VECERNIA

Neică, mie mi-au plăcut și îmi plac Moromeții lui Preda ceva de speriat. Primul volum doar, că al doilea este… altceva, zici că l-a scris soacră-sa. Are acolo, pe lângă povestea aia interesantă cu țăranii din sud, un umor de mare clasă, antologic, de neratat.

Să mai zic că patroana, mămuca, e din zonă, din Teleorman?

OK. Și, într-o prea frumoasă și prea călduroasă zi de vară, ca un fluturaș ce eram, mă duc cu inima neagră, grea, la spital, la Fundeni, la un prieten ce urma să se taie, o operație serioasă, riscantă.

Și, târșa - târșa, cu troleibuzul de la un cap la altul al orașului, cu geamurile deschise de atâta zăpușeală.

La Kogălniceanu, înainte de Cișmigiu, urcă o… vietate? înțolită în alb murdar, o lighioană păroasă, humanoid - bipedă aparent, un fel de Yeti.

Bre, s-a simțit subit, o… cum să zic? atmosferă festivă? Ne-a cuprins ușor, învăluindu-ne discret, o briză, un zefir…  am închis rapid geamurile, să păstrăm esența elixirului tinereții fără bătrânețe, toți erau transfigurați de plăcere.

Mi-au dat lacrimile de emoție. Era… proustian. Sweet memories m-au năpădit… parcă eram la Glina iar.

“Plasir d’amour,

Ne dure qu’un moment,

Odeur de merde,

Dure toute la vie”

Lumea din mașinăria cu hățuri pe sus, de bucurie, ce să zic… parcă înnebunise…

- YOO-PIEEE!

… artificii, vuvuzele, arunca cu confeti, cu bani, cu trăiștile de rafie.Unu scosese grătaru’, zicea ceva de-o ceafă…

“91 pentru noi

Este groapa Glina 2!”

Bref, puțea ca un c#cat.

Ne-a pleoștit pe toți.

- I-HAAA!

Instantaneu ni s-au sudat nările dar, pln, cred că respiram prin osul vomer, prin rotule sau, poate, chiar prin mușchiul sternocleidomastoidian, că năstrușnica aromă o simțeam direct în inimă. Efectul a fost cu impact inter - regn că troleibuzul a fost împânzit de licurici și Drossofila Melanogaster iar pe scaune au mijit licheni.

Eu, unu, mă tot gândeam cum mă-sa mare de a rezistat unu sub apă vreo unșpe minute și tot oscilam între tehnici de supraviețuire, ca pe Discovery, și codul Bushido, ăla cu harakiri sau seppuku, oricum, varianta pentru săraci.

Anșa, și jjivina se așează pe un scaun, în spatele unei fete ca la vreo dooj dă ani.

Și cum era pic-nic-u’ ăla vesel din troleibuz în toi… îi bagă o gheară jegoasă în păr fetei!

Wow… să leșin nu alta!

Și… nimeni nimic, vere!

Cred că dacă era nepoată-mea, îl strângeam de gât.

Bre, nimeni nici o reacție!

Mă repez la nemernicul ăla, înjurând vârtos, vedeam negru în fața ochilor de draci, trag de el să-l dau jos, al dreacu’ aurolac împuțit se prinsese de scaun, mai vine, în fine, un tip și îl zburăm de pe scaun, și… zdrag! jos cu el pe scara din ușa troleibuzului.

Mașina prinde un stop, șoferul deschide ușa, și, zbâââr! îi dăm brânci scaloiulului din teleguță.

- Dar e și el om!

…

Entuziasmat de mirifica trântă cu shitman, de suava duhoare care plutea prin aer, am crezut că am auzenii.

Bre, nu zici că pe o coțofană o apucase mila.

- Dar se poate!?

Fă, tuzguramătii, îi zic în gând… da’ dacă te atingea pe tine, sau pe fi-ta, moroiul ăla, jumătate - om - jumătate - hoit - călare pe - stârv - de- dihor…

Back to ecșăn, tu ză hospităl.

Operația a reușit.

Așa că merg în continuare, în fiecare vineri la slujba de seară, la vecernie, chiar dacă partenerul în dreapta luptă cu paharele încă nu ceti cartea aia.