AȘCĂȘÍ TANDÁ!

CE MI-E MÁNDA…


Fetiță la vreo 6-7 ani pe scaun, în tramvai. Frumușică foc! Slăbuță, palidă, cu niște degețele subțiri ca paiu’, cu o căciuliță albă, cu moț. Bine, baremi, că n’are d’aia cu urechi rotunde, à la Baloo.
- Stai cuminte că te pocnesc!
Mda... copil cuminte și babă frumoasă… Nu e singură, of course. E cu bunică-sa, o conopidă, o coțofană, o dulceață de scorpie de vreo 45-50 de ani.
Aia mică ‘scrie’ pe geamul aburit.
- Ia mâna d’colo!
De pe geam, adică.
- Are dreptate, bre!
Geamurili e periculoase, taie.
Plm, nefu…gărita asta n’a fost și ea copil?
Și tramvaiul merge…

Pitica atomică citește pe geam, e mâzgălit un mic graffiti:
- Sî, Lâ, A…
- Te bat!
Cum să citești!? Dacă scria:
- ‘FE, U, TE”? Ă?
Și-n post…
Și tramvaiul merge, și merge…

- Stai frumos pe scaun!
Stătea cu picioarele întinse, Uo, mă! rezemate pe o bară.
- Lasă picioarele jos!
Le lasă. Ce frumos atârnă!
Tâgâdâm, tâgâdâm, cu tramvaiul…
Aia mică cântă, lălăie ceva.
- Îți dau una…!

Avea tanti aia ceva din zâmbetul oenologic, bahic al Noricăi, din tandrețea sinistră, umedă a Rodicăi S., din umorul flămând al muistei grevei, din poezia discretă, țanțoșă care este ea grapineză curată, ca a gardiencelor de la lagărele de femei.
Bre, plm, unii s-au născut, nu cu căiță de strigoi, ci cu talonul de pensie în mână, direct moși și babe.

Exact o stație a durat pățania asta.

CE MI-E TÁNDA…

La trecerea de pietoni, Sălaj cu Ferentari, vizavi de unde am testat fiabilitatea fierătaniilor mijite în stație, de am căzut ca bolovanu’. Lucruri ciudate se petrec acolo, dar și vorbe:
- Așcășí tandá!
‘ai!?
- Așcășí tandá!
Pitic atomic la fo 4 ani, c-un șmurf, ștrumf, Snoopy-dog în mână, vorbește spre mine.
Așcă… tandá? Sandá iarna, bre?

- Da, da, zice mă-sa râzând.
- Așgășí tandá mami! zice iar spre mine, agitând ștrumfu’.
Ce-a găsit? Ce zice!?
- A greșit mami tramvaiu’.
Ah… așa da. Eh, numai mami… Greșii și eu, tot acolo. În loc de 32 m-am suit în 23. Da’ baremi eu eram cu patroana, iar dumneaei era și cu toroipanu’ de argint. Noroc că era lume p’acolo, că mi-ar fi tras vreo două pe cocoașă.

Ne urcăm în același tramvai, 23, o stație îndărăt până la Sebastian, ca să luăm 32-ul spre Rahova City.
El tot vorbea, da’ n-am priceput o iotă.
Ne nimerim, ofcors, în 32.

- Padám, tananám, ăla micu întruna.
V-ați prins, da? Am încercat să traduc… Mami râdea cu gura pân’ la urechi, eu mă hlizeam așijderea.
Un tânăr, auzind asemenea dialect, cedează locul, se ridică, piticu’ se cațără pe scaun. Se sucește, se-nvârtește, când cu ochii pe geam, când spre tutorele legal.
- Bau, piu, vrum, zice ăla micu’, cu ștrumfu’ spre mami.
- Mă mănâncă, au, au! zice tânăra mami cu ochi albaștri.
Râd amândoi. Eu… topit!
- Șiuc! spune el, cum ai zice Ciuc.
- Vrei suc?
Ei, vrea… Cântă:
- O, lo, lo, lo, lo!

A mai zis el mai multe, da’ n-am reținut, frate, nimica.
E grea limba așgășită!

Comments

Popular posts from this blog

TABÚ

ADEVĂRUL DESPRE PUNCTUL C. 2, kettő, two

GÂJGANIA