AL 8-LEA PITIC. 3

DER PITIK MIT DEM GOLDEN KEUH

DAS DRITTE KAPITEL

Cioc, cioc, tschöck, csök.

”Un orologiu sună noaptea jumătate.
În castel în poartă oare cine bate?”

- Care ești, bre?

- Sunt eu, Fane, mămucă!

- Mă, Ștefane…

- Da.

- Ești mare de acuma.

- Aserțiunea dvs este comprehensibilă.

- Iar ai venit?

- Apăi…

- Nu știi că stimata mă-ta nu șade aici?

- Ba da.

- Și ce vreai?

- Îmi caut paloșu’.

- Acilea îl pierduși?

- Nu.

- Păi și?

- Aici e mai lumină.

Csf, ncsf.

Spre ziuă se aude iar:

Knock, knock, knocking on the goddamned door…

Fir-ai al dreacu, Fanæ, cu vocativu’ tău, zice prințesa în sinea ei.

- Fănele, ești beat?

- Good morning.

Îu! Ăsta nu e Fanae, îi trecu fetei rapid prin gând. O fi alesu’, te pomenești.

Scoate cu greu capu’ printre metereze, că avea coroniță, fată de-mpărat, deh:

- Parola!

- Three goatlings…

- Așa… Ce-i cu iezii ăștia 3?

- Three goatlings…

- De ce tot repeți?

- I couldn’t find “cucuieți”.

- Treci peste. Over the hill.

- Sorry?

- Cucuieții din Deal.

- A…

- Păi vezi…

- The door to the mother open…

Aoleooo… precis e neamț, că ăștia pun verbul la sfârșit propoziției, f#tu-le muma-n cur cu topica lor, se gândi prințesa.

- Bre, ești de origine neamță?

- Ja, ja, der deutsche Sorginte…

Jajj/ iói, Iștenem, na că îl nemerii, cugetă dânsa.

- ... aber…

- Abăr, labăr…

- ... meine Frau…

- Fräulein, bre!

- Zi, zău, cu limba scoasă!

- Șá-rap, c-aude tata!

- Ich bin arian…

- Pfuaaai…

- … im modúl.

În modúl, hm… ca la algebră, uăi!? Scoate fata acuma capu’ și pe fereastră, tot cu chiu și tot cu vai…

- Zguramătii de diademă…

… se chiorăște mai bine, dar, atenție! tot princiar, la drumeț…

- Ptiu, drace!

- Ptiu, neptiu…

- Bre…

- Ighen.

- Tu nu ești ăla din Gabon?

- Come on…

- Gabon, uăi!

- Cold, cold…

- Ă?

- Rece, rece.

- M-am dumirit. Zair?

- The year!?

- Congo, vere.

- Warm, warm.

- Belize?

- Nein.

- Ă… Bulgaria?

Doar cu geografia nu prea le avea prințesa, da’ altfel…

- Botswana.

- Și ce vreai de la sufletul mieu, tu, copchile?

- Copil, copil, cu cucu’ de-un chil.

- Mno, așe.

- Vreau cumpăr la tine.

- Hai la tata.

Și se duc.

- Tată, uite, veni încă unu.

Ta-su, deh, ca orice părinte, că câr, că hâr, că mâr…

O ia împăratu’ pe fată de-o parte…

- Stânga sau dreapta?

… și îi reamintește valorile morale și preceptele strămoșești care se aplică în astfel de situații. Se întorc ei la pețitor…

- Marcă banu’!

Scoate ăla o bancnotă…

- Veniși cu cheșu’, ca săracii.

- Dați și pe caiet?

- Ai, hai...

- Hi, again.

- Auzi, Fulg de Nea…

- DNA?

- Pușchea pe limbă!

- OK, OK, push…

- Ăștea e bani?

- Yes, Prea Luminate.

- Nu ieși încă.

- Ieși or Iași? Cum îi corect?

- De ce?

- Întreb pentru un prieten, Măria Ta.

- Las-o dreacu-n pace pe Măria, acu’ ne tocmim.

- Talk. Me listen.

Se uită mai bine-mpăratu’ la banii ăia…

- Mă…

- Me?

- Tu nu cumva ești… croat?

- Crow... what?

- Da, da.

- Nău, nău.

- Păi ce bani e ăștia!?

- Dac-așa le zice pe la noi, plm…

Next…

Brrrum- vrrrum, hodoronc - hodoronc, zdronca- zdronca. Și clopoțeii țiuiau…

- Uatăfac… nu poți avea un moment de liniște, zice fata.

Se alesese prafu’ de somnul ei de fumusețe. Se uită ea pe geam și vede un cetățean coborând dintr-o birjă.

- Domnu-i acasă?

Cred că de Vodă întreabă, se gândește fata. Da’ chiar așa, nu a zis nici bună ziua, nici f#tu-te-n cur… hai să-l fierbem nițel.
- Da, dar mi-a poruncit să spui, dacă l-o căuta cineva, c-a plecat la ţară.

He, he, cred că i-am zis-o bine.
- Dumneata spune-i c-am venit eu.

Pardon? Dumneata? Ăsta n-a auzit de Alteță sau, măcar, Excelență?

O fi din Tecuci, săracu’.
- Nu pot, domnule.

Tergiversăm, tergiversăm. Dacă nici bună ziua n-a dat…

- De ce?

De ce, de nece… Of, of, of… greu cu coaxialii ăștia.

- E încuiată odaia.

Shiiit… Trebuia să zic vastele apartamente. O să creadă că suntem săraci.

- Bate-i să deschidă.

I-auzi idee la ăsta… La ora asta, bre? Păi mă sparge tata!
- Apoi, a luat cheia la dumnealui când a plecat.

La Domnia sa, la Domnia sa trebuia să zic, fuck! sau baremi la Dânsu’, bosomeg.
- Care va să zică, a plecat?

Care, necare, pe care, văcare…
- Nu, domnule, n-a plecat.

Gata, l-am zăpăcit de tot!
- Amice, eşti... idiot!

Pfuai… ‘tuzguramătii cu Tecuciu’ tău!

Next…

Cum stătea fata lui Vodă prin căsoiul ăla de săraci și se nimerise și un moment de respiro…

- Poate era harți…

- Harți la pețit, bre?

- Păi ce-are?

- Ce-are, ce n-are…

… un moment mai prelungit, trebuie precizat, își zice în sinea ei:

- Ce-ar fi să deretic oleacă?

Se mai gândi un pic…

- Chiar să iau șaorma de la gura bieților oameni?

Nooo…

Mai dă-i în mă-sa mare de săraci! Așa că renunță rapid la acest impuls politicălly incorrect.

- Șeherezado!

- …

- Surdo!

- …

- Mă, n-auzi!

- Ce mai vreai, uăi?

- Ce fac prințesele când se plictisesc?

- Un cerc?

- Întreb serios.

- Care dintre ele?

- Cum care?

- Păi alea de la voi sau astea de lângă oază?

Văleu… s-a țăcănit și asta!

- Mai mă interpelezi mult?

Ups… Ce-o fi apucat-o?

S-a ofuscat, te pomenești! se minună fata împăratului cel vestit, și mare, și puternic, etc, plî.

- Te dau afară din poveste! zice Ș. H.

Îîîu…

- OK? continuă Șehe.

- Aș ieși, da’ n-am chei!

Indicație regizorală: din off să se audă slab:

- ‘ți-ale dreacu’ de prințese, de lângă sau nelângă oază!

Țâr, țââr, țâââr.

Care ești la ora asta!?

Mno, și se trezi fata la ușă c-o babă.

- L-ați văzut cumva pe Zdreanță?

- Poftim?

- Cel cu ochii de faianță!

- Aici pețim.

- Da, da, o pății. Nu-l mai găsesc.

- Cu pețitul, bre.

- Nu e scara 2?

Der Neksst…

Ajunsă cu povestea aici, fix când să mijească zorile, Șeherezada căscă discret și băgă publicitate.