Părerea lui Manole

Avusei de curând o zi plină, ba chiar cu semne de noroc suin, porcesc: - veni vecina și lăsă poarta deschisă, de au fugit orătăniile toate și au ouat la ea; la ea în curte, nu la poartă; - la Cora, la cassă, era una c-o jantilică de tot piuau a alarmă agregatele alea, o uitase-mplm-n traistă, n-o plătise - cât p'aci să ratez reducerea seniorală de 5 franci la 50 de lei investiți. Booon. Să revenim la locaţia Cora. - Ia, zic, exact ca-n bancul cu Bulă (plecat la shopping cu oala de noapte), să vedem ce c*cat de oferte are ăștea la telefoane. Intru la RomTelekom, firmă mare cu capital străin, alea - alea. Doi inși ședeau după un ghișeau și vorbeau cu niște clienți. Un al 3-lea robotea la un robot, asta... la un telefon și molfăia delicat la un croissant de săraci, d'ăla umplut cu siringa. L-am lăsat în molfăiala lui, zic în sinea-mi: - Nu se cade să deranjezi omu' când e cu dumicatu-n gură, 'tu-i gura mă-sii de nesimțit! ... și m-am fåcut că cat un tel...

Sila era Silica, Vasilica, mătuși-mea, nevasta lui Apostol, unchi-mio cum ar veni, ambii RIP demult. Așa o alinta el: - Sila mea e numai una! De fel, trăitori ambii, ca și alți membri din neam, pe frumoasele meleaguri de vizavi de viitoarea pușcårie. Booon. Și își dau ei într-o zi rendez-vous de săraci în oraș, să se ducă nu-știu-unde. Era prin anii '50, aveau deja copii mari. - Silo, ne întâlnim deseară. - Când, bre? - Între 5 și 7. - Bine. Oamenii nu se prea grăbeau p'atunci, părerea mea. Ce sfert academic... - Ă... zice ea. Unde? - La ceas, Silo. - Bine. Zis și făcut. Ceasul, stâlpul cu ceas în cap, era, și mai e încă, un reper important. Pe la 8 jumate seara ajunge Sila noastră acasă.  Cu totul întâmplător, c-o falcă-n cer și una la locul ei, c-aveau deja preș (sau dușumea?), acoperiseră pământul roditor din locația respectivă. - Unde-i tac-to? 'tu-l c*r pe mă-sa de haimana ploieșteancă! Apostol era din orașul cu pricina, un fel de venetíc printre...