GÂJGANIA

DOCTOR OMIDÉ


Era prin primăvara lui kilencvenkettő.
- Tessék?
- Ενενήντα δύο/ enenínda zýo.
- Mă… wtf…
- Quatre-vingt douze.
- Pardon, musiu?
- תשעים ושתיים/ teșaim ve șetiim.
- Văleu, uăi…
- Ninety-two.
- Zi, vere, așa.
‘92, bre.
Aveam un șef, evreu român revenit din America, băiat deștept altfel, dar enervant rău. Un fițos cu nasu’ pe sus, deh… el… american, noi, fiii ploii cu bască, cu Iliescu moț… mă freca la melodie mai rău ca un disk jockey turbat.
Azi un cântec, mâine alt șlagăr.
Șî, mămucî, nu zâși cî mîă trieziesc într-o zî…
- Marți?
- Mai știu eu de-atunci…
- Harți ?
- Bre…
… că-mi apare o zgaibă ciudată pe corp, un fel de herpes: întâi pe de la ceafă, apoi s-a-ntins ușurel, pâșa - pâșa, peste umăr și a coborât cătinel, lipa - lipa, pân’ la pectorali…
“Voinik, pletos ca zimbru,
Cu pieptul gros și lat,
Ca puiu’ de Gostat.”
… până spre stern, vere.
- Sternocleistomastoidian?

- Ce mă-sa mare o fi? zic.
Nici că mai văzusem asemenea frumușață de bubulițe. Mai mă și mânca cu spume, cu clăbuci și bulbuci. Adică… prurit, cică, îi mai zice. Da’ ce să te scarpini, nene… dacă rămâneau semne?
Mi-am dat eu cu nește alifii, chiar și cu pastă de dinți… da’ nici un rezultat.

Mă duc la o policlinică cu plată, era prin mai. Doctor, un moș.
- Bună ziua.
- Bună ziua.
- Borș aveți?
- Decât herpes.
Începe chestionarea, identificarea cazului, mă bagă la anamneză.
- Nom, prénom, profession.
- Jean Valjean, ot Teleorman.
- Hadeți, domnu’...
Mai glumim și noi, deh, dar ce era în sufletul mieu de copchil…

Se uită ăla la mine, zice:
- Aaa…
- Ă?
- V-a ciupit ceva!
- Poftim!?
- Ați fost în parc?
Ce naiba… ăsta nu e zdravăn, mă gândeam.
- Da.
Chiar fusesem, o nimerise, era primăvară de oameni, era deja cald. Dibaaaci… mă prinsese asupra faptului…
- Păi vedeți!?
Ce să văd, bre, tataie?
Văz enorm și simț monstruos… că mă mânca într-o veselie.
- N-ați stat pe bancă?
- Îhî.
- V-o fi pișcat fo insectă, zice moșu’.
- Ă?
- O fi căzut vreo omidă din pom.
Bre, mă leși…

Pe ungurește îi zice hernyó (vocativ, bre?), pe latinește e simplu, omida, omidae, pîarduon, scuzâli mieli, uăi… eruca! iaca și la Tel Aviv, זַחַל/ zahal, de “caterpillar” știe tot boboru’ de stivuitoriști, la cațaoni e κάμπια/ kámbia, franțujii zic chenille/ șöníi (șenilă, bre?).
Voilà, pentru curioși, cum zic și frații noștri întru judo, pești fugu & geci Fubu, harakiri & ikebana: 毛虫/ kemiuși.
Οmida noastră, zice la DEX, ar veni din grecescul “o μίδας/ o mízas”, care e, cică… albină, oricum, tot o gânganie.
Albina albină pe grecește e însă  μέλισσα/ mélisa, care rimează cu…
Passons.

Va’zică, Kemushi-san mi-a picat pe ceafă și, pentru că era o miză serioasă acolo, era “o mizas”, eu fiind gustos ca orice buruiană veganoasă, a chemat-o și pe vară-sa unguroaică…
- Fă, Hernio!
Asta, fiind ceangoaică, vorbia cu acșient:
- Niem tuduom jápánszky.
- Hai, nu te mai fandoszi.
- Șie vreái, uăi?
- Vino, fa, pruasto!
- Cari vină?
- Of, of, of.
- Nu viu, ná.
Și a mai zis și ceva cu dă-l în “nu știu ce”, ceva cu plh. N-am înțeles prea bine la cine se referea.
Și n-a mai căzut și ea.

Că dară, stimați entomologi, așa grăit-a Aiuritustra ăla, că poate vreuna, nu mai multe ieșiră întru prurit, doar nu veniseră cu cârdul.
Deci, doar Kenny se plimbase agale, a transhumanță, de pe ceafă pe umăr…
“Pân’ la subțioară,
Pân la țâțișoară”
… și ăla de pe bancă, un… nesimțit, pln, nimic…
Bref, am dat banii de pomană la conferința aia cu tema “Gângănii amatoare de ceafă în viu”.
Not made in Bulgaria™, trebuie precizat.

A doua zi m-am dus iară. Pe tura aielaltă.
Alt medic, mai tânăr.
- Bună ziua.
- Bună ziua.
- Nom, prénom, profession.
- Brad Pitit, from Maglavit.
C-o fi, c-o păți…
Examinează pacientul.
- Aaa… zice.
- Ă?
- Zona Zoster.
- Îu!
- Îhî.
Uatăfaku mă-sii o fi aia? Auzisem, ofcors, de așa ceva, chiar făceam glume cu sintagma asta da’...  habar n-aveam ce și unde e zona aiasta.
- Pe fond nervos.
Pfuaaai… Ștrule, tuzgura mă-tii…
- Pe traiect nervos.
Ceva de genul ăsta.
- E grav?
- Tre’ să evitați stressul.
Ițike, te sparg!
- Pot să fumez?
- Da.
YOO-PIIIE!
- O bercică, alea alea?
- Decât fără stress.
I-HAAA!

- Păi colegul dvs din tura aialantă a zis…
- Eh…

Stați să vedeți ce i-am făcut lu’ Ițik a doua zi.

Ajunsă cu povestea aici, exact, da’ exact când mijeau zorile, Șeherezada tresări și îi trase un bobârnac ornitorincului care-i aterizase pe ceafă. Aceafizase, cum ar veni.

https://m.youtube.com/watch?v=bQbY_8oVxx8

Comments

Popular posts from this blog

ÁPOSZTOLORUM

ȚÍKLA

GAUDEAMUS. 2. Intermezzo cu bască