O, Ó, Ö, Ő

BUN E NAPU’ / JÓ NAPOT - UNU, EGY



Ce caut eu aici!?
De ce m-aţi dus de lângă voi,
De ce m-aţi dus de-acasă?
Să fi rămas fecior la plug,
Pe Facebook să nu-ndrug!
Uite-așa doineam eu în primele săptămâni de stagiatură obligatorie după terminarea facultății, prin anii ‘80 și ceva.
Of, of, of și măi, măi, măi, uăi…
Că mă pusese dreacu’ să aleg Harghita, Miercurea Ciuc, că trecea trenul pe acolo.
Coșmarul absolventului era să prindă RFG, adică “regiune fără gară”. Mai era un RFG, în București, e și acuma, zona Rahova - Ferentari - Giurgiului.
Bre, da’ să nimerești un post, un job, pe unde a-nțărcat mutu’ iapa… hai, coclauri - coclauri, în nu’ș ce comună sau orășel prăpădit, da’ să fie și fără tren p’acoloșa… ¡Que viva la muerte de la pasión!
Mno, mă’c eu la repartiție la facultate, erau câteva aviziere pline cu făbrici, ceapeuri șâ alte mândre ‘treprinderi din România aia sublimă, de c@cat, comunistă, vreo 500 de joburi, că eram și mulți dăștepți la ASE, la Comerț, ochesc câteva relativ coleá, le trec pă răboj, bag foaia în straiță, lângă “mersul trenurilor” și… hai!
Căutam, ca bucureștean, ceva mai p’aproape, că Dorohoiul, Careiul sau Jimbolia, prea cădeau de pe hartă.
Bătaia mare între fruntași era pe Călărași, Târgoviște, astea de mergea să faci naveta. Giurgiu… yummie…
Politrucii primeau un punct pentru “activitatea politico-socială”, se făceau și mariaje, bre! că puteai intra la priorități și mai prindeai ceva care să-ți convină.
Și, cum stăteam eu liniștit, că eram pe la coada mijlocașilor, trag așa o ocheadă pe harta cu trenurile și bag de seamă, făcând un dibaci arc de cerc cu deștele pe sus-numita hartă, că Miercurea Ciuc e cam la aceeași distanță cu Constanța.
Hm… 4-5 ore cu trenul, interesant zic.
Știam că e capitală de județ, eram bun la geografie, și că e cam frig iarna. Or fi și ceva unguri, mă gândeam.
Știam, tot de la geogra-varză că erau vreo 10% unguri dar, ca orice băiat deștept, regățean, ne-trăit prin Ardeal, sau, ca orice mocofan genial ca mandea, cu un ușor retard, îmi închipuiam că sunt răspândiți: la 9 case de români un ungur, iar 9 case...
(Cine tata-mare se gândea că ar putea fi… grupați!? Sate întregi numai cu unguri, nene!)
Deși, plm, la maică-mea în Teleorman, pe unde mergeam mereu în vacanța de vară, canci - ciuciu - nexam, mamaie, picior de unguri.
Sau în cartierul meu… era o singură familie, nea Toma fieraru’, cu 3 copii, unul dintre ei plecat taman la Csikszereda, la MC.
Mai auzeai uneori, pe stradă sau prin trombeluz, câte un discret șogoro - mogyoro, da’ ce… pricepeai ceva?
În afară de ighen și nem tudom románul, cine știe/știa ceva în Rahova sau Regat!?
Biiatu’, deștept, bre, știa multe:
- prinsesem și șpilu’ cu literele, cu á=a, a=o, c=ț, cs=ci, j=i, s=ș, sz=s, ö, ü ca în germană, zs=j etc.
- știam toți marii sportivi unguri de la noi sau de la ei! Iolanda Balaș (Balázs Jolán), Kicsid, Loți (Laci) Bölöni, Ferecvaroș, Laszlo Papp, ehe… sute, neică! Anita Görbicz încă nu apăruse.
- mă dumirisem și că ei pun, la toate cuvintele, accentul pe prima silabă: rátatam, pámparam…
('ți-ai dreacu de țânțari, cu primari cu tot, că m-ați înnebunit de tot.)
Apropo de țânțari, szúnyog pe limba cu untură și ceapă roșie.
În armată, la teriști, termen redus, mulți machidoni, dar nimeresc în ultimele 2 luni, în niște condiții speciale, peste un țigan… ungur!
Ofcors că știa românește, da’ mai răruț.
Intru în vorbă cu el, alea alea, zi cu napu’ și... mă pocnește o idee: ia să învețe băiatu’ oleacă de kürtöș.
Repede scot foaia și un pix și încep ca Turcescu cu Marean Vanghelie:
- Bade, zic, conjugă și mie verbul a fi!
C-o fi, c-o păți… începe:
- Én vagyok, te vagy, ő van, ő van etc.
- Stooop cadru, zic.
- ...
- Și el și ea tot < ő > se zice?
- Da, zice gaboru’.
(El și ea la fel!? Interesant! Nu or avea genuri ca la noi? De aia zic ei "o brad frumos!?")
Nu mai știu cum îl chema, era de prin Mureș și, pe țiganii ăia pe acolo, cică, îi cheamă cam pe toți Gábor.
- Da’, zic, nu cumva la animale se zice altfel?
(O fi vreo ciudățenie lingvistică, te pomenești - mă gândeam eu - ca englezescul it sau germanul es sau ca… dânsul în sârmeză. Bre, Tefu e dat dreacu’ de deștept! nu vă zisei?)
- Ő.
- Ő o dată, ő de două ori, ő de trei ori, adjudecat!
Hai sâ mierjiem,dară, mai diparti pie oguoru’ piedagojic.
- A avea cum e?
- Ă?
- Eu am…
- Van nekem.
- Tu ai…
- Van neked.
- Cum? Tu ai…
- Van neked.
- Și... el are?
- Van neki.
Wtf… bre, mă leși… Bine, nu era pe atunci, prin ‘80, cu uatăfacu ăsta elegant, de fițe, mai repede dăteam cu pelemeu’ strămoșesc, verde, sănătos, dar orișicât…
- Ești sigur?
- Da, așa.
- Păi ziseși că van/ von ăsta înseamnă “este”.
- Ighen.
- Și Nekem, Neked, Neki, ce mă-sa mare caută aici?
- Așa se zice, bre.
Să mor io dacă pricepeam, parcă mi se lăsase o ceață pe scăfârlie.
Știam de ciudățenia rusească cu “a fi” la prezent, când nu zic verbul, fac economie, “ia dóma”, “eu (sunt) acasă” dar asta…
- Și nekem, neked, neki ăștia ce înseamnă, maică?
- Mie, ție, lui!!!
Pfuaaai… adică…
- Adică “van nekem” ar veni "mie este"? Este a mea?
- Da.
Blocaj total, noaptea minții.
- Lecția s-a termenat! Bună ziua.
Am renunțat.
Ajunsă aici, Şeherezada văzu zorii mijind şi tăcu.

Comments

Post a Comment

Popular posts from this blog

ADEVĂRUL DESPRE PUNCTUL C. 2, kettő, two

Adevărul despre punctul D. 1, egy, one

BARIERA VERGULUI