VACANȚE, RESTANȚE...


Harnic și strângător biiatu’, ASE-ist commerçant, pupa-m-aș! mă procopsii, după o sesiune de iarnă și cu decât 3 colocvii restanță.
La colocviile astea nu se dădea examen propriu-zis, doar vreo 2-3 teste scrise în timpul semestrului, însă mai conta și nota de la seminar. Bașca prezența, plm, de parcă era important să fii, nu să știi.
Prin aprilie era un fel de pre-sesiune, puteam “da” din ele, din “boabele” din iarnă. Da’ la care să merg!?
Îl aleg pe cel mai ușor, un colocviu la Economia Industriei. Profa, o doamnă pâinea lui Iștenem, recunoscută că nu prea pica. Numai că mándea nu dăduse nici un test, bașca cam zero activitate la seminar. Adică prezență.
Booon, și mă duc la restanța asta.
Învăț ceva, materia era chiar oleacă logică (nu chiar ca alte tâmpenii de materii super politizate, majoritatea! adică total inutile în viața reală) și mă duc la examen.

Oral.
Intru în sala aia, o clasă ca la liceu, cu bănci, tablă și catedră, trag un belet, merg în bancă, mă uit…
- Marfă! chiar se nimerise, știam.
Ascultă pe una, pe încă unu:
- Cine (nu) e gata?
 Să-l iau cu lopata!
Ăla eu, ăla eu… Nu se-nghesuia nimeni. Așa că…
- Móa!
Sau jé, cum zice franțuzu’.
- Nom, prénom, profession.
C-o fi, c-o păți… Turui, ca niciodată, subiectele…
- Carnetul!
I-l dau. Scrie nota, mă uit…
- Zece, vere!
La restanță! Dau să plec…
- Stați un pic, domnu’ Teodorescu!
Îu… S-o fi răzgândit!?
  Și nu mânați,
  Lângă boi…
Ei, hai, hai, gata cu atacurile astea la persoană.

- Nu sunteți pe listă!
- Ce listă?
Că se mai faceau figuri d’astea la examene, te agățau la câte un miting, o defilare etc.
- Cu boii…
Până aici!
- ... asta…, cu restanțierii!
- Cum nu!?
Nici la…, nici la…!?
- Nu ești, bre!
Wtf…
Belesc și eu ochii, cu respect, deh…, pe lista respectivă cu fruntașii… Nu eram!
- O fi vreo încurcătură, zic io.
- O fi, zice dumneaei.
- Mă duc pân’ la secretariat.
- Du-te…
Uăi!
- Să văd ce și cum.
- Îhî.

Bref, mă duc, bre.
Doamna secretară mă știa și mă și simpatiza, cumva.
- Ce mai vrei?
Ceva de genul.
- Ce-ai mai făcut?
Îi zic faza cu restanța și cu nota de 10.
- Și? zice dumneai.
- Nu se stinge lumânarea!
- Ptiu, ptiu…
Mă rog… Se uită pe lista cu restanțierii:
- Nu ești, bre!
Bre… iar?
- Cum, păcatili mieli, nu?
- Zău!
Băi, să-mi bag…
- Stai un pic!
Stătui.
Se uită prin alte hârțoage…

- Te-am găsit!
Mno, așé.
- Nu ești!
- Ce să nu fiu?
- Restanțier.
- Cum, mă-sa mare, să nu?
- Nu ești.
Wtf…
- Ai 5!
- Ce 5!?
- La colocviul ăsta.
Moa!?
- Ți-a dat 5!
- Mie…
- Ce mie visezi, bre? 5!

Îmi dăduse cinciu’ miloasa aia de profă, pe activitate zero.
Stau eu și mă minunez de așa noroc chior…
- Nu merge decarul ăla ca mărire de notă?
- Ai făcut cerere?

Plm, nici dosar cu șină n-aveam.

Comments

Popular posts from this blog

ȚÍKLA

PARLEZ-VOUS ROUMAIN?

DAMIGENE, DAMIGENE