Părerea lui Manole

CE MI-E MÁNDA… Fetiță la vreo 6-7 ani pe scaun, în tramvai. Frumușică foc! Slăbuță, palidă, cu niște degețele subțiri ca paiu’, cu o căciuliță albă, cu moț. Bine, baremi, că n’are d’aia cu urechi rotunde, à la Baloo. - Stai cuminte că te pocnesc! Mda... co pil cuminte și babă frumoasă… N u e singură, of course. E cu bunică-sa, o conopidă, o coțofană, o dulceață de scorpie de vreo 45-50 de ani. Aia mică ‘scrie’ pe geamul aburit. - Ia mâna d’colo! De pe geam, adică. - Are dreptate, bre! Geamurili e periculoase, taie. Plm, nefu…gărita asta n’a fost și ea copil? Și tramvaiul merge… Pitica atomică citește pe geam, e mâzgălit un mic graffiti: - Sî, Lâ, A… - Te bat! Cum să citești!? Dacă scria: - ‘FE, U, TE”? Ă? Și-n post… Și tramvaiul merge, și merge… - Stai frumos pe scaun! Stătea cu picioarele întinse, Uo, mă! rezemate pe o bară. - Lasă picioarele jos! Le lasă. Ce frumos atârnă! Tâgâdâm, tâgâdâm, cu tramvaiul… Aia mică cântă, lălăie ceva.

Puneam arpagic. - Ce aia aia arpagic? a întrebat o ardeleancă, în vizită la noi, acum câțiva ani. - Ceapa asta mică, cât aluna, cât nuca, a răspuns maică-mea. Din care o să iasă aia verde sau aia babană, nota mea. - Aaa... zice fata. - Da' voi cum îi ziceți? întreabă mama voinicului nostru. - Ăăă... cepuță! OK. Și voinicu' făcea șanțuri, șănțulețe, cu săpăliga, cu hârlețu' sau sapa din dotare. Apoi punea vegetala și o acoperea cu pământul cel roditor. - Sā-l sparg, cā e deja tare ca piatra. Și, pe când nădușeam și înjuram duios soarta țăranilor, de ajunsesem rapid la concluzia că e mult mai bine să fii boier, aud: - Bre, tataie! ... Mā, îmi zic, pe la piațā, mai m-a agățat, la tarabă, câte-o precupeață cu vorba asta gingașă, îmbiindu-mă la ceva leuștean, albitură sau goji. Da' ego, hic et nunc, itt éș moșt, aici și acum, nici nu cumpăr, nici nu vând. Le implementez, le vâr în șanț veganele astea. Iar copchiii de pe stradă îmi zic nene, nenea. Era și o căldură... Mi

DECÆBAL CĂTRÆ BOBOR REZUMAT Măritul rege, călare pe metereze și pe-un elan liric, a intrat în vorbă cu flamandul Yves van Thur Binka: - De unde vii, mojice? - Vin tocmai de la Plevna, pll de bulgari. - Dar aste decorații… ceasuri, uăi!? se minună neînfricatul rege. - Davái! Stai că nu e belgian, bosomeg. - Mai îngheață, bre, Obi și Eniseiu’? - Decât Baikalu’. Carámba! își aminti regele cu drag o veche doină de cătănie… “Ay, ay, ay, Байкал, Baikal,   Zici că-i mânz? Eu zic: Ba-i cal!” …ștergându-și pe furiș o lacrimă ce-atârna ca proasta în… p’acolo. - Ce vânt, ce fenomen meteo, ziceai că te abate pe la noi? Ce crivăț, plc, că de la voi vine, ‘tu-vă muma-n cur de ruși! Bașca ploaia, vorba cântecului, fredonă încetișor temutul domnitor. Nervos numai la acest gând, strigă după medelnicer, mă rog, după un înalt oficial. - Proconsulæ! - Ăștea e la romani, Măria Ta, îi sări în ajutor un și mai înalt dregător. - Igaz/ ígoz, pe bune? - Cam ca taraboste

DECÆBAL CĂTRÆ BOBOR REZUMAT: Marele voievod, scrutând țara de pe metereze, de la Sarmisegetuza, este pălit subit de un iz îmbietor. - Kürtőș, au strigat la unison Străjer 1 și Străjer 2. Străjer 3, care era răcit, că-l trăsese curentul de la creneluri, n'a mirosit ce se întâmplă așa că, a tăcut. - Bă, păcătoșilor, sunteți în post! E de dulce! i-a dojenit aspru marele preot. Sau te pomenești, își zise neîndurătorul rege Decsebál, că o fi gulyáș… - Da’ cum plm să faci gulyáș fără cartofi? se întrebă, retoric desigur, Rex Dacorum, Cvorum, Forum, Linoleum, Mânzum, Podium, Zvonum etcætera, că avea împărăție mare, hă-ăt… cât vedeai cu ochii, bașca steag cu numai 27 de căpățâni de lup, că taman ce avusese loc un Brexit: plecaseră vorbitorii cu ‘bræ’, burebiștii, plb. - E săraci, prea mărite rege, îi ghici gândul marele preot. - Și ce? - Face cu napi. - Yummie… Jó napot! Hm… Napi…, trebuie mulți, cu ocaua… - Yes! Napoca! Ar fi o idee să sfințim un cătun așa, î

DECÆBAL CĂTRÆ BOBOR Acțiunea se petrece în era noastră, într-o marți pe seară mai precis, ca să contextualizăm. Lady Do, asta..., Baba Dochia, conform tradiției strămoșești (sau străbăbești?), ofcors, lega de ulucile de corcoduș sau sequoia, șfara cu motocei, de crăpau barza, mânzul și viezurele jucându-se cu dânșii. Dacii și amicii lor costoboci se întâlneau, tot conform datinii, în fiecare vineri seara la vecernie cu geții, cinstindu-se cu tradiționala pálinka, asta… Πeψi, Piepsi, uăi! și, toastând cu bărdacele tăria de pufoaică, că tăiase Burebista viile, se salutau cu vorbe misterioase: - Avæ, Cezar! - Szervusz, Pișto! Mișto, nu? Burebiștii vorbeau cu bræ, costobocii, plc, cu cræ, dacii cu dræ, geții cu græ… - De aici vine strămoșescul ‘bre’! Agatârșii, pla, care erau cam în dezacord cu ăștia, ziceau ca începătorii: - Aræ. Fiind și mai cuvioși, erau ocupați mai mereu cu parangheliile cu moaștele lui alde Zamolxe, iar pe dânșii nu-i prea băga nimeni în seamă, d

*Adică, în traducere liberă din kürtőșeză în mujdeieză: Uo, mă, unguri răi! A fost frumos duminică la Târgul OZOSEP (Az a szép/ aşa de frumos) de la grădina librăriei Cărtureşti, lângă fostul cinema Patria, pe la Piața Romană. Produse de tot felul, nişte bunătăţi de stătea mâţa-n coadă. Una, alta, am degustat şi ceva ulei unguresc tradiţional. - Hai, zic eu, să văd care a băut mai mult ca mine, ca ocne şi saline. Şi-i trec la alcohol-test, îi pun să zică "6 saşi în 6 saci". Domnul Dobrogea a fost categoric: - Pe la noi nu's saşi, da' pot pentru a adapta! O zice, te pomeneşti, clasicul "6 gígea la Agígea!" - 6 tătari pe 6 măgari! Mai zi ceva… Cu Duia, treaba a fost simplă. Voilà ce mi-a scris; - 66→6Ʊ. Domnul Fieger… eh, da, a trebuit să-l scot din emisie, da' mi-a răspuns: - 6 live-uri în 6 McDrive-uri! Merge, nu? - Marlène? - 6 geţi în 6 genţi! N-ai cu cine, maică, n-ai cu cine… - Irma? - Lasă-mă, domne, cu saşii tăi! Ȋntreabă-i pe Li

DE 8 MARTIE, DA Sau măcar județeană, dacă internațională nu se poate, zic și eu. Dacă partenerele noastre de galaxie au o zi a lor, noi de ce să nu avem noaptea noastră? E de noaptea minții lipsa aiasta, zic. 29 februarie ar fi data ideală: mai răruț, că-i mai drăguț. Și cum orice mascul alfa-betizat ar trebui, cică, să fie oleacă mai frumos ca dreacu’... Ce ziceam? Ăștia de la ONU s-au tâmpit de tot! Dacă avem, țineți-vă bine de uluci ! și o ‘Yoga day’, ziua Albinei, a Limbii Chineze, bre! a Tonului... !? Pe când a Herpesului? De ce nu și a… Ornitorincului? Sau Ariciului? Sau pentru simpatica Drosophila Melanogaster? Neapărat să semnați petiția mea cu “Ziua Internațională a Mersului cu Fața”. http://www.petițiionline/ro/sections/international-days/ziuamersuluicufața/ Beac tu ecșăn. Cum o fi să fii femeie!? - Să te fluiere încetișor pe stradă? Bine, eu cam înțeleg că am pățit-o, e cam ca la telefon: “Alo, domnu’! Surdule! Ți-a picat basca!” - Să caște ochii la picioarele

HIDRA? NȚ! Era, așa… într-o marți, tocmai ce văzusem un documentar cu ornitorinci și pe drum, spre locul de joacă, m-am împiedicat prima dată de-un hidrant. Soarele era de vreo 3 suliți pe cerul senin, iar eu, cu gândul la lighioanele alea ciudate, când… - Zbang! Cât p’aci să cad! Mai bine aș fi căzut decât să-mi bel…, asta, julesc genunchiul în halul ăla. Lu’ mămuca i-am zis că m-a faultat un țăran la fotbal. Altfel, riscam să port la gât, în loc de cheie, un detector de metale.   “Cine-a pus hidrantu-n drum,    Ăla n-a fost om nebun!” ‘ți-ai dreacu’cu fierătaniile voastre puse de-a-mp…, asta…, aiurea! - Marcați-le, bă ! Colorați-le! Își rupe lumea gâtu’ pe stradă… Ani de zile, că eram mai mic la întâmplarea asta, cum vedeam un hidrant, cum îmi făceam cruce cu limba-n cerul gurii. - Ptiu, ptiu, ptiu ! Dă, Doamne, să nu mă-mpiedic iar de tinichea! Ajută, nu am mai pățit-o. Dar, cum se zice că ura este tot o formă de dragoste (o fi, în modúl poate), cu timpul, frica de hid