POVESTEA LUI YAKOV
Adevărul despre
punctul G în cazul genitiv
Acţiunea se petrece…
ăhă! demult de tot, neică şi monşer, î.e.n., mai precis… da' o să zic la
sfârşit. Ca amănunt important: aveam
televizor! D'ăla baban, cu
diagonala de… dreacu mai ştie cât era, da' măricel, parcă Tesla îi zicea.
Ofcors, măgăoaia aia cu 5 vocale una dupe alta...
- Ştiaţi că la
genitiv îi zice "măgăoii"?
Deci era cu lămpi, d'alea de
duduíe căldură mai ceva ca o dudúie care… Dar să purcedem la acţiune!
Patroana dăduse
pe la un magazin unde aflase că o să bage… covoare! Nu d'alea de săraci, nene,
ci d'alea adevăratelea, la vreo dooj (20) de kile bucata, ţesute des, greleee…
de rupeai 3 bătătoare când le luai la scărmănat, başca ţeava pe care le atârnai.
- Bună ziua.
- Bună ziua.
- Aterizează
azi ceva?
- Da, da, zice
fata de la raionul de covoare.
- Ȋu, zice
Patroana, în înţelepciunea-i juvenilă.
Dar de ce a
zis dânsa, lăudat fie-I numele, "îu" şi nu "yes"? Nu pentru
că nu ar fi ştiut engleza, nu. Apropo,
nepotu', căpăcelu' cel mic, pre când avea el fo 5-6 ani au dzis:
- Meto, voi
aveaţi la Piatra, când erai tu mică, Cartoon Network?
Şi bunică-sa,
generatia 1937 in blugi, au dzis:
- Carto ce!?
Ok, deci nu
ştia ea englezeşte prea bine, ba chiar neam spre deloc, problema e c-a rămas
bouche bée că nu avea bani la îndemână. Iar pe caiet, pe vremurile alea, nu se
dădeau decât note. Aşa că…
- Tuleo!
Fuga acasă să
ia ceva mangoţi, parai, carduri, Travel chekuri plus ceva argat să care drăcia
persană. Ajunge rapid, noi şezând doar la vreo 5-6 staţii de tramvai de
magazinul cu pricina, un fel de mercerie bengoasă cu ace, brice şi carice,
covoare y compris. Dar, bonus! mai avea de mers şi 1 (egy, one, eins) km de la
tramvai pân la palat, per pedes, apostolorum. Ajunge:
- Hai,
bărbate, că te-a pălit norocul, tu eşti alesu'!
Norocosul la
cărat fiind taică-miu, RIP. Să menţionăm, alt element important al acestei
adevărate Covoriade, că dumnealui, soţul cu pricina al Patroanii, era total
atehnic, talent moştenit şi de mandea, de fi-su, dar cu o uşoară deosebire: pe
când eu, cu modestia-mi caracteristică, mă pot lăuda că am două mâini stângi,
el îmi dădea lecţii:
- Avea 3!
- 'ai? Ce,
cum? zice el, dând dovadă de o precoce uşoară surzenie.
- Move your
ass, bre!
- Ah…
- Scoal', mă,
hai odată să luăm covorul fermecat!
- Eu viu, zice
dumnealui, da' dacă e coadă, plec.
Coadă pe
vremea aia la ceva…
- Cum să
pleci?
- Cu
tramvaiu', pe jos…
- …!?
- E meci de
box la televizor!
He, he, he,
s-a râs maică-mea în sinea-i principiară:
- Doar nu mo
lăsa să car singură ditamai agregatul… Bună poanta, hai că mi-a plăcut.
Mucalit
taică-miu, ba chiar şi ludic.
Şi-au pornit
în aventură. Pe jos, 1 km pân' la tramvai şi apoi cele câteva staţii cu droaşca
pe şine. Nu-s prea multe curbe pe traseul acela, aşa că nu prea troznesc.
Bref, ajung ei
la destinaţie, la mall-ul acela şi acolo, normal… coadă! Cu oameni care
aşteptau nerăbdători să pipăie şi să aleagă covorul mult visat. Şi stau ei, şi
stau, şi stau, taică-miu devenind din ce în ce mai agitat şi odată au dzisu
dânsu:
- Plec! zice
el.
Şi Patroana au
dzis:
- Cum să
pleci!?
- Cu
tramvaiu', pe jos…
- …!?
- Nu ţi-am zis
că e meci de box la televizor!?
Şi, ca orice
om serios, respectabil, se ţine de cuvânt, de uşă, de tejghea si… pleacă! Şi dus
a fost voinicul nostru, în uralele entuziaste ale maică-mii care era cât-pe-ce
să leşine de plăcere, iar dacă ar fi avut si un retevei, un făcăleţ la îndemână
sau baremi un mop...
Buuun… Mai stă
ea p'acolo, mai dă 2-3 autografe, mai se-nvârte printre exponate, mai le
analizează tactil ori amuşinându-le şi… iaca-i vine sorocul:
- Bună ziua.
- Bună ziua.
- Nom, prénom,
profession.
- … contesse
de…
- Parola,
cucoană!
- Notre covor
dans votre cour!
- Da, da. Ce vreai,
uăi?
- Covorul ăla! zice Patroana.
- N-avem!
- Cum n-aveţi?
- Hai c-am
glumit!
Cum o fi urcat
dânsa în tramvai cu cilindrul, cu sulul ăla lung, gros şi greu? se întreabă cititorii,
aşa cum au făcut-o şi cronicarii prin letopiseţele epocii.
- Cum, cum? am
întrebat şi eu, Prâslea, primul pe linia dinastică.
- Habar n-am,
a venit răspunsul Reginei - mamă.
- Te-a ajutat
cineva?
- Să mor dacă
mai ştiu.
Poate or fi
fost prin preajmă, zic şi eu acuma, copii d'ăia de ajută distinse babe să
treacă strada.
Booon… Şi pe
când se îndrepta dumneai cocoşată spre palat (pe jos, da? 1 km!), dar elegant
şi graţios, deşelată de namila de covor, aude "mândra glăsuire a pădurii
de argint". De unde, bre…
- Ia covoru',
na covoru', ia covoru', du covoru…
Ce, cum? Care Yakov?
se gândeşte Patroana.
- Ia covoru',
na covoru, ia covoru', cară covoru'…
Pe lângă ea trecea
(imperfect, da? acţunea a fost în derulare) un camion militar cu vreo 5-6 soldaţi, care
soldaţi au început să zbiere voios incantaţiile de mai sus. Le repet şi colea,
mai jos:
- Ia covoru',
na covoru'…
Nu zici că
afurisitu' de vizitiu a redus viteza atelajului şi călătorii (fără bilet,
desigur) au tot încurajat-o doar vreo 3 - 400 de metri:
- Ia covoru',
na covoru'…
Ofcors,
maică-mea ajunge acasă veselă şi proaspătă ca o floricică acasă unde… ce să
vezi? Taică-miu, ca orice persoană serioasă, responsabilă, se ţinea de cuvânt.
- Se uita la
televizor la box!
Nu singur, mai
era şi alte prezente umbre, un unchi, dar şi o altă ramură, cracă a familiei
regale, mai precis "tuşa", sora maică-mii. Patroana, entuziasmată de
cărat hurdubaia aia, nici nu intră bine şi…
- Harşti!
Pune mâna la
tabloul electric şi dă pe poziţia OFF drăcia cu liţă, cu "siguranţa".
- Aoleo, lumina!
S-a tăiat curentul! taică-miu.
Sora maică-mii
face ochii mari (din motive diferite de bunicuţa din pădure), dar sor-sa i-o
taie scurt:
- Mucles! N-ai
văzut nimica!
Mătuşa cu
pricina, sfioasă precum Şeherezada, tace mâlc. Estimp…
- Aoleo,
meciu' meu! S-a oprit curentu'!
Cum e
menţionat cu ceva paragrafe mai sus, dânsul nu ştia nici liţa s-o schimbe la
buşonul ăla de la tabloul electric. Eu, da, "blushing".
- Aoleo,
aoleo…
Se duce bravul
telespectator pan'electric la un vecin, ăla vine, se prinde rapid care e faza
cu faza şi nulu', îi aruncă o privire discretă Patroanii, se face că meştereşte
ceva, răsuceşte buşonul la locul lui, adicătelea "repară" instalaţia.
- Lumina, a
venit lumina, se bucură taică-miu.
- Mehr Licht,
ja, ja, zice vecinul.
- Mulţumesc,
bogdaproste, zice taică-miu.
- O.K., zice
vecinul.
Meciul ăla nu
s-a terminat prin K.O, pare-se.
Back to the
momentul zero, exact al acţiunii: asta se întâmpla cu vreo 2 ani ânainte de istoricul
dialog dintre pilotul Nelu Braţstraşnic şi cosmodromul Rupea Gară:
- Stejaru', Stejaru'!
- 'ai?
- Stejaru,
recepţie!
- Ce tot suni,
bre? N-ai vorbit cu centralista?
- Am aterizat
pe Lună!
- Ah… Păi zi
aşa, ce plm ne tot abureşti cu pomii ăia.
Comments
Post a Comment