GAUDEAMUS. 2. Intermezzo cu bască

CINCI LEI

Ziua de duminică, 26 noiembrie, 2017 e.n, începuse prost, ca în muncile lui Hercule:

 1. Uită-te la ceas, să bei ca creștinu', la o oră cumsecade, un pa’ar de vin. Na, belea, nu e nici 9!

 2. Alimentează colegele de birou, dă-le d’ălea raw-vegan, de orătănii;

 3. Verifică iar clepsidra; tot devreme e. Bre, greu curge nisipul când ai treabă multă…

 4. Curăță dovleacul pentru plăcintă. Hello Lukas & Rfi!

 5. Ochii pe ornic, mototolule! Limba mare se încăpățânează să arate 10.

 6. Pisează piperu’;

 7. Nu e nici 11, bosomeg. Hai că mai e un pic;

 8. Mută plasa de cernut nisip;

 9. Fără 5, Gizăs…

10. Rașchetează și niște gutui;

11. ‘ți-ai dreacu cu schimbarea orei! Derutați gospodaru’...

Da’ stai că nu s-a gătat.

12. Buciumă, suflă în țeavă în pivniță, la varză!

Bre, în sfânta zi de duminică!?

Finally, enfin, schließlich, finalmente, ora izbăvitoare!

- Hai să fie cu noroc!

Basculăm de prânz mămăligă cu brânză și smântână, ca săracii… Și-n post!

Gătește-te, ferchezuiește-te, că nu poți merge ca milogu’ la târgul de carte, la Gaudeamus.

Culege flori, ia și bomboane, una mai precis, că poate dai de vreun pitic atomic sau de control pe tramvai ca sâmbătă, ia și țigările, bricheta, sticloanța de cafia, pancarta pentru miting…

Lipsește ceva? Se pare că nu: hlamida e, sceptrul așișderea…

- Votki este?

Să purcedem, dară, spre meleagul cultural.

Tâgâdâm, tărâm, caldarâm și, fără alte peripeții sau pierderi colaterale în bomboane cu staniol, ajungem.

Intru majestuos.

Relativ, că mi s-a agățat mantia în turnicheții ăia, plt. Recuperez discret o piatră ponce, asta… o nestemată căzută și zic, hai să dau o tură pe la acareturile, ă… standurile exterioare.

Nu zici că simț un miros dubios. Ce-o fi? zic, amușind discret: tocană nu, gulyás nem, mici ioc, șaorma nici atât, că n-aveau așa ceva p’acolo. Wtf…

Bani!

Reglez și fixez gipiesul olfactiv mai bine și…

- O sută de €uroi, Măria Ta!

Stătea rășchirată pe jos, ca o pleașcă, ca un cearșaf la plajă. Mă uit mai atent, să nu fie legată, la mișto, cu vreo ață sau gută și să mă fac de râs p’acoloșa.

S-o iau… s-o las în durerea ei…

 S-o tai, se strică!

Cum dreacu să tai suta? Ce, e maioneză?
 S-o las, mi-e frică

Frică, să vă spui sincer, nu; cel mult simțeam o ușoară angoasă…
 Că vine altul şi mi-o rădică.

Vine curu’... că am aruncat instantaneu hlamida peste ea. Om m-am făcut! a fost primul gând.

Bre, da’ apoi mai m-am gândit eu:

- Dacă a pierdut-o vreun amărât?

Conștiință imperială, uăi!

- Ia mai dă-i în mă-sa mare de săraci!

Abordarea era total greșită, recunosc și, pe loc, mă căiesc: mac, mac, mac. Și, ca și, aidoma, precum un suzeran responsabil ce sunt, pun problema etic:

- Câte langoașe și kürtőașe poți să bagi în tine de 450 de lei?

Hai, 5-6, maxim 10, da’ mai multe nu. Plus că tre’ să și bei ceva, zic, ca omu’ socotit. La 5 lei paharul de vin fiert, ar veni… 450 divizat cu 5 face… 90 de pa’are!? Te îmbeți, dreacu, p’aci. Ce or să zică supușii?

- Ia uite-l, bă, și pe Maiestatea Sa…

Mangă Întâiul, al Primulea, din dinastia Milogu…

Așa că… #renunț, și, binișor, ridic mantia de pe corpul delict, o scutur ușuuurel, estimp mai cad niște cenți, niște firfirici… zur, zur, zur… #rezist, cum ar veni. Banu’, se știe, e ochiul dracului. Și… plec, cu același pas-de-deux hotărât, nobil, nu chiar țanțoș, dar demn.

Uo, mă, Necurate!

Și, pe când mă chiombeam grațios, că se întunericise, la editurile alea de afară, la “Kürtős Kiadó”, la “Polirom, canci rom! doar vin fiert”, la “Flambă Ion”, ba chiar eram chitit să cumpăr, buy, achète de la Hachette ceva, bag elegant mâna dupe parale în tolbă, în rucsac… Pauză franci sau card! Scotocesc și în buzunarele hlamizii… Nimic! Oi avea ceva prin pantalonii imperiali… Ciuciu!

Bre, ce mă-sa mare… Mă uit și-n chimir…Nexam! Ofcors, mă încurajez, în teșcherea tre’ să fie. Pliz, god, pliz, god, pliz, god… De unde, fratili mieu!? Ultima soluție… înc-o revoluție! Nooo, nu în budigăi! Ba-tis-ta! Nimic nici acolo.

Dezastru!

BREAKING NEWS!

Alteța Sa și-a uitatără portofelul!

Văleu… Am stroflocit-o, am cionfolit-o. Nu mai zic că treceau vizitatori pe lângă mine, care c-un langoș, cu casoleta cu fasole cu cârnați, c-un kürtős, c-o eugenie măcar… Pfuai…

Vin fiert la 5 lei pa’aru’, cât biletul de întrare. Dă-le naibii de cărți, mă gândeam acuma… da’ un vinișor…

Bosomeg! Chiar că e nașpa să fii sărac și lefter! Și între atâtea bunătăți.

Mi-era o sete d’aia regală. Aprinz, de draci, și un chiștoc și pup la zeama mea chioară de cafea.

De necaz, dau cu coroana, cu basca, cu șapca, de pământ! De asfalt, na.

Am dat cu ea, am scos-o... ce mă-sa mare mai contează, ideea era ca să luminăm un pic poporul, că se întunericise.

Și lumină se făcu.

Bre… Minune!

Aud ca un fâlfâit discret… îngerii!? Și mă uit…

- Ce să fie, ce să fie…

Un cetățean mi-a pus 5 lei în bască!

- Ghii, Batore!

Hai repede să intru, zic, că pierd lansarea cărții și autografu’. De unde, frate…

- Ptrrru, Batore!

Mai dă-i în mă-sa mare cu cărțili lor…

Așa că, ca gospodaru', iau un pa’ar de vin fiert, de 5 franci.

- Gâl, gâl, gâl…

Savurez licoarea dulce fierbinte. Să încurajăm și cultura adevărată: via, rapița… Plus că, vorba aia, or mai fi oameni milostivi pe lumea asta.

Zic că să mai încerc cu basca.

Las scufița roșie, asta… șapca albastră la locul cu noroc și, elegant, dar dârz, mă fac că, vorba aia, cat, așa… în zare. Mă uit în zarea din stânga, zarea din dreapta… Bre, ai dreacu zgârciți… Unu n-a mai cotizat la Fondul Cultural. O donație cât de mică… Nimic, vere!

Uo, mă, săracilor!

Pușca lui Hector…Vinu’ ăla m-a-ncins un pic, am prins ceva curaj așa că o tai spre intrarea în pavilionul mare. Țiu șapca grațios întoarsă în mână, doar, doar…

Bre, mi-era cam nu-știu-cum să zic direct:

- Ajutați-mă și pe mine, taică!

La ținuta și prestigiul meu ar fi mers măcar:

- S’il vous plaît, monsieur!

Și cum ședeam mândru și neînduplecat în fața intrării, frământând basca, asta… diadema, ce crezi că-mi zice unu?

M-a recunoscut, bată-l norocul!

- Vezi, bre, că acuma e moka intrarea.

Va urma.