ADULT KIDS

SOUVENIRS D'ENFANCE DES AUTRES

- Da.
...
- Da
…
- Aoleo.
...
- Unde?
...
- Bună seara.

Sunase telefonul, seara pe la 10.
Vorbise miss, vreo 15-16 ani atunci.
- Accident!
- Cine?
- Bubu.

Gagicu’.
- Grav?
- Nu știu.
- Unde e?
- La Municipal.
- Așa…
- Mă duc.
- Unde?
- La spital.
- La ora asta?
- Da.
- Bre, bre, stai așa.
- Da.
- Cine a sunat?
- De la spital.
- Pe tine!?
- Da.
- El?
- Nu.
- Da’ cine?
- De la spital.
Wtf…

- Mă-sa, sor-sa…?
- Mă duc să le zic.
- Tu?
- Păi cine?
- Ele nu știu!?
- A dat numărul meu.
Copiii ăștia…
- Cine, bre?
- Bubu.
- Pe-al tău!?
- Da.
- Nu de-acasă?
- Nu.
…
- Plec!
- Bre, bre…
- Ă?
- Stai așa.
- Zi!
- Viu cu tine.
Nu vorbeam, bre, cu bre, ofcors. Ceva doar, cu ‘uramăsii de copchii, susuram duios printre dinți.

Plecăm, mergem un pic.
- Sun-o pe mă-ta.
O sună.
- Bubu…
Alea, alea.
- Pa.

Mergem la sora băiatului, ajungem repede, stătea la câteva minute de mers.
- Cioc, cioc, cioc.

La 11 noaptea.
- Cin’ să fie, oare?
Ăla eu, ăla eu…
- Colindătorii?
- Nu.
- Ștefan cel Mare?
- Nț.

- Mă-sa?

- Bre…
- Poștașu’?
…
- Da’ cine?
"Eu sunt, dragă Mărioară,
Nu te speria."

- Cine e?
- Eu.
Adică ea.
Dialog nocturn.
De după ușă, normal.
- Ce e?
- Bubu, spital.
- Cum!?
- Accident.
Se deschide ușa.
- Mai zi o dată!
- Accident.
- Unde?
- Trecere de pietoni.
- E grav?
- Nu știu, nu cred.
- Ai vorbit tu cu el?
- C-o tanti.
- Ce spital?
- Municipal.
- Mulțumesc.
- La revedere.

Plecăm.

Mergem un pic.
O taie la stânga.

- Fată, hăi!

Tâgâdâm, tâgâdâm.

Spre un taxi!
- Bre, bre, stai așa.

Stătu.
- Zi!
Marți, joi...
- Un’ te duci?
- La spital.
- Cu taxiul?
- Da.
- Singură?
- Da.
Noaptea.
Un șut în c#r ar fi mers perfect.
- Viu cu tine.

Am mers.

Ne-am dat cu taxiul.
Am ajuns.

La Urgență.
Eu am plecat.
Băiatul trecuse pe roșu.
Fugise după tramvai.
Seara.