NOTRE QUEROUTS DANS VOTRE COUR

14 august 2017

- Mă, Cristache! 
('tu-ți autocorectu’ mă-tii că m-ai înnebunit)
Wtf… Ce-o fi asta? Visez? Cristache !? Păi eu mi-s Manole, bre.
.
Tăiarăm, astă toamnă, neşte material dendro, bio, vegan: pomi, copaci, arbori, crăci, alea - alea.
Bine, nu moa, nu jé, personal.
Am vorbit cu unu, la câteva case de noi, care nu e racordé la rețeaua de gaze. Zic:
- Mă, vrei niște lemne? Că tai niscai pomi.
- Vreau, zice el.
- Îi tai și îi cari de-aici, treaba ta cum.
- OK, boss, got it, zice el.
(“Gátit”, că așa vorbim la noi, la Caracalu’ capitalii, în sectoru’ lllll, la dom’ Marean, care nu mai este el ce a fost când era el ce era. Sau gárit, rotacizat.)
Băiat bun, cu lipsuri, știe și de glumă, nu bea pe nemâncatelea. Da’ și când pupă pa’aru’...
.
Și vine clientu’ meu cu încă unu, un subcontractor cu drujba, și chinuie lemnele alea în draci, trunchiurile gemeau, crăcile jeleau, ramurile doineau, of, of, of, uăi, ăia înjurau, orătăniile cotcodăceau, alarmele la mașini zbierau, drujba ofta, câinele lătra, Tefu, moa, citea. Ion Creangă, povestea pu… ăăă…, asta, bre, cu pupăza.
(Să le sparg de virgule, că-mi strică karma și ikebana, taman când dau din taste.)
Deci, donc, so, így, έτσι/ éți…
.
Ciopârțesc ei la ‘cei bușteni și la ramurile mai groase și încep să le care. Aduce omu’ un căruț baban, zdravăn, cu cadru dreptunghiular, nu d’ăla prăpădit de butelii, doar cu marșarier și o viteză. Deținem și noi model d’ăsta, nu decât ca ălea de săraci, e și înmatriculat: B 01 ERU.
Și... dă-i bătaie și cară, vere!
.
Mai apare o tanti, membră în selectul club al celor cu caietul dictando (sau cu pătrățele?), trage și ea de crăcili ălea, mai încărca agregatul bi-rotat, mai trăgea de el. Să-i zicem...  la Femme Fatale.
La un moment dat, ăsta, apropritarul masei lemnoase, zice:
- Mă, Cristache, asta le duce la ea acasă!
- Ă? (Cristache? Ce caută tata, RIP, colea!?)
- Le duce la ea acasă, a dreacu’, în loc să le ducă la mine.
- (Csf, ncsf.)
Și… tule-o (tuleo? wtf…) după doamna FF. Reapare cu agregatul.
.
Pe seară, zice:
- Nu termin azi.
- Nu termini, zic.
- Că mai e de tăiat și cărat.
- Mai e, zic.
- Vin mâine dimineață, ca să termin.
- Vino mâine dimineață, zic. Da’ să nu vii băut!
- Nu viu, ce dreacu, că nu beau așa dimineață. (Aici se cuvine o inimioară, în semn de pios omagiu. Cu mențiunea că regula matinală se mai încalcă, deh. E mult harți, bre!)
- Bine, nu o să închiz poarta, zic.
- N-o închide!
- Da’ să nu vii, naibii, la 6 dimineața.
- Viu pe la 7 juma.
- Vino, zic.
- Da’ las căruțu’ la tine.
- Lasă-l, da’ nu la poartă!
- Păi unde?
- Dă-l mai aproape de casă, să nu-l ciordească careva.
Brrruum, vrruum… bi-biiip... parchează utilajul lângă castel.
.
(Noapte lungă, vise eroticoase. Hai, bre, că glumii. Cu căruțu’!?)
Și, se trezește voinicu’ nost’, a doua zi, dis de dimineață, pe la 6 a.m., 2016 e.n. Să fi fost marți!? Cin’ se scoală de dimineață…
Trag un chiștoc, beau o gură de zeamă de cafia, pornesc hotărât să alimentez colegele de birou, să hrănesc hoarda de înaripate…
- Neah, e prea devreme, zic.
Și, ca vulturul, bag o privire în zare, spre poartă și…
.
WTF!? (Köszi, Gabi)
.
- Unde e căruțu’? (Unde pzm e căruțu’!?) Să vezi că nebunu’ a venit și l-a luat.
(Și lemnele… nu!? Da’ de ce, mă-sa mare, nu a lătrat chioroșmanu’, câinele!?)
Îl sparg de căruțaș nebun, mother fucker, balfasz, espèce de con, gamoto… Cum să ia ceva de la mine fără să-mi zică!?
.
Mă rog… mă retrag în vastele apartamente, nervos, mai fak una-alta, mai număr la cărămizili dă parai freo două ore și aud lătrat turbat, bașca o voce:
- Mă, Cristache!
- (Ups…)
Așa îmi zice ăsta cu lemnili, Cristache!, când e ușor atins de vapori etilici. Mă apelează cu prefix, ca pe taică-miu, RIP, că s-a stins de vreo 10 ani. El a fost Cristache.
(Deci s-a întors.) Zice:
.
- UNDE E CĂRUȚU’?
.
(Zic în sinele mieu: ăsta se râde de mine. Că știe de glumă, doar vă spusei asta.)
- Păi nu l-ai luat tu?
- ’ai mă, că nu fac d’astea. Cum să iau ceva de la om din curte, fără să-i spun!?
- Păi unde dreacu e? (Zic eu, brusc calmat că nu l-a luat el).

(Naratorul, nervos grupa mare, gândește adânc: Cine mă-sa mare să viie în curte la mandea și să ia ceva!?)
- Nu l-am luat io, mă Cristache!
- … (Iar tata… Bre, ăsta se râde de mine)
- Zău! (... Mai zi ceva la așa argument. )
- Cine dreaqu să-l fi luat? zic eu.
- A… zice el. L-o fi luat Fefe. (Și dacă l-a luat FF... Ghii, Batore, bătrâne, plB)
- Ce să caute aia aici!?
- E al ei.
- Ă!?
- E al ei, mă Cristache.
- ... (Tăcere înțeleaptă.)
- Căruțu’!

- Da, zice el, e al ei căruțu’!
- Păi și ce dacă e al ei? Am vorbit eu cu ea? Mi-a zis ceva? Mi l-a lăsat ea mie?
- ...
- O sparg ca pe vreascuri, o toc, o…, o aia, o aialantă.
- Mă duc să-i zic, zice.
Și pleacă.
.
Și abia plecă bătrânul,
Ce mai freamăt, ce mai zbucium….
.
- Domnu Manole…
Na, belea, voce de femeie.
- Domnu Manole!
Fefe la ușă.
- Mă, zic, cum ai intrat tu la mine-n curte?
- Păi e-al meu.
- Al tău, al tău. Și eu de un’ să știu că-i al tău!?
- …
- Și dacă aș fi știut… cum să iei ceva fără să mă anunți?
- ...

În continuare, cititorul e rugat să completeze poezia, frumusețea de vorbe rostite și nerostite: @⅛‰fgz, tuzgura, fak, dreg, implementa-mi-aș…

Tot zic: bre, să-i marcheze odată pe proști, nesimțiți și bandiți, cam ca trecerile de pietoni, să te ferești de ei.
Vorba ‘ceea: țară mică, d’ăștia cu căruțuri… mulți!
Noi avem, preventiv, două.

https://m.youtube.com/watch?v=ZN5RDJFwI3I

Comments

Popular posts from this blog

PARLEZ-VOUS ROUMAIN?

DAMIGENE, DAMIGENE

ȚÍKLA