ADEVĂRUL DESPRE MARCO POLO. 1, egy, one

Uimitorium călătoriæ of legendarium Marcu Ulea, paharnic. Aka…

EPISOD CU KÜRTÖȘ

“I pak dau știre Domniilor vuastre za faptele de la văleatu MCCC…”

Cât să fi fost? Hai să zicem pe la 1300 că e cifră rotundă, iar la curtea lui Vodă era ședință¹ mare. Țara era în fierbere din cauza supraproducției de curechi.     

- Curechi? Wtf…

- Varză, uăi, cinstite cetitoriule!

Stive imense de căpățâni verzoase blocau toate câmpurile, ogrăzile, ulițele și căruțo-străzile de nu mai aveau loc gospodarii să stea pe marginea șanțului. Sunt prezenți toți marii dregători, mai precis 3, paharnicul Ulea Marcu, nelipsitul logofăt Ute care, cum te prindea… și medelnicerul Uie. Sau, altfel zis și cum îi va reține istoria², trio PLM. Ceilalți, printre care mai renumit era un postelnic, Izdea, lipseau motivat, fiind week-end. Sau harți.

- Bre, mânca-v-aș curechile voastre, își începu vodă speech-ul.

- Îu, îu… se aude printre tusete, murmure & ghionturi boierești discrete.

- Ă… uricariule, rectifică!

- Rectific, Măria Ta!

Uricariul rectifică.

- Bă, ce plm facem cu atâtea curechi?

Liniște deplină și înțeleaptă se așterne în Înaltul Divan. Vodă era iute la mânie și o vorbă scăpată anapoda te putea lăsa fără scăfârlie.

- Haideți, boieri dumneavoastră, curaj!

- Murată? se încumetă timid paharnicul Ulea.

- Moare… se aude din sală.

- ‘ți-ai dreacu de bețivani, numa’ la dres vă gândiți.

- După datină, Măria Ta.

- Mai lăsați-mă naibii cu Măria că p’a mea o cheamă Nuți.

Sau Jeni? Însemnările nu-s prea clare. Passons.

- Sarmale?

- Stai, bre, că n-au dat turcii, zice vodă.

- Ce să dea? Ce să dea? sări ca ars logofătul Ute. Aiesta era degrabă amatoriu de orice iaște moka.

- Un cur… Rețeta, plr, ce să dea? îl lămuri medelnicerul Uie.

- Ă…

- Choux à la crème? sugeră timid uricariul.

Da’ cine să-l bage-n seamă? Plus că trebuia bătută frișca!

- Călită? se aude un glas slab.

- Călită zici…

- Păi…

- Uăi, de export ați auzit?

Ăla eu, ăla eu… Nimeni. Îi lămurește vodă ce și cum, se ajunge la desemnarea persoanei.

- Care vrei să mergi în delegație?

Ăla eu, ăla eu… Nimeni nu zicea nimic. Nici măcar clasica poezie “Ana are varză”.

- Bă, surzilor, voi n-auziți!? se rățoi vodă.

- Paharnicul Ulea că știe și ungurește, săriră medelnicerul și logofătul.

- Pe bune? întrebă, cam neîncrezător, temutul domnitor.

- Oleacă doar că la noi, la Veneția, nu prea e unguri.

- Ce Veneție, uăi, ce, ești ‘talian?

După cum, desigur, iubitul cetitoriu remarcă, de italieni se știa, dar de “bre” nu. Încă nu dăduseră turcii cu bre în tot cartierul. Uamini ierea săracii.

- Mă, n-auzi, surdule, ce Veneție?

- De Jos.

- Unde dreacu, Doamne, apară și păzește, vine asta?

- între Șercaia și Rupea.

- Rupea Gară sau…? se auzi slab uricariul.

Etete, fleoșc, ar fi zis Marcu, da’ nu-și prea permitea glume de față cu vodă.

- Ia zî șieva pre limba aiasta!

- Harghita, gulyáș, Bölöni, pálinka, Hódmezövásárhely…

- Bölöni e cu puncte sau cu liniuțe?

- Ă?

- Cu ö sau cu ő?

- Igen/ ighen.

- Clar, știe, zice vodă.

- Știu și cu bosomeg.

- I-auzi, se minună principele.

- Știe, știe, ziseră ceilalți doi ‘nalți dregători.

- Les jeux sont faits, dădu vodă, că era darnic, să încheie ședința.

- Da’ încotro s-o apuc? Spre miazănoapte, spre leși? insistă, nelămurit, Marcu.

- Mai dă-i dreacu de polaci venetici. Ia-o spre răsărit, zice vodă.

- La necredincioși!?

- Ce-are, ce-are? săriră într-un glas, la unison cum ar veni, ceilalți doi boieri, răsuflând ușurați că au scăpat de belea.

- Haide, bă, ce te băicoiești atâta… o dădu pe glumă semețul prinț.

- He, he, he, ce te ulești… se hliziră și ceilalți 2 demnitari.

- ... o să ai și diurnă.

- Așa da.

- Da’ neamță nu știi neam?

- Umpic: 6 sași în 6 saci.

- Sehr gut.

- Vindem și zer?

- Hai, tunde-o!

- À propos, Votre Altese, s-o iau și pe Tünde? reveni Marcu.

- Pi şini, uăi?

- Pe nevastă-mea. Îi mai zice și Gwyneth.

- Ghi… cum, uăi!?

- Long short story, cum se zice la ei, la curbură.

- Passons, dibace paharnice.

În țara supraproducției de curechi timpul nu mai avea răbdare.

- Știe și ea oleacă de… Ptiu! am uitat cum îi zice!

- Ah, bun.

- Bașca ceangăiește!

- Cool! Da’ ei îi dăm decât bonuri de masă.

- Eh…

- Avem buget mic pentru proiectul aiesta, completă mărețul șef de stat.

- Plb&p…

- Uăi!

- Ă… Bune și bonurile.

- Da’ unde te-ai pricopsit cu unguroaica? insistă semețul domnitor.

- La Ojdula.

- ‘ai? Cum așa?

- Vindea kürtöș.

- Da’ cât să cerem pe curechile astea, Prea Mărite? reveni cu întrebările Marcu.

- Vezi și tu cum merge piața p’acolo, te uiți la mercurial.

- Le dăm și discount?

- De la un baril în sus.

- Doar de curechi să zic?

- Nu, zi-le și de arici și ornitorinci.

Va urma, cică.

¹ https://m.youtube.com/watch?v=6yuJFf3WdQg

² grație celebrei “Chronicum Pictum ot Adunatsi Copăcænsis”