Părerea lui Manole

DE LA PA’Ș’OPT Mergeam spre Gaudeamus sâmbătă, pe 25 noiembrie, a.D. 2017. Elegant și dichisit, nu cu geaca albastră de tractorist Fubu, de miting.  Cam dârdâiam în sinea mea, dar arta cere sacrificii, bre! Și, cum ședeam în stație la ‘41, în Ghencea, apare o coloană cu mașinării militare: camioane cu rachete, TAB-uri, tancuri, poliția militară, d’alea cu potolul, de manutanță, tot tacâmul. Încep să număr: 1, 2, 3…, 10…, 20…, 30…, 45, 46… renunț. Nu se mai terminau. Să vezi că nu mai pleacă tramvaiul și ratez autograful. A plecat, madă facă de troleibuz pe șine. Shiiit... M-arunc într-un taxi… - Ptrrru, Batore ! ‘ți-ai dreacu cu taxiurile voaste! Pe caiet nu ați merge… Nici la cărți, bre? Aștept următorul tramvai și mă sui; era tărăboanță d’aia cu semi-etaj, cu perechi de 2 scaune față-n față. Când mă tolăneam mai bine, ca boierul, în jilț, aud o voce subțirică: - 24 și cu 24 fac 48. Și cu… Bre, care mai numeri la tancurile și camioanele alea... Lângă noi,

CIFRA ROȘIE Examen scris la mate, la ASE, vara, în anul întâi. Profu: - Cine trage biletul? Ăla eu, ăla eu… Bre, și se trezește un deștept: - Trage tu, Manole! Concluzia, probabil… - Păi di șie, uăi, moa!? Mă cam codeam, plc. - Hai, hai, du-te, zic și ăștialanții din grupă. Biiatu’ era cam ludicus mucalitum, cred că d-aia m-au nominalizat. Oi mai fi tras și la alt examen!? O fi fost cu noroc înseamnă, zic acuma, dar nu mai țiu minte. Și… me duk. Lipa - lipa, târșa - târșa, cobor elegant și grațios scările sălii, un amfiteatru din Cibernetică, că mă așezasem mai la cucurigu. Ăștia, colegii, hi, hi, hi, și ho, ho, ho… - Bagă mare, meștere… Bag, bag… da’ stai să vezi. În ce!? Că ăla, profu, zice: - Unde punem biletele cu subiectele? - Ă? - Lozurile, bre. Ah… - Păi din ce tragi? - D’obicei din butoi. - Uăi! - Cu furtunu’. - Aci, bre. - A… - Păi vezi!? - Dintr-o pungă? - Nooo… - Altă pungă? - Nț, zice el. Avea chef de glum

Y BACHGEN GYDA'R BRAWF AUR PENNOD* PEDWAR = Y BEDWAREDD BENOD* - Gizăs… io bag chiar brav… aur!? - Aur, aur, gold, arany, yes, yes. Cross my heart! Cross pe mă-ta… - Adică pe limba asta tot aur îi zice!? - Îhî. Băi, să-mi bag… ptiu, ptiu, ptiu… rușinică… Ăștia schimbă și consoanele*, bre, bobor brieten! Neică, și cum ședea fata împăratului în așteptarea finalizării proiectului matrimonial, într-o bună seară… - Bună seara, stimați cititori. ... se trezi că sub balcon apare, nici mai mult, nici mai puțin, decât un menestrel. Care doinea ceva pe limba lui, o baladă de dor și jale, probabil: “O Gaerdydd tan afon Tafwys,  Roedd pawb o'r Cymry wedi cryio i mi” Wtf… Balada afonului? - Ce ziseși, bre, acoloșa? - Very simple: “De la Cardiff la Tamisa,   Tot galezu’ plânsu-mi-sa!” Pfuaaai… - Pfuai, nepfuai… Al dreacu’ galez, îi citise gândurile. - Ia, zi… - What? - “Radu nu putea să zică,    Râu, rățușcă, rămurică!” - Ni al

DER PITIK MIT DEM GOLDEN KEUH DAS DRITTE KAPITEL Cioc, cioc, tschöck, csök. ” Un orologiu sună noaptea jumătate. În castel în poartă oare cine bate?” - Care ești, bre? - Sunt eu, Fane, mămucă! - Mă, Ștefane… - Da. - Ești mare de acuma. - Aserțiunea dvs este comprehensibilă. - Iar ai venit? - Apăi… - Nu știi că stimata mă-ta nu șade aici? - Ba da. - Și ce vreai? - Îmi caut paloșu’. - Acilea îl pierduși? - Nu. - Păi și? - Aici e mai lumină. Csf, ncsf. Spre ziuă se aude iar: Knock, knock, knocking on the goddamned door… Fir-ai al dreacu, Fanæ, cu vocativu’ tău, zice prințesa în sinea ei. - Fănele, ești beat? - Good morning. Îu! Ăsta nu e Fanae, îi trecu fetei rapid prin gând. O fi alesu’, te pomenești. Scoate cu greu capu’ printre metereze, că avea coroniță, fată de-mpărat, deh: - Parola! - Three goatlings… - Așa… Ce-i cu iezii ăștia 3? - Three goatlings… - De ce tot repeți? - I couldn’t find “cucuieți”. - Treci