GAUDEAMUS 4. LA SCRIITORI

WEEKEND DE COȘMAR. 2.

Anunț pe ușa de la intrare:

“Pierdut Samsung Galaxy S8. Recompensă 3500 lei.”

Băi, găsi-l-aș…

Am lipit și eu unu lângă:

“Găsit portofel cu 500 de euroi.”

De unde, bre… Uo, mă, săracilor!

DUMINICĂ. DIMANCHE. VASÁRNAP

Stau cuminte la coadă. Feblețea mea… Deja m-am obișnuit.

- Où sont les causes d’antan?

Coadă, neică!

- Ce carte e asta? zice o tanti cu cartea în mână.

- Carte…

Cu șuncoși la frigidere, cu ce să fie…

- Nu zice nimica cum să te vindeci! tot tanti.

I-auzi! Dau să zic ceva, că-s darnic, deh, ca duminica, însă o tânără îmi face un semn discret că să nu. Cred că se referea și la melodia aia cu “Truli, Truli, dragă”.

- A zis și de ceapă că nu-știu-ce!

Adicătelea, citise, domne, din ea.

Hm… mă gâdesc eu, sper că de mujdei a zis de bine.

Coada avansează cătinel. Țac - pac, țac - pac, fac vreo 2-3 poze. Doamna autoare scrie, zâmbește, întreabă cetitorii de una, de alta, râde.

- Căldură mare, mon cher!

Eram cam lac de apă.

- Asociația “Mujdeiofili Sans Frontières”! zic eu.

- Ah… zâmbet larg dinspre doamna Simona Tivadar.

M-a recunoscut, ofcors. Unu e Voinik.

- Domnu’ cu cloșca și piticii!

Mă rog…

- Vă știu din poza aia cu tricoul ăla de săra…,
What, what !?
- ... asta…, cu Pepsi!

Repetitio est mater studiorum, se pare.

- Țoc, țoc, țoc! se aude în ditamai pavilionul.

Eu, că pup doamna, pup mâna întinsă care scrie rețeta, nu mai rețiu ordinea exact. Dau florile... n-a zis nu! Întind cartea, o ia grațios, surâzând…

- Nu e cartea mea!

Bre, mă leși… iar!?

- A mea nu e cu buline!

Ă…

- Scuze… Îndurare!

În nemernicia mea…

- Ce îndurare, dom’le? aud ca prin vis.

Iar le-am încurcat, fir-ar mama lor a dreacu’ de cărți, că mai bine beam 10 pa’are de vin fiert de banii ăia. În fine… Cotrobăi să găsesc cartea cu pricina, o scot…

- Next!

Ce naiba, iar cu #nextlevel? Stai iar la coadă. Asudasem… Aș fi ieșit afară să mă răcoresc la un vin fiert, da’ zic că să rămâi, totuși. Și iar, lipa-lipa, ajung. Dau cartea bună, aia cu grasu’ și frigideru’...

- Bonu’!

Wtf… scap basca, asta… șapca pe jos de emoție artistică și draci, dau și m-aplec s-o iau, când… cineva îmi șoptește la ureche:

- Mai las-o!

Doamna! Mă sucesc, din poziția aia de semi-cocârjat, să văd ce și cum… Bre, minune!

- Fâl, fâl, fâl…

… în și spre șepcălia-mi, frumoase hârtiuțe verzi de 1 leu își dădeau întâlnire. Niște trecători, impresionați, probabil, de grupul statuar "Cumințenia băștii", începuseră să cotizeze la Fondul Cultural.

- Așa, vere, să mai recuperăm din investiție, mă gândeam eu.

Frumoase clipe, de mare respirație intelectuală.

- Hai, domne, odată! un mocof…, un… client, o voce din spate.

Uite-așa se-alege prafu’ de susținerea culturii adevărate… Mă ridic demn, chiar dârz aș zice, strâng cumva de șepcălie că era cam corent și…

- Nu semnez așa ceva!

Bre, mă gândeam: te pomenești că așa sucit oi ajunge și eu!?

- Ce să-ți dau eu dumitale?

Pfuai…

Să vezi drăcie!

A postat doamna cu câteva zile înainte, deh, așa e când ești celebru, că cică ar fi semnat stive de autografe pe cărți… și că să scriem noi dedicația și că dumneaei doar o să semneze: pentru Maricica, pentru Popescu.

Eu, ca să fiu mai original, scrisei decât:

“Recunosc datoria în sumă de ____________lei
către domnul Teodorescu Manole.

Data____  Semnătura_______”

În glumă, ofcors.

- N-ajunge cât e-n bască? vine replica.

Te pomenești că vrea să-i împărțim!

- Ba s-avem pardon, e șapcă!

Bref, îmi semnă și… fúgi! Adică, fugí că începuse prezentarea cărții. Cu florile mele, uăi!

Am mai auzit-o la radio Gherila duminica, vorbește frumos doamna, ca omu’: om fost, om văzut, om zis.

Mă uit… scrisese “5 lei”. Exact cât era în bască.

Odată se întoarce spre mine:

- Ceva bomboane?

PSEUDO-KINE-THE.ENDIKOS.

Doi chinezi cu ăla micu’.

Alți doi cu troller, precis de la aeroport.

Un popă.

O ea către el, la ușă:

- Deci, noi, numai până să intrăm la Târg, am cheltuit 1500 de lei.

Uau… Calculez rapid:

- Adică decât 300 de pa’are de vin fiert, uăi?

KANÍEȚ FILMA.