JĂRMANIA, MÂNCA-Ț’AȘ! 2, zwei, kettö

Rezumat: 1999. Boierii, grofii din Bi’or, ajung la Jărmania.

Aeroportul din Frankfurt.

- Neică…

Doar de vreo doojde ori mai mare ca ăla din București! Mno, și luăm de la aeroport un fel de metrou - tren care pleca ca metroul, pe sub pământ și ieșea apoi la suprafață ca trenul, până în orășelul unde eram cazați. Bre, ce m-a frapat e că ălora din trenul ăla le luceau pantofii!?
- N-aveau sărăntocii nici praf!

Ajungem pe seară, pe la 9, la un fel de hotel, motel, han, mă-sa mare știe ce era. Intrăm în curte, se aprinde lumina.

- I’ote-te, vere, zic, ne așteaptă!

Mergem la ușă… închisă!

- Ne aștepta tata mare.

Wtf… Batem, tragem de clanță… nimic!

- Ce mă-sa mare!? De ce ne-au aprins lumina și n-au deschis ușa!?

Șezum ca vițelul la poarta 9, mai ciocănim… Nimeni și nimic!

Dăm o tură primprejur…

- O mai fi vreo intrare!

… găsim o altă ușă, intrăm…

- Guten Abend, zice creștinu’ de la ghișeu, recepție.

Gutu-vă-n Abăndu’ vostru… Ne cazăm, camere separate, boierește.

Mă duc la toilette…

- Șuuu…

Apa trasă! Wtf… Doar nu o fi vreun vizigot pitit în budă!? Mă uit: în stânga perete, în față cabina intimă, în dreapta dușu’, bine că nu dădusem cu mopu’... Nobody inside! Rezolv problema, deschid ușa, dau să ies…

- Șuuu…

Iar apa trasă! Gizăs… Pun lucrurile în șifonier, dau, darnic, bre! să deschid fereastra…

- Olelei!

Fereastra cade grămadă peste mine! O împing la loc

- Tâmpita de fereastră cade iar!

Wtf… O chem pe colega de boierie, vine moldava, încercăm s-o închidem la loc… Am nădușit tot chinuindu-ne s-o proțăpim, s-o proptim, s-o punem unde era menită. Reușim cumva.

- De unde mama dreacu’ să știi de termopane!?

Pleacă colega la camera ei…

- Manoleee!

Îu! Acum e acum. Sânjele moldav… Yes!

- Am înfundat chiuveta!

Ăăă…

Mă duc… chiuveta plină! Nu se ducea apa din ea. Cum era bancul ăla?

- Nu se stinge lumânarea!

Auzisem eu că occidentalii ăștia au niște sisteme ciudate pe la chiuvete așa că purced la luptă dreaptă. Tropa, trop, tropa, trop, când pe jos, când la galop, execut elegant o bătută, un joc de picioare pe lângă chiuvetă că poate avea ceva mecanism gen pedală în podea… nimic! O îmbrățișez tandru pe pieptoasă, de zici că dansam tango, pipăind-o de zor… ciuciu! Pui mâna discret pe la sifon… hm… yummie… nothing, semmi, rien! Ce mă-sa mare!? Bref, cumva, cumva, am mai nădușit o dată până să înfrângem! Era o tijă mică, ‘tu-i tija mă-sii, după robinet care (de)bloca apa.

Dimineața, mergem la micul dejun. Intrăm într-o sală cu vreo 7 mese la care unii înfulecau de zor pe mutește. Chiar la intrare erau vreo două mese ca la șaormărie, cu de toate: salamuri, șunci, brânză, cașcavaluri, unt, gem, roșii, fructe, ceai, sucuri, cafea, da’ nici un ospătar. Dăm o roată cu privirea prin sala de mese, doar, doar, auzim vreo vorbă în vreo limbă cunoscută să întrebăm ce și cum. Haleau numai muți acolo. Die Bauern, țăranii de la Bi’or…

- Boieri!

… iau elegant câte un senviș, o cafea, parcă erau la cură de slăbire și… plecăm la târg, la expoziția aia.

- Mamaie, o imensitate târgul ăla!

Vreo 10 pavilioane babane, cam cât un teren de fotbal unu. Aveau și trotuare rulante, cum văzusem prin filme! Of course, persze, bien sûr că ne-am dat și noi cu ele, ca ăia micii.

Trecem peste activitatea de acolo, important e că am mai dat peste două românce, niște unguri, estonieni și parcă ceva lituanieni. Româncele ne pun la curent cu masa. Era, binențeles, all inclusive ! Apăi de a doua zi și în următoarele, băgam în noi ca sparții! Să ne țină până seara! Terminam activitatea pe la 5 jumate in the afternoon.

Booon, se termină prima zi…

- Hai prin oraș, le zicem gagicilor ălora două. Pupăm o bere, o înghețată, un senviș…

- Ah, nu!

- Păi di șe, uăi?

Că doar aveam diurnă vreo 50 de parai. 50 de dolari pe zi!

- Nu, zic astea, avem nevoie de bani.

Hm…

- Mâncăm de la pachet!

Bre, mă leși… Ăștea două veniseră cu cașcavalu’, cu pateu’ de ficat, cu desfăcătorul de conserve, cu termo - plonjorul să-și facă un ceai în cameră! Or fi având și pâine!?

- Cum, bre, să nu bei și tu o bere, plb, de la mama ei!?

Și, ca să terminăm cu potolul, am descoperit o autoservire (într-un fel de mall, i-aș zice acu), unde orice produs costa… ein Mark, o marcă! Cartofi prăjiți, ciumperci, brânzeturi, cărnuri, salăți din grădina ursului, tot felul. Chestia simpatică e că puneai marfa într-un fel de castron mititel, de săraci, o felie sau 10, cât încăpea.

Bre, și boierii, grofii din Bihor făceau niște turnulețe… niște pagode supra - etajate… La un franc castronelul, mergea la fix.

Și ca să terminăm cu risipa asta, ne-am dus să ne luăm țigări. De la “automat”.

- 5 mărci orice fel de pachet!

Șezum și plânsem.

Dar povestitorul s-a plimbat un pic și prin oraș. Frumos, pitoresc. Bre, și văz într-o vitrină cu electrice un ondulator de păr.

- Ia uite, uăi, vibrator!

- ‘ai, mă, Manole…