, dau bineţe după datină:

- Bună ziua.

- Bună ziua.

- Actili!

Haiti! E treabă serioasă.

- Așteptați.

- Aștept.

- Luați loc.

Am luat. Când e vorba de luat, și moka... repede mă învrednicesc!

Era un fel de secretariat, aerisit, era și-o canapea, albă parcă, dau să m-așez...

Să precizăm că era o căldură năbușitoare, +30°C, iar catindatu', pe sub tricou, avea un elegant brâu de firmă, deoarece fusese blagoslovit de câteva zile c-o teribilă durere de șale, de miljoc ca să vorbim în termeni de specialitate.

- Bre, durere d'aia pricopsită, nu de săraci!

Chinu' dreacu să mă dau jos din pat, iar de spălat, timp de vreo lună juma...

- Cu prosopu'!

Dar cum ajung acolo!? Să iau vreun toroipan din arsenalul Patroanei (lăudat fie numele ei), să iau cadrul... deh, o fi vreun post de conducere...

Când zisei că "am luat loc" pe 'cea canapea, a fost o metaforă. Întâi am fixat axele Ox, Oy & Oz, apoi m-am uitat primprejur ca vulturele, îmi căutam poziția de aterizare, de adăstare că nu e de ici, de colea, să-ți pui posteriorul jos cu pârdalnica de durere.

Boon... Cu chiu, cu vai, cu junghiuri și lăcrămi în ochii-mi de copil, reușesc cumva să mă poziționez "ad curum". Aia, secretara, își vedea de-ale ei, eu, zic, hai să cetesc ceva pe telefon.

- Pleașc! se aude un zgomot încetișor.

Aia ridică ochii din foile ei, ușor nedumerită, eu, dumirit, îi plec sfios...

Gizăs...

- Îmi picase o lentilă de la ochelari!

Taman ce mă căptușisem cu o pereche nouă, nouă adică alta, și cam făcea figuri. Când ți-era lumea mai dragă, o afurisită de lentilă...

- Zvârrr, pe o dugheană!

Zguramătii de lentilă, și bosomegi, și... Ce feerie belicoasă s-ar fi putut ceti prin gândurile mele...

- Da' cum plm & pzm o iau de jos!?

Ce, e simplu când ești înțepenit!? Ce strategie dibace s-aplic!? Că nu te poți apleca s-o iei direct ca și amărăștenii...

- Mai așteptați puțin, zice duduia cu pricina.

Mda, mighen...

Al dreacu geam de plastec nu picase la picioarele-mi, intrase-n vrie și se aciuise la vreun metru de locație.

- Lenti, Lenti, hai la tata! o-ndemnam eu.

Ciuciu! Se cam codea să vie îndărăt. S-o iau de-a bușilea nu era de demnitatea mea, cu pasul piticului, și să fi vrut, n-aș fi putut... 

Anyway, doar nu asta era menirea postului, să mergi târâș.

Bref, după lupte seculare care au durat minute bine, cumva - cumva m-am ridicat (au, au, au...) demn de pe canapea, reușind cu multă grație să pitesc brâul sub tricou, și m-am îndreptat cătinel spre biroul de obiecte pierdute.

Duduca s-a uitat o clipă spre mine, eu... nimic!

- Demn!

Deeemn...
- Doamnă, eu mă voi face o moviliță...

Cum ar fi, mă gândeam, să rămân în "arrêt" cu curu-n sus după ce m-aplec?