PALAGÉNI

Aventuri din epoca de Piatra


“Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc… la Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul… ”

De un’ să știi, nene, cum e cu alții? De-abia ne dumirim cum e cu noi, zic. Iar dacă e vorba de apă… Călmățuiu’ îmi vine în minte! Un râuleț prăpădit din Teleormanul copilăriei, unde ne scăldam vara.
Pe vremurile alea, când d’abia dăduse colțu’ jigodia de Gheorghiu Dej, la țară viața era grea rău, bre. Le luaseră bucata de pământ, vitele din obor, vai de capul lor… Pe post de cai și vaci, duși cu japca la colectiv, la C.A.P., dar mutați în alte sate că se duceau copiii să-i hrănească prin gard, rămăseseră cu măgarul și cu capra! Bașca ceva orătănii prin ogradă.

Da’ ce știam noi copiii… Cât era ziulica de mare, ne jucam pe ulița cu țărână de două palme, cădeai ca în puf în praful ăla gros, nu tu cioburi, nu tu sârme, să-ți belești picérili goale, da’, picére, așa se zice la picioare, mai te zdreleai de vreo piatră, te mai înțepai în vreun mărăcine, au, au, au, și văleleu, aoleu, crăoneai tu de zor:
- Ce făcuși, bă? Ce pățiși, fa? Ce-ai de zbieri?
- M-am picat.
Nu te loveai (ce love, bre? când plângea cămeșa pe tine?), te “picai”, cu un pî, un π, accentuat.
P’acolo se vorbește cam ca la olteni, că e aproape de ei, cu perfectul simplu, făcui, achiesai, stricai, dresei, dar nu numai, alternează la trecut, e mai ca la oameni.
Și nici nu se zice ca în Vlașca, aicișá, acoloșá, sau cu… “ără”, participiul ăla curios:
- Ce-ai făcutără, ghia?
- Am fostără la…, m-a lăsatără bouche bée ce a zisără!
O fi vreo influență bulgărească de la fleașcătă, pleașcătă? M-am gânditără.. o fi. Gânditătă?

Back la cei fără “ără”, iaca și o mică rimă. Du-te ‘daily’ cu capra și cu gâștele pe vale, era o parceá îngustă de islaz comunal, culege măureață și grașniță cu sacu’, și dă-i și aleargă și zbenguie-te toată ziua. Potol? Puneam în traistă, ca alea de colindat, de Moș Ajun, he, he, ia uite ce colind era, luuung, complicat:
“Bună ziua la Aaajun,
 Mâine la Crăăăciun,
 Ne dați, bă?”
Zic, puneam un codru de pâine făcut la țest, yummie.. puneam și o buca’ de brânză de capră într-un colț de ziar, adus de la București. Roșii șterpeleam de pe câmp, de la colectiv, plc. Apă? De la niște cișmele, de la țuțuroi, că la fântânile din vale nu era bună, era sălcie.
Ținuta de gală… chiloții! Ce pantaloni scurți, ce maieu, ce tricou, canci! Ăia mai mari, da, mai aveau câte ceva, dar noi, mocofanii până-n 10 ani, ciuciu! Moa, dă la oraș, deh, căutam să mă integrez printre băștinași, da’ nici să mă asimileze de tot, ce naiba, aveam… șort (am avut și șpilhozăn, eheee), d’ăla de la ora de sport, un fel de pantaloni scurți, negri, dintr-un material lucios, siniștri, taaare mândru era biiatu’ de țoalili lui. Șăpci, băști, ceva pe cap? Nexam.

Mno, hai și la Călmățuiul cel frumos meandros și tulburel tot timpul, ce ca cristalu’... O adevărată expediție făceam, că îs vreo 2 km până acolo. Treceam printr-o orezărie plină cu lipitori, plus câmpuri de roșii și alte bolbotine chicken-food, în care trudeau femei din sat.
Ajungem, ne despuiem rapid la dovlecei, pleoșc, fleoșc, bâldâbâc, la bucile goale, în apă! Trebuia să fim atenți că erau și gropane, s-au înecat câțiva. Dacă veneau și gagici, astea se bălăceau mai încolo. Ofcors că ne chiombeam pe furiș la ele, ne uitam la alea alea, curioși, deh, mulțumesc de întrebare.
Terminăm hârjoana hidrologică, ieșim la cucu’ gol pe mal, țopăie pe câte un picior să scoți apa din urechi, hai să strângem catrafusele, să ne echipăm și să o-ntindem de-acolo.
Stai, nenică, să vezi thriller!

Bref, bre, plb, tragedie!
Se-nchiloțesc toți, numai eu nu-mi găsesc șortul.
- Bă, care-l pitiși, care-l luași?
- Ăla eu, ăla eu…
Nimeni din ceata noastră. Eram și cu văr-miu, RIP, nu mergea cu gluma prea mult, îi cam căpăcea.
Neică, îi ciordise careva, în timp ce ne hidratam, vă zisei doar că era un șort la modă, negru, lucios.
Pfuaiii… ce fac? Cum dreacu’ să mă întorc gol-pușcă în sat!? Chiloțiless!? Și printre muierili ălea din lanurile de orez… Eram deja mărișor, 7-8 ani, de un’ să știu eu pe vremea aia de stripperi!?
Ca primă măsură de urgență, de remediere a situației stânjenitoare, mă acopăr cu niște frunze, ceva brusture, ca paparudele, ca boșimanii. Ăștialanții, normal, hi, hi, hi, și ho, ho, ho.
- Bă, Adame!
Eu, nimic… demn, ca orășeanu’.
Și… hai spre casă!

Mergem și mergem, eu pitit edenic printre ei, trec nevăzut de doamnele din orezărie, mai mergem… da’ până unde?
Și… rămâi singurel printre niște roșii, văr-miu plecând în gonetă să-mi aducă de acasă… DEX-ul? Ulysse? nu mai rețiu.
- Da’ de ce musai printre tomate?
- Așa s-a brodit că mai erau și alte bălării veganești acoló.
Asta e, zic, c’est la vie, nu e la vie, plv, este la palagéni, mămucă, cum le mai zice acolo, eu ciucit printre vrejurile de pătlăgele (Lycopersicum esculentum, bre?), scărpinându-mă de zor și alungând furnicile, țânțarii, urechelnițele, curochelnițele, muștele, rădăștili, bărzăunii, gărgăunii și veverițele, toate goangele alea nesimțite pe care le mânca, tocmai atunci, în cur și-n elitre, să dea năvală peste subsemnatul.
- Veverițe, bre? Ce dreacu caută astea aici, plv…
- Ă? Ce făcui?
Ale dreacu’ gâjgănii, cu entomologie cu tot, tamam când voinicu’ era la mai mare ananghie, se porniseră pâlcuri-pâlcuri, vere, mișomor, cu mic (cu muștar, domnu’?), cu mare, cu mediterană, cu ceata, cu roiu’, cu cataroiu’, cu liota, cu regimentu’, la înțepat, ciupit, ciugulit și pișcat de toate cele.
“Pân' la gleznișoare,
 Pân' la pulpișoare,
 Pân' la costișoare,
 Pân' la țâțișoare.”

- Și de…?
Bre, hai, gata, ajungă-vă! peautolez-vous, era un moment de, cum să-i zic eu? de mare respirație, soarele ardea, furnica furnicá, vântul nu bătea, frunza nu mișca, era, zic, de mare încărcătură emoțională, ce încărcătură? plî, că eram la curu’ gol. Buci ‘time’...
Și cum îmi petreceam eu vremea gândindu-mă la ‘Les misérables’, la ‘les sans culottes’, distrându-mă copios alungând gângăniile, omizile, cosașii, furcașii și secerașii, ba chiar, rătăcit prin palageníș, veni și un greieruș, negru, mic, muiat în tuș, fluturii și moliile, licurici nu, că era lumină, d’ăia de Colorado, albinele, gărgărițele, de rădăști am zis? am zis, termitili, lăcustili, ornitorincii…
- Bre, hai că bați rău câmpii, ce dreaqu… ești îmblăci?
- Cine, moa?
- Ornitorincii, bibicule? plo…
- Păi ce-are?
- Mai sare omu’ calu’, da’ ca tine…
- OK. Ptrrru, Batore, bătrâne…
… și scarabeii, și păienjenii, și cărăbușii, și coropișnițele, parcă le chemasem  la Gândăciadă, valuri, valuri, la dikstracție pă mandeá…
- Bă, care piști? ‘tuzguramătii…

Tropa, trop, tropa, trop, aud pași. Și voci. Wtf…

- Mă, ce faci tu acoló?
Háiti! am pizdit-o, am bucit-o, am cucit-o, am curucit-o.
Uată fak, fată, hăi!
Bre, cine era printre chinezoaicele orezărese? Bunică-mea! Să fi avut, RIP, vreo 45-50 de ani p’atunci, mai puțin ca jé acuma.
Eu, ascuns prin vrejuriș, printre leguminoase și zarzavatoase, zic, ciocu’ mic că nu e frumos să le răspunzi ălor mari.
- Mă, n-auzi, surdule!
- L’aștept pe văru’.
L’așteptam cu apostrofu’, l-așteptam cu cratima, cu liniuța de dialog, cu diacriticele…
Gizăs… Îl așteptam cu chiloții, nu zisei?
- Hai cu noi!
- Mai stau.

Nu, și nici poze nu am de la acel happening. Și dacă aș avea…


https://m.youtube.com/watch?v=Uv-KSVZrCi8

Comments

Popular posts from this blog

ADEVĂRUL DESPRE PUNCTUL C. 2, kettő, two

Adevărul despre punctul D. 1, egy, one

BARIERA VERGULUI