Posts

GUTEN MORGEN

- Guten Tag, zicea profa de germană. - Tág az anyád piciaio, răspundeau puii de kürtőș. În șoaptă, desigur. Bref: Gutu-vă-n Morgen cu germana voastră.
Bre, și nu zici că mă trezesc într-o zi (marți? harți?) vă leatu circa 1986, pe tron. Mă uit în jur...
- Ciuciu sceptru, canci hlamidă, nexam coroană!
Mă uit la ceas... unde mă-sa mare o fi ornitorincu' regal? Asta, ornicu’...
Când zic tron, zic... “acolo”, unde se duc și fețele mari împărătești. - Cum mama dreacu să mergi cu hlamida și sceptru în locația aia? Ce, e I-fon!? Da' eram... decent îmbrăcat, bosomeg, numa’ basca îmi lipsea, cam ca în poziția gânditorului de la Hamangia, asta..., Harghita, vere, că doară adăstam pe capac, ce dreacu'.
- Wtf...
Mă ridic demn (ce-i drept, cu căpățâna regală cam grea, parcă și vuia ceva pe la trompa lui Eusztáke ăla), sigur băusem ceva, o Fetească regală, ofcors, apăs aprig pe clanța princiară, ies din baia domnească, intru în imensul hol voievodal care ținea loc și de bucătărie crăiască... ni…

AZ A SZÉP, AZ A SZÉP

Az a szép, az a szép,
Akinek a szeme kék,
Akinek a szeme fekete.
Lám az enyém…

(Ce) frumusețe,
Ai cui sunt ochii albaștri,
Ai cui sunt ochii negri.
Uită-te la ai mei…

Mno, draghe, șî cum dătea de-o vreme sudistul Vojnik cu szápá prin anii '80 ca stagiar (era obligatoriu, maică, dupe facultate), printre secui, prin Harghita, zice în sinele lui:
– Apăi, mămuca și tătuca e musai (muszáj, muss sein) să viie și dânșii p’acilea.
Zonă semi-montană, apă minerală la tot pasul, și normală, incoloră, da’ și colorată, de zici că s-au spălat cărămizi acolo, cu miros sau fără, cu bulburuci originali, ceapă & cartofii roșii… căcălău, Măria Ta (bre, totul până la Mária! Wtf…), szlánă, pálinka, kürtőș… trai, neneacă!
Unguroaicele? secuiencele, na… ospitaliere, frate! Primitoare, bașca gospodine! Așa erau și româncele când apărea fun Jánoș, mustăcios sau ne.

OK/ rendben, să revenim la Miorița, la… „oaie-less”.
Zis și făcut. Vorbesc cu ai mei părinți:
- Venim, zic ei.
Da’… unde să-i aștept? zic.
- La Tușnad!
G…

's GRAVENHAGE*

Amintiri din copiăria altora

Am fost la Peștera Urșilor, aia din munții Apuseni, cu nepoții. Mare lucru nu am văzut acolo, numai copane și fleici de urs. Antricoate, mai bine zis.
Ghid era un popă.
Era și un grup de străini. Tot mormăiau ceva pre limba lor. Tematic, nu?
Unguri sigur nu erau deși respirau pe nas și mergeau cu fața. Păreau pașnici și darnici, li se citea în ochi cum le-ar da copiilor nește euroi, dar mare păcat că nu apăruseră încă, eram în anul de grație 1998.
- Uci, zice ăla micu', bursucul molecular de 6 ani, ce dreacu' bălmăjesc ăștia?
Chiar așa, dreacu', n-a zis, așijderea nici peleme, nu era cu acronime d'astea p'atunci, da' Uci da, așa îmi zicea el încă de când era pitic atomic.
Mda, chiar așa, oare ce bâiguie? mă gândesc și-i chestionez rapid în mai multe limbi de circulație internațională și județeană:
- Bă, ai cui plm sunteți voi?
- Belgique, België!
Îu... Belgieni, bosomeg!
Nu degeaba mi se păruse mie că erau cam prietenoși cu copiii.

GHII, BATORE...

Zic ieri, chitit fiind pe fapte mari:
- Ia să văd de ce mă-sa mare se duc săraki la Cora asta?
Or fi băgat pufarine sau napolitane Dănuț, te pomenești! By the way... La Lidl ce-are?
Booon. Zis și făcut.
Pui alarma... ce pui, nene? ditamai orătania pintenată! o aud, ofcors, cum dreacu' nu, mă scol binișor, las hlamida și sceptru' și mă deghizez, iau doar redingota și jobenul, intru în garaj, în depou, na...
- Bre, zic, cu mopedu' nu merge.
Plus că nu mă puteam decide care dintre dânsele. Ups, unu avea și pană pe față!
Cu Lamborghini nu se cade, nu intră pe ușă, la Tico îi curge uleiul, Harleyu nu mă tenta...
- Ce-ar fi să merg cu Bator!?
E și mai din popor, mai fefelegistic, mă gândeam. Da, da, bidiviul e cea mai bună variantă. Are ceva rustic...
- Plm, dacă am putut să dezleg dârlogii ăia de aur!
Am uitat PIN-u', 'tu-i pinu' mă-sii!

Și cum ziceam.
Ajung cumva la Cora asta, intru în locație...
- Vai... Excelență!
- Nu se poate! Chiar Alteța Sa!
Bre, dârjii mei s…

U, Ú, Ü, Ű

NIMIK DESZPRE ÁRICS SZÁU ORNITORINCS
Zice, cu un ușor accent de peste Carpați: - Arici. - Mi/ ce? - Arici, bre. Mă uit mai bine primprejur și…
Toamnă timpurie, caldă, frumoasă, septembrie. Plecasem c-un prieten (o să-l numim în continuare Maître că Sire nu-i mai place) în voiaj prin Kartofland, prin Krumpliország, pe la frații noștri întru pálinkă éș kürtőș. - La secui, bre, la curbură! Chiurteoș d’ăla bunu, originalu, cu ü și ő, ca la săraci, cu puncte și liniuțe cățărate sus, numai Google.translate știe cum. Căutam nește lăptuci că era criză la București. Și, cum ne feream noi pe coclaurii ăia, ba de urși, bade, ba de lupi, măi șógore, de mistreți și râși, amușinând după lăptuci, ba de veverițe și sconcși, cârtițe și pârși, bașca de amețiții de ornitorinci, că năvăliseră și năpădiseră ăștia toate văgăunile… ajungem, obosiți, însetați și înfometați, plini de ciulini, ghimpi, spini, scaieți și mărăcini, la un fel de moșie. Pe o șipcă la poartă scria, “Harapoș kutya*”. Probabil conform datini…

ADEVĂRUL DESPRE MARCO POLO. 3, három, trois

PE DE LA POVESTE
Rezumat: vă leatu 1300, Marcu, paharnicul Ulea, e trimis de vodă za delegație spre răsărit să vânză curechi. Cu nevasta.
Sau despre cum s-au cunoscut Marcu și Tünde.
Să tot fi fost într-o joi. Soarele se răsfăța pe cerul limpede, era deja de vreo doauă - trii suliți. Sau lănci. Sau șpăngi, plș, ce-or mai fi și alea. Obosit de lungul drumul până acasă la ai săi, tocmai la Veneția de Jos, aia de mai jos de Rupea Gară, mai tânărul pe atunci boier Marcu, viitorul paharnic Ulea, se opri, la întoarcere, să-și tragă sufletul umpic într-un sat de la curbură. Acolo, ce să vezi? Târg mare! - Na, belea, nimerii la bâlci, se gândi el. Se mai gândi totodată să se dea în roată că tare îi mai plăcea, da’ cum îi era și mai tare sete, se duse întins la o tarabă. - Bragă aveți? - Nincs/ ninci ( pronunțat ca 5 - nu e, nu avem), răspunse o unguroaică brunetă care se afla acolo, rezemată de tejghea.
- Ah, păi zi așa, se dumiri Marcu. - Așa, zise fata. Wtf, se gândi el. - Tu știi pre limba valahă!…