DUPE, MELCI

Amintiri din copilăria unora și altora

“- Nu știai de chestia asta?
 - Nu știam... pe mă-ta de bălos! răspunse Moromete în gând. Bine că știi tu.“

- Hai să facem melci, zice exul sor-mii.

- Hai, zic eu.

Se umplea curtea de ei când ploua. Plus că mai rosesem d’astea mai exotice, broașteee… yummie, plus, o dată, cam în silă, niscai scoici. Mno, vine ploaia, melcii, țuști! prin ogradă, recoltăm ceva, vreo 2 chile.

Ei, taică, cum scăpăm de băloșenii și de alte alea din ei că, deh, mai papă și ei și tre’ să și scoață… Luăm o vadră, o căldare d’aia mare de aramă, de mai făcea maică-mea săpun în ea, băgăm lighioanele cochilarde, oleacă de apă, melcoteii încep să vâslească, vâsl, vâsl, vâsl, doi pumni de sare, și… saramura e gata!

Nene, și unde nu încep melcoteii să se agite și să dea afară, de la sarea aia… Noi, cu un băț, cu un linguroi, îi mestecam de zor.

Bref, a ieșit o așa minunăție de zămârcă, o scârboșenie băloasă, încât n-am mai gătit nici un încornorat, i-am dat la găini, iar vreo 2-3 zile n-am mai mâncat, cei ai casei, 5 la număr, decât murături & fructe acre.

Asta e nimic.

În liceu, într-a 9-a, la ora de biologie, aduce cineva două borcane cu… foetuși! Imaginea aia, cu alienii ăia pitici alburii, stând la geam ca Gânditorul de la Hamangia, m-a bântuit o grămadă de vreme. Ajung acasă seara, hai la masă, ce avem noi în meneu?

Pui ostropel, frăție! D’ăla fiert, cu sos d’ăla alb!

Vreun an de zile, în afară de ceva prăjit sau la grătar, să nu văz orătanie la masă, deși, slavă Domnului, am stomac de struț, mănânc cam orice.

Back to climax, limax, melci.

În Cipru, când am dus piticul atomic acasă, îi fac părinții ziua de naștere la o cârciumă, făcea micul blond 3 ani. Locul acțiunii, într-o livadă de… niște pomi ciudați, cu niște pungi albastre maaari de tot în fiecare, un fel de saci de gunoi uriași.

- Ce mă-sa mare e, bre, ăștia ?

- Banani!

Pfuai… mă leși…

- Și pungili ăștea?

- Aia e craca cu banane, să se coacă mai bine.

Csf, ncsf. Plus că, cică, e plin de șerpi pe lângă bananii ăia. Eu știam de măr…

Booon, începe chefu’, hópa, hopa na buzukiá, grecoteii cu chef:

- Námbu kámnis, Manoli ? Ce faci, Manole, pe greaceasca lor basarabeană.

- Kalá (bine, și mișto de tine).

"Re, gúmbare", în sus, re, gumbare, în jos, adică bre, cumnate, un fel de ‘bă, vere’ la olteni.

Și, ca la orice chiolhan de oameni, muzică, potol grețos, adică mult și bun, cum se zicea odată, haleam și ciocneam întruna. Într-una sau două? Wtf…

- Yamas, yasas ! adică un fel de “hai noroc’, să trăiești, să-ți faci casă-n București, cu piscină și cu pești”, se auzea peste tot.

Bre, și la un moment, ce-mi văd ochișorii? Ce văd!?

Cațaonii mei, da’ toți, mămucă, basculau la melci, din niște canțarole, castroane, boluri.

“La râpa Uvedenrode,

 Ce multe gasteropode! “

Pfuaiii… bleah… plg…

Nenică, îi sugeau din cochilii ca Timon și Simba în Hakuna Matata!

- Mai adu un rând, re gumbare!

- Manoli, thelis ? Vrei?

- Egó? Mándea, bre? Gizăs…

Și… pac! instant, pui mâna pe o sticloanță de votcă. O mângâi încetișor pe gât, o dezmierd și, discret, încep s-o pup. Ea, nici că hâr, nici că mâr, tăcea chitic, dar nici nu se dădea la o parte.

Ideea e că ăia sugeau la melcii lor de zor iară eu pupam vitejește, în lipsă de poala popii, sticla mea. Mai ies cu sărbătoritu’ p’afar’, cu ochii-n paișpe după șerpălăi, mai mă întorc la prietena mea, pu-pu-pu, la-la-la sticlá, și iar țoc-țoc-țoc, o pupam deja pe gură. Rusoaicele astea…

Bre, am beut în vreun ceas juma, o  juma de kil de votcă singur! Numa’ când îi vedeam pe timoni și pe simbe cu cochilia la nas, mă lua un rău și… gâl-gâl-gâl…

- Ia mai toarn-un păhărel, să nu văz melcu’ defel…

În mod normal, ar fi trebuit să fiu sub masă, să mă adune cu măturoiul, sau la Urgență, da’ de unde, tataie? De-un-de? Parcă băusem ceai de tei…

Să recapitulăm: ăia cu gasteropoda pe buze, eu cu buzele pe buza sticlii.

Și, după atâta proteină rusească, nu zici că prinz coraj!?

- Re, gumbare, dă și mie niște cotobelc, plc, bagă și la băiatu’ nește bouresc, plb!

Am mâncat. Doar atunci.

Eu melc, tu melci, el, ea, noi…?