TRACTIR, BRE?

Legende semi-urbane

Bre, Voinik a fost talentat de mic, da’ nu s-a căutat…

Uite, țin minte că prin clasa a 3-a, ne dădu să facem o compunere: my best friend, ăl mai bun prieten.

Și eu scrisei despre un coleg, V., mon ami de atunci, de se nemerea de stătea gard în gard cu noi, eram vecini.

Și, geniul de Rahova, precoc, a scris o chestie de inimă, suflet și literatură, siiinceră ca pipota lui de copchil curat.

Pfuai… am impresionat-o pe to’ar’șa-n’țătoare!

Ce-oi fi scris… habar n-am, manuscrisul s-a pierdut, la fel și DVD-ul și cronicile favorabile.

Poate oi fi scris cum prindeam împreună  gărgăuni cu ața cu smoală sau ceară, sau cum furam cireșe și caise de la fermă, sau cum trăgeam cu “invizibile” (de la noi din curte, noi stând pitiți după gard), în spectatorii adunați ciopor, când venea caravana cinematografică cu filme… rusești, rețin un desen animat c-o mangustă și o cobră, sau cum comunicam noi doi, tooot felul de secrete importante, prin alfabetul… “Giornalino”, inventat și botezat, ofcors, de biiatu’. Pe care alfabet, fra-su, RIP, mai mare cu 4 ani, l-a descifrat imediat că ne-a șterpelit codul.

Bre, ce mai m-a lăudat doamna… că ce frumos, ce simțitoriu…

- Mă, nu a scris-o sor-ta?

- Nu, mándea.

- Sigur?

- Parole d`honneur, madame!

- Hai, zi zău cu limba scoasă!

Csf, ncsf.

A citit-o și la cancelarie!  Uau, ce le mai plăcu’ la profi, cică.

Da’ nu s’a terminat, bre. Să vezi năzdrăvănie!

Zice toar’șa:

- Mai dă și tu un rând.

Îuuu. Na, belea!

- Scrie și despre Ixuleasca!

Bre, mă leși cu d’astea…

Ea, G., era rivala mea la primu’ întâi, eram ca Niculaie Moromete și Irina lu’ Boțoghină, fruncea clasei.

Frumușică, cam ca toate fetițele din clasă, da’ cam tocilară aș zice după standardele ulteroare, nu scotea o vorbă, nu se prea juca, plus că la sport era și mai împiedicată ca junele cronicar. Stătea numai cu mâinile la spate. Sau pe sus, dar regulamentar, când vroia să răspundă.

Ce pana piticului să zici? Că are pampoanele și uniforma apretată? Acuma, când mi-am amintit de tărășenia asta, mă gândesc că despre prietenul meu de atunci, oi fi zis, în afară de o minimă descriere fizică, și nește chestii, că e bun, că ne înțelegem bine, alea alea.

Da’ să bagi o omagială despre un “strin” cu care nu te jucai, nu ciordeai cartofi de la aprozar ca să-i coci pe câmp, nu făceai ghețuș pe trotuar să pice moșii și babele, nu fumai în cotețu’ porcului..

Bref, operația reușită, personajul mort.

Plus că eroul descris de jé era bun, lua primu’ doi.

Țiu minte o fază tare cu el, din clasa întâi, pe lângă o alta, când mi-a suflat la serbare rolul principal masculin din sceneta “Greierele și furnica”. Oare unde eu vorbeam cam cu prune-n gură!?
Nu înțeleg  însă de ce n-am prins nici măcar celălalt rol, chiar și în travesti. Că doară negrul subțiază, cică.

Am fost și eu pe scenă, la serbarea aia, ba chiar de două ori: solo de acordeon, bașca recitai un c@cat cu Partidu’, de o jigodie pupincuristă, unu Victor Tulbure:

“Sunt încă mic,

 Am încă ani puțini,

 Dar câți îi am

 Sunt luminați de tine”.

Frumos, taică, frumooos. Cum ne îndobitoceau jigodiile de mici...

OK, back to the fuzzer, la fază.

Terminaserăm noi de învățat alfabetul, citit și scris, era prin trimestrul 2, clasa întâi, și ne dă temă pentru acasă, să scriem o propoziție cu cuvântul… tractor!

Tare subiectul, puteai broda pe el la nesfârșit, 2-3 zile, ieșea ditamai goblenul.

A doua zi, toată clasa prezintă romanul…  “Tractorul ară”. Două cuvinte mari și late.

Ce mama dreacu’ să facă, bre, un tractor? Pizza? Sudoku? Flotări?

- Ce mai faci, tractoare?

- Vere, uite, cos, țes, mai un mileu, iubita îmi citește ceva de la poluri…

Bre, și nu zici că se trezi ipochimenu’ de prieten și veni cu romanul fluviu... “Tractorul ară pe ogor”? Acțiunea era și localizată, a contextualizat, aș zice: pe ogor. Da, da, adânc, cât intra lama.

Retrospectiv analizând faptele, aș întreba:

- Da’ unde, mă-sa mare, altundeva? Pe lună? În sufragerie? La bankomat?

Oricum, chestia e că am rămas toți muți de admirație. Ca plugul, ca remorca.

Pun pariu că l-a ajutat și frati-so.

Acuma, dacă suntem în zona de creații literare geniale, încă una și mă duc.

Eram pe-a 4-a, lipsea un prof la altă clasă și ne cuplează, ca la ofertă, două clase-ntruna, ca sardelele, câte 3-4 într-o bancă.

Și zice profu:

- Cine face o propoziție cu cuvântul… tractorist?

Pfuai... ar cu agregatele agricole...

Ăla eu, ăla eu…

- Zi, tu, Voinik!

Bruuum, vruuum, mă-ndemn, mă chem, rămân la toate rece și, neică, unde nu lansează viitorul șef de partid PLM ditamai tiribomba, o adevărată odă dibaciului reprezentant al alianței muncitoreasco-țărane, vajnicului truditoriu întru propășirea grăunțelor socialiste:

- Tractoristul merge la oraș.

Asistența, entuziasmată, în delir, a zis că.