TEHNOLOGIE 3 G

PRO TAN*, MON AMOUR


Sau cum să dăm un pic de culoare la ceva… vieții, na, prin *tanin.

Lucra biiatu’ acu, niște ani, taman la mama dreacu’, pe la șoseaua Andronache, dincolo de linia de centură. Era bine, zic, cu doar 2 autobuze și 2 tramvaie, traversând tot Bucureștiul într-o diagonală câșă, din șoseaua Alexandriei, ajungeam la marele fix. Cu tramvaiele, baremi, cu 32 și 21, mergeam de la un capăt la altul. Doar 2 ore, 2 și ceva, la dus, încă p’atâta la întors, parfum! nu alta.
Su-per! Citeam juma’ de carte pe zi, terminam flaneaua când luam andrelele, mileul dacă luam iglița… Eram acolo un fel de șef la depozite.
Passons.

Ăștia, unde dăteam cu sapa, erau firmă serioasă, arabi (cred că erau d’ăia creștini, dar nu bag mâna-n foc), da’ te omorau, vere, cu procedurile: procedura de mers cu fața, procedura de spălat după urechi… erau exagerați, visau că sunt corporatiștii din blocurile din geam, și ei erau în niște hardughii de hale industriale cu rigips… bașca, săptămânal, ședințe interminabile, total inutile.
Paranteză dreaptă: cam ca ședințele de guvern conduse de Ciorbea, în 96-97, când a fost prim ministru, țineau zi de vară până-n seară. Un dezastru! Cine i-o fi îmbrobodit pe țărăniști să numească orătania securist - chiombarlie… nu înțeleg nici acuma, nici să mă pici.

Anșa… Ăștia vindeau dulciuri, Milka, Poiana etc, țigări dar și conserve de la fabrica Mandy.
Maaandy… yummie… Ajung și eu acolo într-o zi. Unde credeți că era Măndița, Smărăndița noastră? este încă, bosomeg! La câteva sute de metri de Rezervația Biosferei, de Parcul Natural, modest supranumit, Groapa de Gunoi Glina. Wow… GGG… ce d’a puncte Gî, vere!

Bref, bre… e o olfacție și o exalație acolo…
“A trecut întâi o boare,
Pe deasupra viilor…”
Dreacu’ s-a ales de viii și viile alea. Când te plesnea zîna melopeelor peste septul nazal, peste osul vomer… te ofileai, te cocârjeai, te stafideai, ți se vindecau rănile, se închideau cerurile, se legau cununiile, uăi!
Cum ajungeai acolo, brusc simțeai pantalonii și bluza călcate, ți se apretau budigăii.. paranormal de baștani, mamaie, nu de săraci.
Cred că de atunci mi-am tras eu polish-ul alopecic. Și cât nu încercasem înainte… Coafura rezistă.
Dacă ți-ai putea închipui, cinstite cetitoriule (bonjour, TT & RFI),ladies & genteleormăneni, așa… la freo mie de soldați, proaspăt întorși dintr-un marș de treij de km, lăsându-și ciorapii la dospit, la macerat, la fezandat, prin preajma lu’ alde matale…

La fabrica Mandy asta, tot niște arăbeți. Cum mama dreacu’ aveau (au, ei au!) autorizație să producă… alimente, conserve, acolo!? I-aș băga cu capul, la o pompă cu aer d’acolo, pe bandiții de la mediu și OPC care au semnat pentru ei.
Ce să zic… amețeai când treceai pe acolo, prin zona crepusculară.
Plus peisajul… solar! Cu munții ăia de gunoaie, cu culmi kilometrice, cu pescărușii ciugulind, toate drăciile zburdând vesel, luate de vânt, de nu se vedea șobolan cu gherlan, de guzgan...

Mno, și într-o zi, veni termenu’ de casare la niscai ciucalăți, bonbuane și alte diabetice. Facem sortarea clasic, ad labam apostolorum, le dăm repejor de-o parte pe alea expirate și pe celelalte cu scadență apropiată și… unde le ducem?
La Protan S. A., o fabrică de distrus produse alimentare nașpa.
Unde era, este, drăcovenia asta proteică? Ehei, drăgălașilor… Taman lângă G3! Tehnologie cu iz.
Pfuaiii…. cum zisei, mai trecusem pe acolo, dar una e, bre, să mergi, walking, chiar și pe jos, deși… Gizăs, ți s-ar încăiera sinapsele, s-ar revolta sinapsele, s-ar sinucide axonii, pla… sau cu mașina, cu geamurile bine închise, tot degeaba, uăi, că te învăluie Ghlinel 5 una - două… și alta e să stai, să te oprești acolo, sau…
Wtf…
- YOOPIIIE…
- Ă?
- I live in Glina, baby…
- I-HAAA…
Doar costumul de la NASA te-ar ajuta. Oleacă. Doar una, că două léci sigur nu.

Eu țiu minte și acum cum, before ‘90, am luat, din greșeală, niște apă minerală… medicinală.Delicioasa Hebe. Și când am desfăcut capacul… văleu… olelei… s-au spart becurile, ne-au năpârlit sprâncenele, caprele din faimosul tablou hibernal s-au duuus dreacu’, au căzut din ramă, orătăniile au zburătăcit la vecini, câinele a fugit cu coteț cu tot…

Bre, și ajungem cu exponatele noastre în Țara Minunilor, la Protanul ăsta.
Phiii… dar ce miresme, ce arome… yummie…
“La popa la poartă,
 O pisică moartă…”
Extatic, orgasmic… să leșini de plăcere, nu alta! Hai, că duci marfa acolo și o descarci, asta e, fiecare cu norocul lui în viață, da’ să mai stai și pentru acte, factură, plf… sisific! prometeic!
Juma’ din ce am dus noi, au ciordit imediat, în 3 minute, niște viețuitoare? lighioane? bipede păreau, un fel de… aliens? Bre, aveau exact fețele originale de zombi, nu alea înfrumusețate la machiaj.

Și intru în… chestia aia, fabrica aia. Filmată de la vreo 3-4 km, cu cameră cu teleobiectiv profesionist, sau din Voyager, din montgolfier, din satelit, pls, poftim… arată OK, gheretă de portar, gard, clădiri, uși, geamuri.
Cum ziceam… Eram deja droghis, parcă aș fi tras ceva pe nară, o linie - două, un marț… Vedeam ca prin ceață ușile (termopane, nene) și aborigenii, băștinașii din birourile alea, humanoizi toți, homo homini glinas… te trăznea o emanație, frate… hoit fraged à la bain Marie?
Neică, nu aș lucra acolo… Mai bine gunoier, dreacu’, boschetar… sau milionar, de ce nu?
Dacă aveți ceva dujmani dragi, acolo să-i duceți! Da’, zic, făceți-vă, preventiv desigur, o asigurare suplimentară.
- Mișto, Tefu, acoloșá ?
- Haoarde, mâncați-aș…

Și, cumva, scăpăm din purgatoriul ăla. Am avut zile, zic, destin favorabil, astrele s-au aliniat norocos.
Ce să zic de esențele ălea…. crème de la crème? elixir de scons stricat?
Întotdeauna am considerat, până să ajung baby-sitter de conjunctură, schimbarea bebeșului c@căcios drept o misterioasă perversiune feminină… Ei, puneți acțiunea cu pricina la puterea a 5-a!
Și plecăm. Drumul ăla, pe lângă ggG, Bi Gees, Tri Gees, este o epopee, o izopee, o mirosiadă, o misiune thriller pe o planetă vulcanică, o delicatesă olfactivă, un corolar al papilelor gustative.

O odă sinceră, meritată, dezinteresată, ridicată întru cinstirea hidrogenului sulfurat.

Iar peisajul… ah, psihi mou, ah, agapi mou… toți pomii ăia, toate crăcile, toate ulucile și gardurile, aveau cel puțin o pungă pe care o fluturau ca pe batistele din gară, ca pe stegulețele de la miting sau meci.
- Pu-cioa-sa, Pu-cioa-sa!
- Mo-fe-ta, Mo-fe-ta!
Natură moartă cu pungi dansând încetișor, tandru, molatec… Lasciv, zic, ar fi chiar termenul potrivit, în atmosfera aia împregnată cu feromoni de varză murată.
“Vântura-o-aș și n-am cui,
 Ghenei, tomberonului…”
Pungi roz, verzi, mov, bleu, galbene, albe, uni, cu dungi, cum pluteau ele, o simfonie de culori, pe scurt: une merdothèque, a szarateka, one shitoteque, live, cu acces moka, și în aer liber.

Înainte să ajung acasă, am cumpărat o sticlă de-o juma de kil de votcă.
Ajung, dezechiparea rapid, ciorapii, desú-urile, port-jartier, alea alea, tricoul, într-o pungă..
- Pungești?
- Pungesc, Măria Ta.
… apoi în altă pungă, și altă pungă, direct la gunoi. La poartă!
Și spală-te bine de enșpe ori, și săpunește-te bine, și freacă-te peste tot…
- Și…?
... zguramătii de curios.

Am beut sticloanța ca pe apă. Nu m-am amețit neam. Fu ca la melci.
De drag, cred, sau de emoția unei asemenea întâmplări mirobolante, timp de o săptămână, papilele-mi au refuzat, uite așa, de-ale naibii, să se dezbare de amintirea aia. 

Comments

Popular posts from this blog

PARLEZ-VOUS ROUMAIN?

DAMIGENE, DAMIGENE

ȚÍKLA