MISTER SOFT
ZONA CREPUSCULARĂ
Mno, prin ‘92, veniră capitaliștii unde lucram noi.
Americani, cică. De unde, frate… Erau d’ăia de la Ierușalaim, cu olandeza aia duioasă, de joagăr…
Altfel… Jos pălăria, jos kippa-ua! Am învățat o grămadă de chestii de la ei. Zgârciți, dar corecți!
Cu ei, a venit și un evreu american, de fel din România. Habar n-avea ebraică, chiar râdea de ăștia - în schimb vorbea și… ungurește! Să mai zic și că avea ceva neamuri la… Miercurea Ciuc? Nu mai zic.
Bre, și ăsta era cumva șeful meu, era pe partea financiară, cu parálele, mándea fiind la salarizare.
Noi p’atuncea eram cu cearșafurile alea de “ștate” de salarii, cu vreo 30 de rânduri, pentru angajați, și vreo 30-40 de coloane: salariu, % sporuri, acord, bani concediu odihnă & medical, total, impozit, CAS etc, rate, alocație… o nebunie.
Bre, și vine taica Ițik cu compiuteru’, cu un program de calcul tabelar numit Lotus, strămoșul, mă-sa mare lu’ alde Excel.
Lotus123, 123.exe, cam așa cumva intram în program.
Pâlpâia o chestie, “_”, cursorul îi zicea, și mașinăria începea să mestece…
/FR… “slash”, file, retrieve… astea erau comenzile de căutat fișierul cu pricina.
Toate comenzile erau cu mister Sleș ăsta: și Insert, și Range, și Format, și Copy, și Save etc.
Ja-le!
Noi știam cu abacu’, cu număratu’ pe dește, cu ața roșie legată la mijlociu să nu uiți ceva…
Aveam, ofcors, și noi calculatoare, oho… d’alea manuale, cât un pachet de țigări, cu ălea 4 operații, ba chiar și cu radical, cu memorie cu plus sau minus, ehe… electrice, cu baterii sau solare, ca biiatu’, ori tot felul de râșnițe, electrice sau manuale, de pe vremea lu’ Sinan pașa sau Hrușciov…
Parc-am mai zis: bre, nici trăiștili de rafie nu apăruseră! Tot cu Jelibonu’, cu sucu’ la Tek, cu țigările Assos… vai mama noastră…
Back to computer.
Lotus, lotus, da’ habar n’aveam ce și cum. Nici să dășchid agregatu’ nu știam. Vorbim de anii ăia mizerabili, 90, 91, 92…
Și taica Șloim era și cam fudul, deh… american, pla… îmi arăta din vârful buzelor…
Ce să zic… dacă scriam 14 în loc de 24, nu știam cum să corectez! Trebuia să-l întreb pe Davidovici. Plus că trebuia “salvat”, erau pene de curent… se alegea prafu’ de munca ta dacă uitai să salvezi din 5 în 5 minute.
Mai făceam back-up pe floppy-diskuri… apoi pe dischetele alea pătrate de câțiva Mb…
Mai era un program de scris texte, Word parcă, greoooi… Plus unu, Norton, care-ți arăta în 2 ferestre directoarele cu fișierele.
Antivirus? Mouse? CD? DVD? Stick? Wtf…
Booon. Și taica Ștrul mă umplea de draci: nu-mi arăta nimic, maică, ba mai și făcea mișto! Eram un pachet de nervi.
Era atât de enervant omu’ ăla, și mai era și o matahală, încât nu mă gândeam decât cum să-i fu…r una.
M-a(m) chinuit vreo 2 luni ca dreacu’.
Ce ne facem, taică!? Am cam belitără…
Mno, și încep să întreb în stânga și dreapta, înainte și înapoi, sus și jos, doar - doar o fi auzit careva de drăcia de program.
- Parc-am văzut ceva despre calculatoare la Piața Unirii, zice cineva, lăudat fie numele lui.
“Și pupăza, zbâââr, pe o dugheană… ”
Ce dugheană… că prin centru începuseră să apară măsuțele cu bunătăți: Kent roșu, Bonibon, ciunga, blugi, alba - neagra etc dar și cărți de tot felul, mai bune sau mai proaste, ca și azi, dar și indiene, cu pompa Kama, cu Sutra, și…
Ce văd? Ce văd… o cărticică, o broșură A5, ceva gen “ABC în Lotus”.
O fi lotus ca la Yoga, ca în deltă, sau…?
O răsfoiesc…
Pfuaaai… exact ce îmi trebuia, mămucă! Cum să corectezi, să cópii dintr-o căsuță în alta, să pitești sau blochezi coloane, șmecherii cu formulele… la fix!
Dau banu’, o iau imediat și pun-te pe studiu.
Bre, ăsta s-a ginit imediat că am început să mă prind, că nu-l mai întrebam din 5 în 5 minute ce - și - cum.
- Ei, Manole, ești tare…
Hollsteine… strânge-te-aș de beregată…
- Gata, acuma, nu mai ai nevoie de mine.
Chiar că nu mai aveam.
Azi așa, mâine așa, mă trezesc că-mi apare o zgaibă aiurea, un fel de herpes întins de la ceafă, peste umăr, până pe piept.
- Ce mă-sa mare o fi? zic.
- Ar fi mers cu plm…
- Nu știam, bre, noi de așa ceva atuncea.
Merg la vraci.
- De la omizi, din parc.
I-auzi… ca săracii, vere. Măcar să fi fost de la ornitorinci sau pangolini.
Merg și la doftoroaie.
- Zona Zoster!
Așa da, maître, chapeau bas! e mai nobil.
- Pe fond nervos.
Miștooo…
Tuzgura mă-tii, Bergănbire…
A doua zi la servici, ăsta iar cu miștoul lui de c#cat.
- Da, ai învățat, acuma știi…
Bre, mie îmi place teribil ironia, umorul fin, dublu rafinat, autoironia y compris, dar miștoul, bășcălia, luatul peste picior…
- ¡Que viva la muerte de la pasión!
Astea ieftine, à la Vacanța Mare, mă ‘nervează groaznic.
Și mocofanu’ ăsta făcea mișto.
Bre, când am țipat o dată la el…
- Manolică…
Eram Manolică acuma.
- Uite, colea, m-ai umplut de bube.
Zguramătii, și “va, fă, în culo”,
- Vafă-n…, bre?
… și bosomegi, și “mádă fácă”…
Biiatu’, fin, bre, nu a vorbit urât.
Dar dacă ar fi zis ceva, zău dacă nu l-aș fi pocnit, așa de nervos eram.
- După ce că nu mi-ai arătat nimica, vezi că am învățat singur…
Mă-ta-n c#r…
L-au belit ăia peste vreo două săptămâni.
A plecat ca bou’.
https://m.youtube.com/watch?v=tAdHxnXluUI
Comments
Post a Comment