ADEVĂRUL DESPRE MARCO POLO. 3, három, trois

PE DE LA POVESTE

Rezumat: vă leatu 1300, Marcu, paharnicul Ulea, e trimis de vodă za delegație spre răsărit să vânză curechi. Cu nevasta.

Sau despre cum s-au cunoscut Marcu și Tünde.

Să tot fi fost într-o joi. Soarele se răsfăța pe cerul limpede, era deja de vreo doauă - trii suliți. Sau lănci. Sau șpăngi, plș, ce-or mai fi și alea.

Obosit de lungul drumul până acasă la ai săi, tocmai la Veneția de Jos, aia de mai jos de Rupea Gară, mai tânărul pe atunci boier Marcu, viitorul paharnic Ulea, se opri, la întoarcere, să-și tragă sufletul umpic într-un sat de la curbură. Acolo, ce să vezi? Târg mare!

- Na, belea, nimerii la bâlci, se gândi el.

Se mai gândi totodată să se dea în roată că tare îi mai plăcea, da’ cum îi era și mai tare sete, se duse întins la o tarabă.

- Bragă aveți?

- Nincs/ ninci ( pronunțat ca 5 - nu e, nu avem), răspunse o unguroaică brunetă care se afla acolo, rezemată de tejghea.

- Ah, păi zi așa, se dumiri Marcu.

- Așa, zise fata.

Wtf, se gândi el.

- Tu știi pre limba valahă!?

- Nem tudom románul.

- Îu… rămase bouche bée dumnealui.

- Adicătelea, chiar n-am.

- Ce n-ai!?

- Ce am. Pâine și bragă n-am, răspunse ghiduș dumneaei.

- Tu, fată, tu ești…

- Eu sunt deal și badea-i șesu’... începu ea să fredoneze un șlagăr din zonă.

- … angajată cu contract de muncă pe durată determinată sau nedeterminată?

- Ighen.

- I-auzi, se minună băiatul.

- Am făcut și instructajul de protecția muncii.

- Și normele PSI?

- Și.

- Bre, mă leși…

Ă… autorul își cere scuze, a încurcat fișele. Back to action.

- Pe tine cum te cheamă? întrebă tânăra.

- Marcu.

- Ca ăla care trage?

- Ca.

- Ai tras vreodată… acolo? insistă ea.

- Eh…

- Eu am înțeles că prepoziţia este una dintre cele mai importante părţi de vorbire neflexibile din limba română și că facilitează stabilirea unor relaţii sintactice, exprimând raporturi sintactice de dependenţă a atributului faţă de substantiv (sau pronume, numeral) şi a complementului faţă de verb (sau adjectiv, adverb, interjecţie), da’ de ce ziceți voi când întrebați de nume cu “pe”!?

- Plm de pe, așa se zice.

La asemenea vorbe, fata își făcu cruce și scuipă în sân.

- Tu, fată, da’ tu faci crucea spre stânga!?

- Stânga, dreapta… după datină.

- Credeam că…

- Știu că “pe” introduce complemente de tot felul, directe, indirecte, circumstanțiale, da’ nu e o prepoziție care arată că ceva este… peste, deasupra!? continuă fata de la tarabă.

- Passons, zise el.

Back again to action.

Boiernașul se gândi să continue cu prezentările:

- Me Marcu. You…

După cum subtilul cetitoriu a remarcat, viitorul paharnic a renunțat la buclucașul pe.

- Jane.

- Cum!?

- Ă…, asta, bre…, zi…, Tünde, răspunse ea.

- Tünde…

- Da’ poți să-mi zici și Gwyneth.

- Guiness, ca cartea recordurilor?

- Nem. Gwi-neth.

- Ah, așa deci… Aiesta iaște un diminutiv care vine de la Tünde!?

- De la bunicu’ Dylan. El a insistat.

Gizăs… Dylan!? Unde dreacu am nemerit aici!? se gândi Marcu, total zăpăcit. La Cardiff!? La Llanfairpwllgwyngyllgogerychwyrndrobwllllantysiliogogogoch?

- Te gândești la Llanfairpwllgwyngyllgogerychwyrndrobwllllantysiliogogogoch? întrebă Tünde.

Olelei… Asta te pomenești că cetește gândurile, își zise Marcu.

- La bragă. Mi-e o sete de mor.

- Revenons à nos moutons, zise ea.

- ‘ai? La ce?

- Mi-a zis bunicu’ Dylan că se scrie cu liniuţă de unire prepoziţia compusă “de-a”: de-a baba oarba, de-a berbeleacul, de-a v-aţi ascunselea, etcetera.

- Ce ceteră, uăi?
- Și că se scriu despărţit prepoziţiile compuse sau locuţiunile prepoziţionale ai căror termeni îşi păstrează independenţa: de la, de lângă, de către, de după, până după, fără de, de sub, pe lângă, până la, de pe, de pe la, pe la, pe sub, așijderea et cætera.

- Așa, și? întrebă el, nedumerit.

- Cum zici corect?

- Ce?

- Braga care am băut-o sau pe care am băut-o?

- Păi aveți!?

- Ce?

- Bragă, ‘tu-i braga mă-sii!

- Nincs/ ninci.

Bref, s-au plăcut și s-au luat.

- Și cu kürtöșul ce era, domnul autor?

- O figură de stil. Dânsa nu vindea, ci cumpărase şi mânca.

Pogăci.