Ădevărul despre punctul D. 2, kettő, two
DECÆBAL CĂTRÆ BOBOR
REZUMAT:
REZUMAT:
Marele voievod, scrutând țara de pe metereze, de la Sarmisegetuza, este pălit subit de un iz îmbietor.
- Kürtőș, au strigat la unison Străjer 1 și Străjer 2.
Străjer 3, care era răcit, că-l trăsese curentul de la creneluri, n'a mirosit ce se întâmplă așa că, a tăcut.
- Bă, păcătoșilor, sunteți în post! E de dulce! i-a dojenit aspru marele preot.
Sau te pomenești, își zise neîndurătorul rege Decsebál, că o fi gulyáș…
- Da’ cum plm să faci gulyáș fără cartofi? se întrebă, retoric desigur, Rex Dacorum, Cvorum, Forum, Linoleum, Mânzum, Podium, Zvonum etcætera, că avea împărăție mare, hă-ăt… cât vedeai cu ochii, bașca steag cu numai 27 de căpățâni de lup, că taman ce avusese loc un Brexit: plecaseră vorbitorii cu ‘bræ’, burebiștii, plb.
- E săraci, prea mărite rege, îi ghici gândul marele preot.
- Și ce?
- Face cu napi.
- Yummie… Jó napot!
Hm… Napi…, trebuie mulți, cu ocaua…
- Yes! Napoca!
Ar fi o idee să sfințim un cătun așa, își zise neînduplecatul. Tre’ doar să arvunesc un sobor la botezul locației, cugetă viteazul prinț.
- Câte puncte cardinale ziceam că sunt? își reluă dialogul interior vestitul monarh.
Și se apucă să numere:
- Egy, kettő, három/ 1, 2, 3…
Ptiu, ptiu, ptiu, ce tâmpi…, asta… mocofan regal pot pentru a fi. Ce treabă am eu cu limba asta, cu Hódmezővásárhely, Cristuru Secuiesc și Gönyű…
- Adin, dva, tri…
Shiiit… Drenkova, plD, cotele apelor marelui Danubiu… Doar n-or face vreo poznă, vreo trăznaie, tăntălaii de romani, că tare îs ghiduși.
- Mamă, ce țeapă le-am mai tras la Tapæ!
Simt cum mă pălește lirica modernistă! Da, da, se minună neînfricatul. Ar fi culmea să apară vreun curent numit… Dadaism! Voilà!
Lapte fără apă au,
Fără, e pustiu.
Zaruri violăm,
Of, biet popor. Ne-a ajuns la os!
De apă… tonă
A, ce… tonă? La baril? La hectolitru?
Blestem chior
De-un lan în Győr
Wtf… Gönyű, Győr…
Mno… toamna.
Cam sibilinic, da, da’ merge, își zise dârzul. Tzara… ecce poeta, pelemeum¹!
- Asterixæ!
- Oúioum!
Așa ziceau galii la “ighen”.
- Poți traduce pe limba lu’ matale?
- Úium. Încærcum. Voilàoum!
“Lait sans l’eau l’ont
Dés violons
De l’eau tonne.
Bré, c’est mon chœur
D’une langue heure
Mon automne.”
Of, of, of, ce-a ajuns prin cronicile post medievale..
“Les sanglots longs
Des violons
De l'automne
Blessent mon cœur
D'une langueur
Monotone.
Des violons
De l'automne
Blessent mon cœur
D'une langueur
Monotone.
Back to action.
- Mai mă uit mult? se întrebă, așijderea retoric, dibaciul principe.
A și… jder… ea!? A și Jderea!? își întrerupse cugetarea mult înțeleptul, bântuit de ideea de a scrie Etymologicum Magiunum Daciæ. Wtf… o lămurim mai târziu, pe la câșlegi.
- Revenons à nos moutons, muto, vorbi în gând cu Lady Do, Dochia pre numele de fată, năprasnicul cârmaci.
Așa… la miazănoapte… să mai mă slăbească cu miazănoaptea lor! Oricum, or să-i zică nord urmașii mei! Stai, stai, că mă duce-un gând spre… locuințele lacustræ, uăi?
“Urmașilor mei (de ce bălești?)
Las vouă moștenire
Creșterea limbii…”
Bre, mă leși… creșterea limbii!? Hai, a rapiței, a… mușețelui, baremi! Mai dă-o-n mă-sa mare nostrum, astea non est versum! Ne râde și tracii și ilirii!
- Prea Mărite, interveni timid un tarabostes, și cu sudu’ cum rămâne?
- Ce "și cu", mă? Tu n-ai auzit de plus? Ce sud? răspunse nervos vodă, suduind în gând:
- Mai dă-i în piază de geți cu miazăziua lor!
Ar fi vrut să zică iar cu ‘mă-sa mare nostrum’, că era o găselniță bunicică, da’ d’abia o spusese mai adineaori.
Da’ stai, că mai avem. Se aude ceva zgomot, glas la nobila, mândra și ospitaliera poartă. Curtenitor, ca orice dac ce se respectă, Străjer 1 zise blând:
- Care plm ești, bă?
Ciuciu, nici un sunet. Străjer 2 interveni galant, străjerește, pentru a remedia " le petit malentendu"/ mica neînțelegere.
- Zi, mă, tuzguramătii!
- U menía zavút… se auzi slab de jos.
- Să te f#t, răspunse vesel Străjer 3 și, de la hohotele de râs, cât p’aci să-i pice peste metereze și halebarda din dotare, nu doar coiful.
- Lăsați-mă pe mine, băieți, că sunteți ca copiii mei, interveni discret în discuție vestitul principe.
- Păi di șe, uăi?
- Am io un feeling.
- OK, boss.
Boss, nem boss, vremea… trece.
- Io le am pe astea cu ya niznaiu, óci ciornîi, cu Kalínka mayá, cu ghidralaghistițe bilițin…
- Bine, bine…
- Am avut o sclavă slavă, zău.
- Mno, așé…
- Qu’est-ce que vous désirez, cher monsieur? chestionă înțeleptul domnitor.
Ciocu’ mic, no fucking word.
- Șe vreai, uăi?
Nici pâs nu se aude de jos.
- Mă, n’auzi! Surdule!
- Da.
E d’al nostru, se minună dârzul voievod. Ce-o fi oare? Roxolan, carp, sau, Doamne ferește, sarmat?
- Care ești, bre?
- Yves van Thur Binka.
Îu… valon sau flamand, se miră foarte, în sinea lui, Decebal.
- Бpeф, bref, comme on dit chez nous: Ivan, tavarișci komandant.
‘te-n zbang cu tavarișcii tăi…
- De unde vii, mojice?
- Vin tocmai de la Plevna, pll de bulgari.
I’auzi... vin! Rozé sau sec? se gândi neînfricatul.
- De la Vladivostok, de unde plV să viu.
¹ Prima atestare a folosirii sintagmei ‘plm’.
Væ urmaum.
Comments
Post a Comment