CU TRENUL LA CLASA ZERO
POVESTE CU COPY+PASTE
U-uuu, ciu-ciu-ciu…
2000 și ceva, în zilele noastre.
Pitic atomic, de vreo 4-5 ani, firav, slăbuuuț și tuns aproape chilug.
Se sucește…
- Tati, eu am mai fost cu trenu’?
- Nu.
- În veci?
- Nu.
- Nici în veci!?
Se-nvârtește…
- Tati, ce-s alea?
- Păsări.
- Nu-s păsări, sunt rândunici.
Se mai frichinește…
- Cât mai avem?
- O oră.
- O oară, nu o oră.
Se ridică-n genunchi…
- Aici e gară?
- Da.
- Da’ unde’s oamenii?
Se așează iară…
- Tati, trenu’ ăsta ajunge-ntr-o gară ?
- …
- Zi, da sau nu!
- Da.
- Eu cred că tu mă păcălești.
Se mai strâmbă…
- Trenul ăsta de ce stă?
- Nu știu.
- Trebuie să meargă.
- …
- Stă ca să doarmă oamenii?
Se cațără pe tati.
- Când ajungem la Copșa Mică?
- Peste 2 ore jumate.
- Vreau peste o oară.
- O oră.
- Peste nici o oară.
Se uită pe geam, spre plafon…
- Până zic 1 ajunge?
- Nu, trebuie mai mult.
- Până cât să număr?
- ...
- 1, 2…, unșpe, doișpe, treișpe, parșpe.
Se ridică iară.
- Vreau peste nici o oară.
Au coborât, dar nu la Copșa Mică, tati și vrăbiuța gureșă, Ovidiu.
https://m.youtube.com/watch?v=b9MoAQJFn_8
Comments
Post a Comment