BĂTAIE CA LA NICULAIE
SOUVENIRS D’ENFANCE DES AUTRES
Sau cum să bați copchiii, nepoții, p’ai vecinului, fără riscul de a veni mascații, Protecția Copilului, ăia de la TarafTV sau Adult Channel, sau să te alerge ta-su’ cu reteveiu’.
Bre, e unii de își bat copiii, dau în ei… Gizăse… Îți vine să-i strângi de gât… ia să vedem, ție îți place, dobitocule!?
Pe de altă parte sunt tâmpiții care îi răzgâie, îi lasă să zbiere aiurea, să se dea cu curu’ de rafturi și gresie prin magazine…
Mándea, golanu’ vechi, n-are. Așa fu.
Da’ prin preajma-mi crescură, și încă o fac, 8, jumi gagici, juma feciori, care mai mult, cu anii, care mai puțin, cu lunile, una, doo, trii, cum s-a nemerit, câte unu sau doi, ba chiar și freo trei.
Bref, nu l-am caftit pe nici unul niciodată: nu tu o palmă la cur, un tras tandru de urechi sau alte delicii d’astea.
Nu, vere, da’ în schimb, când ziceam o vorbă cu ei, era vorbă.
- Hai să ne jucăm, să aia, să aialaltă.
- Nu acuma, mai târziu.
Bre, cu mine nu insistau. Nu le ținea.
Altfel, știau ei că nu mă dau în lături (atenție la accent) să îi smotocesc, să ne jucăm de-a tot felul, inclusiv inventate de jé, să le zic povești, d’alea originale…
- Hai, zi zău, cu limba scoasă!
- Cu comoara din butoiul de varză, cu izoprenul…
- Bre, ești serios?
- Zău!
- Să văd limba!
- Cu Moțoflex și Coțoflendera…
…să mergem după broaște…
- Boáce !
…în părculeț după melci sau la leagăne, la bába-bába…
- Ă ?
“Uța, uța, cu căruța,
Pân’ la baba Măriuța!”
- Și?
Copiii, când sunt mici - mici, redau doar silabe accentuate din cuvinte. Din tot distihul, o nepoată zicea doar “baba, baba”. Dacă se nimerea vreo codobatură pensionară prin preajmă, se uita chiorâș, credea că era vorba de ea!
Astalaltă, surda, zgâtia, când treceam cu trancavaiul, taxiul, pe lângă leagăne, începea și ea:
- Baba, baba…
Unul dintre băieți, al doilea pitic atomic, zicea, cu o voce groasă, hotărâtă:
- BA-BÁM ! Babam!
Ce plăcere, pe cârca mea, să îi duc cu calu’...
Când erau doi, era super, că îi duceam doar pe jos. Să nu se supere nici unul.
- Și acuma?
- Acuma ce?
- Tot cu calu'?
- La câta vlăjganii s-au făcut, mă pot duce cu șa cu tot.
Ghii, Batore… E bine și invers, zic.
Acuma, la modul serios vorbind, chiar că nu i-am altoit, nici nu erau ai mei… cum să dai, bre, într-o gâgâlice de 4-5-6 ani!? Și nici mai târziu, parol!
Poate și unde, copii fiind, ai noștri nu ne-au chelfănit mai deloc. Taică-miu, RIP, nu ne-a dat o palmă. O dată, vere, nu ne-a dat!
Iar patroana, maică-mea… se făcea că dădea, d’abia ne atingea. Țiu minte că mă gândeam:
- Uau, ce bun sunt, nu mă doare.
Cu cei 8 nepoți de zisei, mai mă rățoiam la ei, îi mai certam, deh… câte drăcii nu fac sau zic copiii, nu ca noi, maturii cu aripioare de îngeraș, mai zbieram ușurel uneori, mai mă stropșeam la ei, mai îmi scăpa câteodată, printre dinți, cu “zgura”, dar repet, fără cotonogeală. Am văzut la alții, inclusiv la neamuri, cafteală meritată sau nu… serioasă! Gizăs… nu duce la nimic! Dacă nu reușești să te impui cu vorba sau cu o privire lascivă…
Păi când se uita taică-miu o dată… și încă avea toți ochii… băteam recordul mondial pe suta de metri!
Altfel… câte șuturi în cur nu le-am dat, o piedică în calea uitării… ohooo… de câte ori nu i-am tras de ciuf, de fălci, de gușă… cât nu i-am ciupit, nu i-am strâns de nas sau de buze, de câte ori nu le-am făcut buci-time…
- Cum adică, bre, buci-time?
- Era timpul să-i mușc de buci.
- Alea!?
- Alea, da.
… și ureche-time, și gușă-time, și fălci-time, chiar și genuche-time, eheee… și ochi-time, și buric-time… toate la timpul lor.
Și piedici, și brânciuri… și spumă de zmeură sau frișcă pe nas… sau stropit vara… bușit cu ei în pat, bătaie cu pernele… fotbal cu băieții, în curte, pe iarbă… mamă-mamă ce dădeam cu ei de pământ…
- Da și ei dădeau, bre, la gioale, zău!
Râdeau, râd, neică, se bucură că îi bagi în seamă.
Da… și cum ziceam.
Aia, zgâtia cațaonică, era o sensibiloasă… Cum o atingeai, crăoneaaa… văleu… vai de bietele timpane…
Trecea fluturele în zbor…
- Uaaa…
Bine, mai mult preventiv.
Când era momentul propice de smotocit copchilul, de un buci-time, o gușă-time, trebuia să îmi ascut dinții, ca lupu’. Sau să-i tocesc!? Zicea:
- CU BUJILI!
He, he… cu buzele, auzi la ea…
- Vino-ncoa’ la nean-tu!
- Yayáaa, bunica…
Tot ea, mie și lui Emică, ne zicea… Lóle și… Lolé! Doar schimba accentu’. Un fel de Lolek și Bolek, cum ar veni.
Mătuși-sa era… Alú. O strigam și noi, ca puii de lup:
- Alú-u-u!
Mai avusesem parte de o sensibiloasă, dar din alt motiv.
- Ați văzut pe cineva să se-mpiedice de un fir de nisip?
- Ă?
- Sau de-o furnică?
Bre, așa era nepoata asta, pe la 5-6 ani. Mergeai cu ea pe stradă, pe trotuar și…
- Zbang!
Era pe jos!
Te uitai… o fi vreo piatră, vreo crăpătură, vreun dâmb ceva, un portofel bine căptușit cu parai… nimic, frate! Nici măcar un capac de bere sau vreo fisă de 1 ban.
Cum reușea ea chestia aia, să cază ca cascadorii…
Back to the real fight.
Da, o dată, le-am tras o smetie peste față la doi. Băieți.
Eram la mare, în apă, biiatu’ cu cei doi, unu vreo 12 ani, altu 8. Stăteam în apa potrivită ăluia mic, bursucului molecular. Crescuse, deh, nu mai era pitic atomic. Și, mă sucesc eu un pic, îi las din supravegherea vulturească și, când mă uit…
Moleculă testa salinitatea de zor!
Erau la apă mai mare. Și ăla mare se cam uita la el.
- E bună, vere?
- Îhî.
- pH de oameni sau de săraci?
Și bâldâbâc… yummie…
Pfuaaai… ce m’am speriat și ‘nervat. Și mă duc la ei, c-o falcă-n cer și una-n nisip, pln, că ciuciu pământ acolo, și scot odrasla trasă în saramură.
- Ce v-am zis să stați la apă mică!?
Ăștia… ciocu’ mic, pofabe, cu “șarap” pe buze, smirnă… eram și nervos. Le Mâlcou!
Și…
- Jart, jart !
Le ard câte una peste fălci. Din poignée mai mult, d’abia i-am atins, da’ meritau.
- Afară, valea, out!
Și ieșim din apă. Ăștia, împricinații, acuzații, îi simțeam, schimbau priviri între ei.
Mi-au zis după câțiva ani ce au vorbit ei, între ei.
- Te-a durut?
- Nu.
- Nici pe mine.
Pupe unchiu pe ei de bucălați… Crescură.
Uite - acu, când mijiră zorile, Șeherezada tăcu, că se emoționă și, timidă, bău un τσάι ρομανικός/ țái rumanikos, românesc, un dești de țuică și unu de lămâie, rețetă proprie.
Comments
Post a Comment