Părerea lui Manole

26 iulie 2017 Mno, dacă careva știe, bănuie sau ghicește cam ce mă-sa mare o fi cu, sau o însemna “tâșonț” aiesta și pre ce limbă iaste el, apăi eu mi-s gata să beu o bere rece. Chiar doo. Doauă !? - Gigel? Ionel? Nimeni din clasă?----Ă? Acoloșa… văz o mână în fund, uăi? . OK, OK, hai să lămurim năzdrăvănia de cuvânt. Este “1000” în limba poloneză. Și se scrie, cum altfel? foarte simplu, că doar e cu litere latinești… Tysiąc! Limba asta a leșilor este poezie curată… cu bje, rjo, șcio… plus că au ei niște litere aparte, inclusiv "tăiate", ca L, cu diacritice, cu accente sau combinate, de te doare mintea capului: - ą, ć, cz, dź, ę, ł, ń, ó, rz, ś, sz, ty, ź, ż, zs… - ą = on, ę = en, ł, ó = u !!! etc etâcî - trzy = tșî (trei) - dzień dobry = gin dobre (‘neața) - Widzew Łódź = vi-zzef uci (cu “zz” ca la italieni - o echipă de fotbal) - Wałęsa = wa-uen-sa (da, da, cel cu Solidaritatea) - Fryderyk Franciszek Szopen aka Chopin ( Șópen, mamaie! Puteam să pui pariu că il cheamă… Hóp...

14 august 2017 - Mă, Cristache!  ('tu-ți autocorectu’ mă-tii că m-ai înnebunit) Wtf… Ce-o fi asta? Visez? Cristache !? Păi eu mi-s Manole, bre. . Tăiarăm, astă toamnă, neşte material dendro, bio, vegan: pomi, copaci, arbori, crăci, alea - alea. Bine, nu moa, nu jé, personal. Am vorbit cu unu, la câteva case de noi, care nu e racordé la rețeaua de gaze. Zic: - Mă, vrei niște lemne? Că tai niscai pomi. - Vreau, zice el. - Îi tai și îi cari de-aici, treaba ta cum. - OK, boss, got it, zice el. (“Gátit”, că așa vorbim la noi, la Caracalu’ capitalii, în sectoru’ lllll, la dom’ Marean, care nu mai este el ce a fost când era el ce era. Sau gárit, rotacizat.) Băiat bun, cu lipsuri, știe și de glumă, nu bea pe nemâncatelea. Da’ și când pupă pa’aru’... . Și vine clientu’ meu cu încă unu, un subcontractor cu drujba, și chinuie lemnele alea în draci, trunchiurile gemeau, crăcile jeleau, ramurile doineau, of, of, of, uăi, ăia înjurau, orătăniile cotcodăceau, alarmele la mașini zbierau, dru...

19 august 2017 . Pink Floyd. Mai e ceva de spus? Muzică adevărată, cu M mare, frumoasă, sensibilă, emoționantă, cu melodie și ritm, cum îi place voinicului, cu o minunăție de voci și brizbrizuri instrumentale, cu chitările alea care plâng, cu clapele alea minunate, cu tobele ce bat exact cât trebuie, cu multe schimbări de tonalitate și ritm, cu saxul ăla și gagica aia care se tânguie sfâșietor… Contează și versurile? Și da și nu, că muzica asta de vis putea fi compusă, de ce nu, de un japonez sau de un polonez. Trebuie să învăț să mă căiesc ca rața leșească, să gânguresc… “tâșonț”? Pe vremea aia, un album serios se făcea într-un an, cu multă atenție la detalii, bașca tehnica de atunci: înregistrau pe bandă magnetică și, dacă o lungeau mult cu înregistrările, se deteriora banda, scârțâia, hârjâia, se pierdeau tonuri, trebuia să refaci cântecul, nenică. Puritanii Pink Floyd o țin lánga cu anii 67-70, când cântau cu Syd Barrett. Da, dar atunci era altceva, era copilăria muzicii ăsteia, du...

BUN E NAPU’ / JÓ NAPOT - UNU, EGY Ce caut eu aici!? De ce m-aţi dus de lângă voi, De ce m-aţi dus de-acasă? Să fi rămas fecior la plug, Pe Facebook să nu-ndrug! Uite-așa doineam eu în primele săptămâni de stagiatură obligatorie după terminarea facultății, prin anii ‘80 și ceva. Of, of, of și măi, măi, măi, uăi… Că mă pusese dreacu’ să aleg Harghita, Miercurea Ciuc, că trecea trenul pe acolo. Coșmarul absolventului era să prindă RFG, adică “regiune fără gară”. Mai era un RFG, în București, e și acuma, zona Rahova - Ferentari - Giurgiului. Bre, da’ să nimerești un post, un job, pe unde a-nțărcat mutu’ iapa… hai, coclauri - coclauri, în nu’ș ce comună sau orășel prăpădit, da’ să fie și fără tren p’acoloșa… ¡Que viva la muerte de la pasión! Mno, mă’c eu la repartiție la facultate, erau câteva aviziere pline cu făbrici, ceapeuri șâ alte mândre ‘treprinderi din România aia sublimă, de c@cat, comunistă, vreo 500 de joburi, că eram și mulți dăștepți la ASE, la Comerț, o...