CIÚFI

VARA NU-I CA IARNA


Nu mai știu de la ce am pornit, de la ce ne-am luat, era prin vara lu’ `80 și dădeam cu sapa la ștrandul Tei, alături de alți amici de la o revistă studențească cu nume imposibil, “Coco”. Era nu’ș ce acțiune, ceva cu filme, și ne chemaseră pe noi, cocii, să facem un fel de revistuță, gen Secvența de la Costinești.
Acolo i-am luat un mic interviu (nici că i l-am mai dat înapoi) doamnei Ileana Popovici care a zis o chestie tare de tot:
- Nu dau Teiu pe-un Snagov!
- Și? A apărut?
- A apărut…
Cum dreacu’ să apară așa ceva!? Păi la Snagov mergeau toate jigodiile alea roșii mari.
Și așa ne f@tuseră la melodie, ne frecaseră ridichea, vreo 3 zile că de ce, sub un articol obligatoriu, un c@cat d’ăla omagial, apăruse semnat… Redacția! Și dă-i cu pastă de corectat, d’aia pentru mașina de scris, toată ziua, peste cuvântul ăla, la mia de reviste…
Și cum ziceam…
O lălăia pe acolo și Ralu Filip, ajuns după ‘90 mare ziarist mare, tata mare îl citea… și, mai apoi, șef la CNA, un trist fără umor, perfect încadrabil, procustian, portret robot ‘stas’, la turnători sau securiști.
Țin minte o poză din fițuica aia, făcută cu un agregat japonez, Nikkon, cu o brunetă, o frumusețe de fată, era leită sor-mea, Matilda Teodrescu întreagă, nu doar colțul ei de poză, dar și acela fermecător, bouche bée.

Și, cum clămpăneam noi în mini - redacția aia pe la mașinile de scris, mai o baie în lac, mai o ber’cică, apare o blonduță. Și, lugu-lugu, intrăm în vorbă.
Tunsă scurt, un pic ciufulită, veselă, haioasă, nici peltică, nici sâsâită, teiu besssc, nici combinat, nici vreo babană sau cu dezacorduri de să-i țiuie lui Eustache trompa, nici prea prea, nici foarte foarte, avea și un zâmbet cald și un râs molipsitor… simpatică foc!
Eu la ASE, ea… la ceva ingineresc, tehnic, d’ăștia cu tabla înmulțirii până la 10. C-o fi, c-o păți și, în tâmpenia mea, zic…
- Tefu tâmpit, uăi?
- Un element literar, un ingredient, na,  autoironia.
- Gizăs, am crezut că chiar…
- Mă…
… îi zic bancul ăla clasic, răsuflat, cu:
- Un intelectual și un inginer…
- Așa…
- ...
- Asta e tot, uăi!?

Ea râde, îl știa, nu s-a ofticat, și îmi trage o smetie scurtă peste ochi, ceva cu birocrații care nu’ș ce mă-sa mare fac…
- Sau ăla cu definiția bărbatului?
- Care, bre ?
- Ăla cu prelungirea… Ferentari.
- ‘aidi, bre, zău… ești serios?
Oricum, mi-a dat genul ăla de replică care ar trebui să te priponească în love at first sight. First sound, word…
Apare și a doua zi, taman după ce-l caftisem, la ping-pong, pe un prieten, după ce ne certaserăm ca chiorii eu, ca șuncoșii el, pe o minge care a atins sau nu fileul.
Disputa era motivată, jucam cu miză, pe bani serioși. O bere.

Bre, și nu zici că se-așează fata asta la o mașină de scris și se apucă să scrie.
- Ce?
- Să scrie ceva,na.
Țac, țac, țac, mai mult cu un deget, ca săracii, mai dădea cu vârful limbii peste buze, se mai uita în zare, mai o ocheadă spre mine… țac, țac, țac.
Mándea e profesionist, bate cu toate deștele, 10, învățase după o cărțulie.
Țac, țac, țac.
- Ce făcea, bre, acolo ?
- Scria de zor, ce să facă?

Și, curios și oareșcum intrigat, mă dau mai aproape.
- Pleacă, n-am terminat.
Măi să fie…
Țac, țac, țac, mai boncăluiește ea un pic pe taste…
- Gata.

- Bre, Tefu…
- Ă…
-Csúf/ Ciuf?
- Whaaat?
- Ho, ce sări… Urât era ea?
- Nem, nem. Szimpátikuș fok, nu zisei?

Și citesc. Să cad de pe scaun, nu alta!
Era cea mai frumoasă scrisoare de dragoste pe care am citit-o vreodată. Numai vreo 6 rânduri.
Ceva cu “Ti-aș face un castron de cartofi prăjiți”, poezie curată, o bijuterie!
- Da’ ce era cu cartofii?
- Om fi vorbit de ei, nu mai știu, chiar îmi plac.
- Și ți-a făcut?
- Ce dreacu de redacție are tigaie!?
Ofcors, bien sûr, îmi zisese ea ceva, de un fel de concurs în Franța, cu cea mai frumoasă lettră d’asta, de amor. Și unde câștigase o ditamai misiva:
- "Vino!”
Veni-ți-ar vina prin vine, vinovato…

Și eu, prostovan…., sufeream după una, ulterior măritată, apoi divorțată și…

- Da’, kiríe Manolis…
- Ă?
- Kουφί/ Cufí ?
- Nu, neică, nu era surdă.

Bre, în vara aia scurtă, că urma să vie repartiția, plr, ea făcu de plecă oleacă afară, vreo 10 zile, la unguri și la cehi.
Nici la gară nu am fost, nici la, nici la.
Telefoane, vederi, telefoane, ea, eu, tâmpitu’, nimic.

Are regretatul Allan Rickman, în superba comedie Galaxy Quest, o replică tare de tot, când dă șoferu’ navetei spațiale de toate ulucile rachetei mamă:
- You broke the ship!
- Ă?
- You broke the bloody ship!

Așa și eu, i-am rupt inima.
Moa, mándea, bolovanu’, cel mai prost din curtea școlii, țineam post, bre, post dupe amor mare.
Fata aia…

Ideea e, cum ar veni, că m-am complicat cu un neam de-al ei.
- Îi f&t&și vara, bre?

- Dubito, ergo…
- Dobitoc, uăi?
- Îhî.

https://m.youtube.com/watch?v=MjxL3U2mCyg

Comments

Popular posts from this blog

ÁPOSZTOLORUM

ȚÍKLA

GAUDEAMUS. 2. Intermezzo cu bască