CALUL TROIAN

POVESTE DE DECEMBRIE


- Mă, n-auzi!
Visam că strigă cineva.
- Bă, surdule!
‘tuți surdu mă-tii, înjuram eu duios în visul ăla. Răspunde-i odată!
Și dau să mă priponesc mai bine, să mă fac comod, zic.

- Mă, ce faci? Ești bine?
Răspunde-i, bre, omului, că-mi strică somnul.
Și, nu zici, că parcă mă zgâlțâie încetișor cineva.
Wtf… visez sau ce!?
- Manolică!

Bre, ăla vorbea cu cineva în visul meu!
Mă gândesc: să mă scol… să continui somnul de frumusețe și să mai trag cu urechea…
- Manole, mă…
Cu cine mă-sa mare o vorbi?
Hai să mă uit, zic. Și dășchiz ochii.
Bre, și ce văd?
Unu, un necunoscut, călare pe mandea.
- Ghiii, Batore…

- Îu, zic.
Bine, nu era chiar ecvestru pe Ducipal, că n-aveam șaua, dar se uita cumva de sus la biiatu’. Cine mă-sa mare o fi și ce vrea?
- Mă, Manolică…

Cu cine dreacu o vorbi?
Da’ cine o mai fi și Manole ăsta, plM.
Mă uit mai bine… Eram întins comod ca pleașca pe jos. Pe zăpadă!
Neică, și ăla zice:
- Pfuaaai, ce m-ai speriat.
- Wrong number, desigur, zic eu în sinea mea.
Nu pricepeam neam ce se petrece, cine e ăla și Manolele de care era vorba în propoziție, unde sunt, ce căutam pe jos...
Mă ridic cumva in c#r, ajutat și de băiatul ăla, și incerc să mă dumiresc.

- Ești bine?
- Da’ tu cine ești?
- Sunt eu, Ștefan.
Și eu sunt mumă-sa...
- Ștefan…
- Da, mă, eu.
- Al cui ziseși că ești?
Bine, n-am zis asta, că nu părea a fi din Gabon.
Bre, omu’ părea să mă cunoască. Eu… habar n-aveam cine mă-sa mare e. Bine, dreacu, că pe vremea aia nu era cu carduri și mobile că rămâneam fără.
Și Manole ăsta, cine plm o fi!? mă tot întrebam eu, ca ăia de la teza de germană, din “Cișmigiu et comp”, de Grigore Băjenaru.
Profu’ dicta textul și mai zicea “coma”.
- Cine o fi, mă, Băjenare, Coman ăsta?
Komma, adică virgulă.

Așa și eu: cine o fi Manole ăsta ? că pe mine mă cheamă…
Je m’appèle… Ă…
My name is… Wtf!?
Nici un nume nu îmi venea în minte.
Îmi venea să mă uit în buletin.
- Și… unde suntem noi aici?
- La Iași.
La Íași!?
Ce căutam eu cu… ăsta de își zice lui… Ștefan!? și mie… Manole!? la… Iași!?
Vorba bancului:
- Uăi, tu vreai să-mi furi calul.
Calul troian, ofcors, că era iarnă de săraci, cu zăpadă.

OK, hai să zicem ca el, să nu contrazicem cetățeanu’, că el e Fane, móa Meșteru ăla și că am fi la Iași.
Păi eu sunt din…
De unde dreacu sunt eu, bre?
Beznă totală în căpșoru-mi.
Las că aflu eu.

- Și de ce stăm noi în c#r pe zăpadă, mai ales eu?
- Ai căzut, bolovane.

Eram studinte în ultimul an.
Biiatu, studios nevoie mare, chiulea într-o veselie, întru gloria învățământului superior economic românesc, bașca că dădea cu sapa la o revistă studențească cu nume imposibil, ceva cu “comunist” în coadă. Unele reviste d’astea aveau nume de amărășteni: Dialog & Opinia Studențească la Iași, Napoca Universitară (viitorul NU din anii ‘90) la Kolozsvár, Ing la Politehnică, TSE la ASE (Tribuna studentului economist), numa’ noi și alți câțiva norocoși, cu comuiștii în frunte, în titlu.
Altfel, revista era chiar interesantă.

Ce câmpi băteam eu pe acolo?
Bre, ăștia de la revistuța aia, în vară, au scos un supliment de vacanță, era o modă pe atunci, cu “magazinele estivale”.
Ce cuprindea(u)? Ceva umor, original sau cu copy - paste, rețete, rebus, caricaturi, fotbal, rubrici gen caleidoscop etc. Ușurele, de citit pe plajă, în tren sau la o coadă.
Și se nimerise că aveau nevoie de rebus, de careuri de cuvinte încrucișate. Și cum biiatu’ cocheta cu așa ceva… iată-mă!
Ulterior, am fost ăla cu pagina de… fotbal! Și chiar am scris niște chestii ludico pe acolo.
Altfel… cam nici o legătură cu presa - presă, doar elan tineresc, lejer iresponsabil.

Back to action.
Prin decembrie, se face la Iași o întâlnire cu ăștia de la revistele astea studențești, cam 4-5 inși de la fiecare. Mai fusesem la Íeși, prin mai - iunie, dar aia e altă story.
So…
- Cine merge la Iași? întreabă șefu’ nostru. 
- Ăla eu, ăla eu.
Nimeni! Era și frig, și departe, riscai să degeri pe tren până acolo.
Pân’ la urmă, s-au găsit 2, mai poeți, mari iubitori de Nichita Stănescu.
- Viu și io, zic.
Me & my big mouth, bașca pățaniile la drum lung.
Vreo 3 zile acolo ne-am bețivit respectabil, eu având deja cunoștință de berea la pungă, am făcut schimb de experiență…
Experiență… d’abia învățasem să bat la mașina de scris. Cu toate deștele știa Tefu, bașca, ca Stevie Wonder, fără să mă uit la foaie.
Învățasem singur, după o carte.
Asdf, jklș…
Astea erau “comenzile” de bază.

Și într-o seară, pentru că ningea frumos, plec la plimbare cu un tip de la noi, Stefan. Urcăm pe Copou, cred că am fost și la ceva grădină botanică, și, la întoarcere, hai să ne coborâm ca boierii. Pe gheață!
Și ne dăm, și ne dăm, și…
- Zbang!
Mándea încearcă gheața cu tâmpla.

Cumva, după vreo 2-3 ore am început să-mi amintesc câte puțin: cine și unde sunt și ce caut acolo.
Pe deplin, a doua zi. 

Comments

Popular posts from this blog

ȚÍKLA

PARLEZ-VOUS ROUMAIN?

DAMIGENE, DAMIGENE