CHIMIRU' ANTI-RABIC


PRIETENI CU PIXELI

Pe Facebook-ul sunt oameni și uameni, care mai de care: genii și demenți, politicoși sau neamuri proaste, subtili și grobieni, calofili sau agramați, haioși sau nazi grammar (dă-o dreacu’ de idee, ești bou, ai scris cu un i în plus), deștepți de te oftici sau proști de bubuie…
- Ptrrru, Batore !
- Ordonați!
- Treci la subiect.

Da, da, la subiecte, că e “ele”.
Anșa…
Domne, unii n-au boton de “follow/ urmărește”, iar alții scriu, ca pe ușa de la Alimentară:
- Închis, primim marfă.
Bre, ăștia, de fapt, te aburesc, au atâția prieteni virtuali, din pixeli, cu miile! inflație mare, vere! că nu mai acceptă “cereri”! Li s-o fi acrit și lor cu atâția mormoloci pe post de “false friends”.
Ei, da’ ce te faci dacă îți place de unul din ăștia, cu “No Schengen for arici și ornitorinci”?
E clar că nu poți scrie:
- Să trăiește familia lu alde matale că ce bine scri hai să n-e pretenim!

Nu copii, nu mere, nu pere, nu bere! Chiar nu ți-ne!
Trebuie să-i zici șieva dăștiept, să-i fluturi o idee, o batistă măcar (ca-n bancul cu Bulă la școală), să-i smulgi un zâmbet, zic. Doar unora, corectez, că alții, deși scriu bine, îs cam nemți, sevesc umorul pe card, la lichidare. La ultimii merge cu un pic de perie, de mop măcar.
Recunosc că și eu, la început, anul trecut cam pe vremea asta, mă repezeam cu cererea de prietenie, trașca - pleașca, treașcătă - pleașcătă, ca bulgarii, ca la liceu:
- Hai să…
- Păi di șie, uăi? Ne mână ceva în luptă?
- Ă… tari mi-i drag di tini!
- Dă și tălică un “like”, un ateu, un bigot, ceva… un “share”...
- Oui, cher ami.
Sau tolănește-te oleacă pe “follow” și om mai vidé.
Te tolănești, mai stai într-o rână, ce să faci!?

Bre, șî nemeresc io, vorbim de toamna trecută, peste doo doamne care scriau tare de tot, și deștept, la obiect, cu doxă, dar și simpatic, cu umor d’ăla fin, cum îi place voinicului.
O jurnalistă și-o medicinistă.
Ultima avea un fel de anunț d’ăla, ca la aprozar, cu “nu mai primim, avem dăstul”. No more macacs…
Wtf… cum să abordăm problema?
Mă uit iar pe niște postări ale domniei sale că poate oi găsi ceva să mă leg, să îi scriu ceva coerent. Nimic, prea bun, prea de la țară.
Trag o ocheadă la poze, la fel… greu să scoti ceva și interesant, și cu cei 7 ani de acasă, și cu puțintel umor.
Mno… mai dau câte un Like, mai îndrăznesc câte un comment mititel, nu poți să te bagi aiurea în sufletul/ wall-ul omului.

Cu colega dumneai de blog, de la sereniti.ro, cu Corina Băcanu , a fost cumva și ușor, deși neașteptat, dar și un pic de thriller, de m-am și speriat!
I-am scris doamnei cu pricina, la o postare, un comentariu gen:
- “Ce-mi place mie la doamna C. B., în afară de ce scrie propriu-zis, e că are teșchereaua plină cu virgule și diacritice.”
Adică, vroiam eu să zic (în nemernicia mea, ca un câine turbat - o să reviu la turbatu’ aiesta, răbdare și tutun), da’ nu direct, mai pe departe, mai ocolind pe la Tecuci sau Ocna Șugatag, că se respectă pe ea, scriind îngrijit, dar și pe mocofanii de-o citesc. Una e să scrii “fata cu tata”, alta e “fătá cu țața”, nu mai zic de “fâța cu țâța”, plț. Și…
- Zbang!
- Ce?
- Cerere de prietenie de la doamna!
- Îu!
- Îu am îngăimat și io.
- Adică îți dătu ea?
- Îhî.
- Mă, tu mai ai frați pe-acasă?
- Decât o soră.
Și, de bucurie, dau fuga-fuga, să caut ceva de pilit, o pilă, o rașpilă, o perie moldavă de sârmă, găsesc și pup discret, un pă’ărel cu ceva alcoooolic, că e bine, uneori.
Cum ar veni… ce-i lipsește chelului? Cererea de prietenie.

- Ziceai ceva cu câinele, cu turbeișăn…
- Ziceam, ziceam, n-aș mai fi zis. Că mai aveam un caz.
M-am gândit, stând la palavre cu sinele mieu:
- Bre, e clar, cu teșchereaua nu mai ține!
- Să bag cu chimiru’?
- Nț, prea banal.
- Cu borseta, cu poșeta?
- Nu, nene, ceva deosebit, ce naiba…
- Portofel, card… ce mă-sa mare!?
- Cald, cald… Rece. Mai caută.

Și căutai. Și răscolii...
Bre, ce simplu era…
Doamna avea, acu un an, taman 3901 de prieteni. Banaaal, mă gândesc eu, 3901 e număr prim, mă leg eu cumva de asta.
Ce să mă leg, nene? De nisip, poate… cum îi zisesem nepoatei, de vreo 7 ani, când am luat-o la mare:
- Dacă nu ești cuminte, te leg de nisip!
Bietu’ copil… După aia, târziu, mi-a povestit cum își imagina ea scena aia de tortură, lanțu', alea alea.
Nu zici că al dreacu’ 3901 nu e prim!  Este… 47x83, produs de doi primi d’ăștia, plă.
Și, mă moșmondesc eu pe internet, rânesc nițeluș cu numerele, scriu 3900, ies tot felul de aiureli dar și… Google helps! văzui luminița, bre!
Ceva cu comuna… Turbați**!
- Pfuaaai… aici e de mine!
Și jart, și harști, și pleoșc, cu îmblăciu’, și bat câmpii de zor până încropesc un message:
- “Stimatā doamnā, aveti 3901 prieteni. Cu unu mai mult decât comuna Turbatzi in 1926. Si cum numārul meu norocos este ≥ 3900... as putea pentru ca sā indrāznesc cu o 'cerere'?”

- Rien à propos de mougedeille? Nimic despre mujdei?

Acuma, după un an, doamna Simona Tivadar are deja, ohooo… 3904 prieteni!
Și nu, nu este din Oradea, este din Cluj.

** https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Comuna_Gruiu,_Ilfov

Comments

Popular posts from this blog

ȚÍKLA

PARLEZ-VOUS ROUMAIN?

DAMIGENE, DAMIGENE