ABIGAIL & GENEVIÈVE
Era pe la chindie. Soarelea zâmbea, vântul adia, câinele lătra, pisica mieuna, iar ornitorincii, ei bine, pășteau agale, doar nu ornitorinceau… Eram în formă, terminasem de prășit loboda, plivisem și lanul de Gingko biloba de-l aveam de la fata cu ochi măslinii, mai copileam la ultimele răsaduri de mromoloci de la fata cu ochi olivii, taman ce pensam din cele musteți, când aud, așa, niște sunete ca un scrijelit. - Care dreacu o râcâi gardu’ la ora asta!? m-am gândit. Da, venea zgomot de la drum: - La castel în poartă, oare cine bate? Ăla eu, ăla eu… Da’ ce zic eu de bătaie… - Zdrang! Zbang! Ce acronimu’ partidului… doar nu dau pecenegii, lecenegii ori mecenegii? Mă aranjez, scutur hlamida și șterg sceptrul de țărână, mă duc și glăsuiesc cu ton ospitalier, după datină: - Care… (cum am zis?) bosomegii & posmagii mei ești, uăi? - Am venit pentru semnături! aud de peste gard. ‘ai!? Ah, cu candidatura la alegerile europene… - Să fiți sănătoși, drumeților, zic