Ădevărul despre punctul D. 2, kettő, two

DECÆBAL CĂTRÆ BOBOR

REZUMAT:

Marele voievod, scrutând țara de pe metereze, de la Sarmisegetuza, este pălit subit de un iz îmbietor.

- Kürtőș, au strigat la unison Străjer 1 și Străjer 2.

Străjer 3, care era răcit, că-l trăsese curentul de la creneluri, n'a mirosit ce se întâmplă așa că, a tăcut.

- Bă, păcătoșilor, sunteți în post! E de dulce! i-a dojenit aspru marele preot.

Sau te pomenești, își zise neîndurătorul rege Decsebál, că o fi gulyáș…

- Da’ cum plm să faci gulyáș fără cartofi? se întrebă, retoric desigur, Rex Dacorum, Cvorum, Forum, Linoleum, Mânzum, Podium, Zvonum etcætera, că avea împărăție mare, hă-ăt… cât vedeai cu ochii, bașca steag cu numai 27 de căpățâni de lup, că taman ce avusese loc un Brexit: plecaseră vorbitorii cu ‘bræ’, burebiștii, plb.

- E săraci, prea mărite rege, îi ghici gândul marele preot.

- Și ce?

- Face cu napi.

- Yummie… Jó napot!

Hm… Napi…, trebuie mulți, cu ocaua…

- Yes! Napoca!

Ar fi o idee să sfințim un cătun așa, își zise neînduplecatul. Tre’ doar să arvunesc un sobor la botezul locației, cugetă viteazul prinț.

- Câte puncte cardinale ziceam că sunt? își reluă dialogul interior vestitul monarh.

Și se apucă să numere:

- Egy, kettő, három/ 1, 2, 3…

Ptiu, ptiu, ptiu, ce tâmpi…, asta… mocofan regal pot pentru a fi. Ce treabă am eu cu limba asta, cu Hódmezővásárhely, Cristuru Secuiesc și Gönyű…

- Adin, dva, tri…

Shiiit… Drenkova, plD, cotele apelor marelui Danubiu… Doar n-or face vreo poznă, vreo trăznaie, tăntălaii de romani, că tare îs ghiduși.

- Mamă, ce țeapă le-am mai tras la Tapæ!

Simt cum mă pălește lirica modernistă! Da, da, se minună neînfricatul. Ar fi culmea să apară vreun curent numit… Dadaism! Voilà!

Lapte fără apă au,

Fără, e pustiu.

Zaruri violăm,

Of, biet popor. Ne-a ajuns la os!

De apă… tonă

A, ce… tonă? La baril? La hectolitru?

Blestem chior

De-un lan în Győr

Wtf… Gönyű, Győr…

Mno… toamna.

Cam sibilinic, da, da’ merge, își zise dârzul. Tzara… ecce poeta, pelemeum¹!

- Asterixæ!

- Oúioum!

Așa ziceau galii la “ighen”.

- Poți traduce pe limba lu’ matale?

- Úium. Încærcum. Voilàoum!

“Lait sans l’eau l’ont

 Dés violons

 De l’eau tonne.

 Bré, c’est mon chœur

 D’une langue heure

 Mon automne.”

Of, of, of, ce-a ajuns prin cronicile post medievale..

“Les sanglots longs
 Des violons
 De l'automne
 Blessent mon cœur
 D'une langueur
 Monotone.

Back to action.

- Mai mă uit mult? se întrebă, așijderea retoric, dibaciul principe.

A și… jder… ea!? A și Jderea!? își întrerupse cugetarea mult înțeleptul, bântuit de ideea de a scrie Etymologicum Magiunum Daciæ.  Wtf… o lămurim mai târziu, pe la câșlegi.

- Revenons à nos moutons, muto, vorbi în gând cu Lady Do, Dochia pre numele de fată, năprasnicul cârmaci.

Așa… la miazănoapte… să mai mă slăbească cu miazănoaptea lor! Oricum, or să-i zică nord urmașii mei! Stai, stai, că mă duce-un gând spre… locuințele lacustræ, uăi?

 “Urmașilor mei (de ce bălești?)

  Las vouă moștenire

  Creșterea limbii…”

Bre, mă leși… creșterea limbii!? Hai, a rapiței, a… mușețelui, baremi! Mai dă-o-n mă-sa mare nostrum, astea non est versum! Ne râde și tracii și ilirii!

- Prea Mărite, interveni timid un tarabostes, și cu sudu’ cum rămâne?

- Ce "și cu", mă? Tu n-ai auzit de plus? Ce sud? răspunse nervos vodă, suduind în gând:

- Mai dă-i în piază de geți cu miazăziua lor!

Ar fi vrut să zică iar cu ‘mă-sa mare nostrum’, că era o găselniță bunicică, da’ d’abia o spusese mai adineaori.

Da’ stai, că mai avem. Se aude ceva zgomot, glas la nobila, mândra și ospitaliera poartă. Curtenitor, ca orice dac ce se respectă, Străjer 1 zise blând:

- Care plm ești, bă?

Ciuciu, nici un sunet. Străjer 2 interveni galant, străjerește, pentru a remedia " le petit malentendu"/ mica neînțelegere.

- Zi, mă, tuzguramătii!

- U menía zavút… se auzi slab de jos.

- Să te f#t, răspunse vesel Străjer 3 și, de la hohotele de râs, cât p’aci să-i pice peste metereze și halebarda din dotare, nu doar coiful.

- Lăsați-mă pe mine, băieți, că sunteți ca copiii mei, interveni discret în discuție vestitul principe.

- Păi di șe, uăi?

- Am io un feeling.

- OK, boss.

Boss, nem boss, vremea… trece.

- Io le am pe astea cu ya niznaiu, óci ciornîi, cu Kalínka mayá, cu ghidralaghistițe bilițin…

- Bine, bine…

- Am avut o sclavă slavă, zău.

- Mno, așé…

- Qu’est-ce que vous désirez, cher monsieur? chestionă înțeleptul domnitor.

Ciocu’ mic, no fucking word.

- Șe vreai, uăi?

Nici pâs nu se aude de jos.

- Mă, n’auzi! Surdule!

- Da.

E d’al nostru, se minună dârzul voievod. Ce-o fi oare? Roxolan, carp, sau, Doamne ferește, sarmat?

- Care ești, bre?

- Yves van Thur Binka.

Îu… valon sau flamand, se miră foarte, în sinea lui, Decebal.

- Бpeф, bref, comme on dit chez nous: Ivan, tavarișci komandant.

‘te-n zbang cu tavarișcii tăi…

- De unde vii, mojice?

- Vin tocmai de la Plevna, pll de bulgari.

I’auzi... vin! Rozé sau sec? se gândi neînfricatul.

- De la Vladivostok, de unde plV să viu.

¹ Prima atestare a folosirii sintagmei ‘plm’.

Væ urmaum.