GAUDEAMUS 4. LA SCRIITORI

WEEKEND DE COȘMAR. 2.

Anunț pe ușa de la intrare:
“Pierdut Samsung Galaxy S8. Recompensă 3500 lei.”
Băi, găsi-l-aș…

Am lipit și eu unu lângă:
“Găsit portofel cu 500 de euroi.”
De unde, bre… Uo, mă, săracilor!

DUMINICĂ. DIMANCHE. VASÁRNAP

Stau cuminte la coadă. Feblețea mea… Deja m-am obișnuit.
- Où sont les causes d’antan?
Coadă, neică!
- Ce carte e asta? zice o tanti cu cartea în mână.
- Carte…
Cu șuncoși la frigidere, cu ce să fie…
- Nu zice nimica cum să te vindeci! tot tanti.
I-auzi! Dau să zic ceva, că-s darnic, deh, ca duminica, însă o tânără îmi face un semn discret că să nu. Cred că se referea și la melodia aia cu “Truli, Truli, dragă”.
- A zis și de ceapă că nu-știu-ce!
Adicătelea, citise, domne, din ea.
Hm… mă gâdesc eu, sper că de mujdei a zis de bine.

Coada avansează cătinel. Țac - pac, țac - pac, fac vreo 2-3 poze. Doamna autoare scrie, zâmbește, întreabă cetitorii de una, de alta, râde.
- Căldură mare, mon cher!
Eram cam lac de apă.
- Asociația “Mujdeiofili Sans Frontières”! zic eu.
- Ah… zâmbet larg dinspre doamna Simona Tivadar.
M-a recunoscut, ofcors. Unu e Voinik.
- Domnu’ cu cloșca și piticii!
Mă rog…
- Vă știu din poza aia cu tricoul ăla de săra…,
What, what !?
- ... asta…, cu Pepsi!
Repetitio est mater studiorum, se pare.
- Țoc, țoc, țoc! se aude în ditamai pavilionul.
Eu, că pup doamna, pup mâna întinsă care scrie rețeta, nu mai rețiu ordinea exact. Dau florile... n-a zis nu! Întind cartea, o ia grațios, surâzând…

- Nu e cartea mea!
Bre, mă leși… iar!?
- A mea nu e cu buline!
Ă…
- Scuze… Îndurare!
În nemernicia mea…
- Ce îndurare, dom’le? aud ca prin vis.
Iar le-am încurcat, fir-ar mama lor a dreacu’ de cărți, că mai bine beam 10 pa’are de vin fiert de banii ăia. În fine… Cotrobăi să găsesc cartea cu pricina, o scot…
- Next!

Ce naiba, iar cu #nextlevel? Stai iar la coadă. Asudasem… Aș fi ieșit afară să mă răcoresc la un vin fiert, da’ zic că să rămâi, totuși. Și iar, lipa-lipa, ajung. Dau cartea bună, aia cu grasu’ și frigideru’...
- Bonu’!
Wtf… scap basca, asta… șapca pe jos de emoție artistică și draci, dau și m-aplec s-o iau, când… cineva îmi șoptește la ureche:
- Mai las-o!
Doamna! Mă sucesc, din poziția aia de semi-cocârjat, să văd ce și cum… Bre, minune!

- Fâl, fâl, fâl…
… în și spre șepcălia-mi, frumoase hârtiuțe verzi de 1 leu își dădeau întâlnire. Niște trecători, impresionați, probabil, de grupul statuar "Cumințenia băștii", începuseră să cotizeze la Fondul Cultural.
- Așa, vere, să mai recuperăm din investiție, mă gândeam eu.
Frumoase clipe, de mare respirație intelectuală.
- Hai, domne, odată! un mocof…, un… client, o voce din spate.
Uite-așa se-alege prafu’ de susținerea culturii adevărate… Mă ridic demn, chiar dârz aș zice, strâng cumva de șepcălie că era cam corent și…
- Nu semnez așa ceva!
Bre, mă gândeam: te pomenești că așa sucit oi ajunge și eu!?
- Ce să-ți dau eu dumitale?
Pfuai…
Să vezi drăcie!

A postat doamna cu câteva zile înainte, deh, așa e când ești celebru, că cică ar fi semnat stive de autografe pe cărți… și că să scriem noi dedicația și că dumneaei doar o să semneze: pentru Maricica, pentru Popescu.
Eu, ca să fiu mai original, scrisei decât:
“Recunosc datoria în sumă de ____________lei
către domnul Teodorescu Manole.
Data____  Semnătura_______”
În glumă, ofcors.

- N-ajunge cât e-n bască? vine replica.
Te pomenești că vrea să-i împărțim!
- Ba s-avem pardon, e șapcă!

Bref, îmi semnă și… fúgi! Adică, fugí că începuse prezentarea cărții. Cu florile mele, uăi!
Am mai auzit-o la radio Gherila duminica, vorbește frumos doamna, ca omu’: om fost, om văzut, om zis.

Mă uit… scrisese “5 lei”. Exact cât era în bască.
Odată se întoarce spre mine:
- Ceva bomboane?

PSEUDO-KINE-THE.ENDIKOS.

Doi chinezi cu ăla micu’.
Alți doi cu troller, precis de la aeroport.
Un popă.

O ea către el, la ușă:
- Deci, noi, numai până să intrăm la Târg, am cheltuit 1500 de lei.
Uau… Calculez rapid:
- Adică decât 300 de pa’are de vin fiert, uăi?

KANÍEȚ FILMA.

Comments

Popular posts from this blog

PARLEZ-VOUS ROUMAIN?

DAMIGENE, DAMIGENE

ȚÍKLA