AL 8-LEA PITIC. 2

QUOD CUM AURUM TESTICULUM NERVUMQUE PUMILIO

CAPITULUM SECUNDUM

După ce tăcum peste zi, Șehereza dădum continuarea.

Mai pe la chindie, aude fata cântare lirică în fața ceardacului:

De ce oare eu te-am cunoscut,

Pfuai… S-a întors ăla cu maneaua!

Și de ce pe brațe te-am ținut?

- Fugi, bre, d’aci. Dacă aude alde tata…

Gura tu de ce mi-o sărutai?

- Ai, hai, că deja exagerezi, zău.

Dac’ai vrut uitării să mă dai…

- M-am uitat. M-am lămurit de atunci.

Gura tu…

- GU-RA!

Next !

Și, într-o bună zi, de marți parcă, vine un fecior țanțoș, îmbrăcat tot în aur, încărcat ca o albinuță, cocoșat de sarsanalele pline de cărți.

- Și tata e împărat.

- Uau… really, uăi?

- Sau rege, să moară familia mea.

I-auzi ce de titluri, își zise prințesa.

- Sunt, bulibașă,

 Neam de potcovim… ”

Hai, de rangul de pașă, am mai auzit, parcă. Ce e bulibășeala asta!?

- Unde?

- În Shutraland.

- Cum e pe-acolo?

- Nasol.

- Ă?

- Nașpa.

- N’est-ce pas/ nes pa!?

- Ca și alba - neagra. Da’ altfel e mișto.

- Micheteaux!?

- Portofele, alea alea…

- Pe unde e țara asta?

- Ubi bene, ibi patria.

- Ă?

- Cum v-o fi norocu’.

- Și ai venit…

- Am, să moară mama. Sunt dotat, nu să vede?

- ... singur?

- Decât cu cei 9 frați ai mei care este.

- Care este…

- Care, căruțe…

- Da’ ce-i cu cărțile alea?

- Tu știi carte?

- Știu.

- Nu văz niciuna.

- Citesc pe tabletă.

- Ca sumerienii?

- Ca.

- Și cum dreacu faci cornete?

Next…

Veni și unu care vorbea un pic mai stâlcit. Dar cum doar caracterul contează, și cum al lui era de la dreapta spre stânga…

- Approche-toi/ apróș toa! Apropie-te.

- Ă… broșă? Moa?

- Nom…

- Non?

- Nume…

- Bamfil.

- Bamfil…

- Bam-fil.

- Prénom…

- Breton?

- Pre-nu-me.

- Din Bașcani.

- Aoleo…

- Baș-cani.

- Profession?

- Bre, bro… ce?

- Fără bre, că nu ești în codru.

- Gare godru?

- ‘ai?

- De lângă oază.

- Linge acasă la tine.

Next…

Cioc, cioc, cioc, mai pe seară.

- Bobor brieten.

- Îu!

- Mbaratu vostru buternic.

Reveniși, vasăzică…

- Ce mai vrei, neică?

- Tu brințes la îmbărat?

- La împăiat, da…

- Place gamela?

- Să mănânci tu din gamelă!

- Gamela, bre! Tâgâdâm, tâgâdâm.

- Gata, a ta sunt dacă zici….

- Blace la tine?

- Oho…! Que viva la muerte de la pasión!

- Da, da, basión. Tu bătimaș.

- Zi…

- Mâine, boimâine…

- Eu pup poala popii, popa…

- Uo, mă!

- Păi di șie, uăi?

- Eu bub cabra, nu…

Next…

Și cum aștebda piata fată, apare unu c-o legătură de arbagic. Brințesa, pățită, i-o retează scurt.

- Totul pân’ la duhănit, nene!

- Treașcătă, pleașcătă, zice ăla.

Pfuai… se miră fata, au descoperitătă deja America ?

- Navajo?

- Na, vac… ă…

Și cetățeanu îi întindetătă niscaiva ofrande verzi.

- Sioux? întreabă pețíta.

- Șiru’? Nu, la legătură.

- Cheyenne?

- Și yeni? Doar leva primimtătă.

- Apache…

- A… pas…

Neică… și pleacă!

Și biata fată rămâne pouche pée.

- Bouche bée, bre.

Next…

Domne, ce să vă mai zic…

Împărăția era cam în fierbere, toți erau cu ochii la calcanul, la pazia, la hornul castelului, așteptând confirmarea că s-a ivit prințul mult așteptat, să iasă fumul… alb, bleu, siclam, fum să fie, iar împăratu’, marele crai, începuse să dea semne de nervozitate.

- Medelnicere !

- Oui, șef.

- Tu ai?

- Ce?

- Ai semn?

- Am.

- Unde e ?

- Colea, pe umăr.

Se uită împăratu’...

- Nu d’ăla, bre.

- Ăsta ce-are?

- E de poftă, nu de nervozitate.

- A…

- Iaca ícea unu.

Luă omu’, ce să facă...

- Postelnice!

- Am fost un dobitoc, Măria Ta.

- Rămâne-ntre noi.

- Mulțumescu-ți, Doamne!

- Știe toată lumea.

- Deh…

- Postelnice, zi: ai?

Postelnicul, cam rapace de felul lui, nu refuza nimic.

- N-am.

- Ia și ție.

- Bogdapreste, că d’ăsta chiar n’aveam.

- Vistiernice!

Și tot așa. Boierii… luau, deh, mulțumiți că, baremi, nu împărțea slăvitul domnitor cocoașe.

Mai pe-nserat, se-ntoarce medelniceru’.

- Luminăția Ta…

- Zi, vere.

Erau neamuri, chiar era văr-su’.

- De calmare n-ai?

- Ce?

- Semne d’alea.

- De cal mare?

- Ai și d’alea?

- Gizăs…

- Mărite Văr, suntem în î.e.n.

- Shiiit, mereu uit.

- Ai sau nu?

- De care?

- Orice, cu cal să fie.

- N-am.

- Vroiam pentru soacră-mea.

- Ah… Stai așa.

Stătu. Dreacu l-a pus...

- Na o cocoașă!

Fata, ehei… fata noastră începuse să-și reproșeze, că poate e prea exigentă, că câr, că hâr, că mâr, că poate are pretenții prea mari. Se jelea și se confesa în cămăruța ei, uneia dintre domnișoarele de onoare.

- Cămăruță la așa împărăție?

- Țară mică, mese puține.

Passons.

- Mă căiesc, zice fata.

- Cum așa?

- Mac, mac.

- He, he…

- Ce mă fac!?

- Ce? Ca calicii? Fă-te și tu, fată, D sau F.

- E ce-are?

- E vocală.

- Și?

- Nu s-au inventat încă.

- Văleu…

- Canci vocale.

- O ideogramă, ceva…

- Ciuciu, nici astea n-au.

- Hieroglifă?

- Nexam.

- Ce mă fac…

Bre, și cum stătea fata și aștepta,aude deodată:

- Muică…

Uatăfac, își zice ea.

Se aude iar glas.

- Muică…

- Muícă lu’ mă-ta!

- Suntem neam de piatră!

- ‘ți-ai dreacu cu prazu’ și cataroaiele voastre!

Next…

Vine unu-ntr-o zi c-un joagăr la subțioară. Hm, se gândi prințesa noastră: dacă avea drujbă, aș fi zis că e secui. Da’ joagăr? Uatăfac, uăi… Olandez!?

- Servus, zice ăla.

- Îu, zice fata.

Na, că îl nemerii. Ungur!

- Ave!

Stai că nu e.

- In nostra patriæ multæ silvæ sunt.

- Dæ unde, bræ..

- Din codru rupi o rămurea…

- Cu joagăru’…

- Așé sæ zice pæ la noi.

- Du-te, nenæ, d’ací.

- Dacii? Decebalus per Socrilo?  

- Per curu’…

- Per Gorilo?

- Olelei…

- Per Gerula?

Pfuai de capu’ mieu…

- He, hæ, he… Țeapă, neică!

- Tapæ?

- Fugi, bræ...

- Fugi nu fugi, vræmea fugii trece.

- Văleu, veræ…

Næxtum…

Bre, până și Șeherezada se plictisise de povestea asta, abia aștepta să se ițească zorile.

Și, chiar când se gândea ea la asta, așteptând lumina izbăvitoare…

- Zbang ! zorile se ivim, mijim.

Iar povestitoarea tăcum, ce mă-sa mare să mai zicăm.